Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

âzi!
20. Eli Gîlcescu:
– Ai cochetat cu poezia, cu proza?
Nynna Vizireanu:
– Am cochetat un pic cu poezia; să nu
Sunt sclava stapânului din mare
Singură, la malul mării,
Îmi tot caut rostul vieţii...
Soarele plăpând apare,
Arătând destin în zare.
Vântul tulbură gândul.
Zbuciumul mării, sufletul!
Val de val loveşte viaţa,
Lacrimi îmi crestează faţa.
Pescăruşi dansează-n zare -
Strig! Totul, în jur, mă doare!
Inima, sufletul, trupul îmi moare!
Sunt sclava stăpânului din mare!
Lacrimi, durere, suspin şi chin…
Valuri, valuri... caută al meu destin!
Malul sărută, cu nesaţ, albastrul marin.
Mă simt luată de valuri haine,
Mă lupt cu neputinţa din mine
Şi încerc să răzbat, din adâncuri marine,
Până nu moare speranţa din mine…
(02-09-2007)
Şi o încercare naivă… (Să nu râzi!)
Marea, marea mea iubire
Ca o tipsie de argint, astrul nopţii
radiază şi poleieşte oglinda tremurândă a
mării... în simfonia valurilor şi simt cum se
contopesc cu tumultul sufletului meu. Mă
simt parcă aruncată pe creasta valului,
precum spuma mării, până mă preling fără
sens la mal, neputincioasă. Privesc
fascinată, cum valuri înspumate năvălesc
spre mal, muşcând apoi, puternic
nisipul,retrăgându-se învolburate şi
înghiţind, cu nesaţ, tot ce au întâlnit în cale,
ducând cu ele în neantul albastru. În uram
lor, a rămas nisipul ud, scoicile sidefate,
sfărâmate, sclipind în lumina lunii, precum
stelele.
Marea mă cheamă, prin simfonii de
ape, pe mal, să-i simt plăcuta briză spartă
şi moliciunea caldă a nisipului auriu, să
adun, ca un copil, scoicile ce strălucesc în
lumina stelelor, cu care construiesc castele
de nisip, pe care tot ea să mi le fure,
lacomă, cu valurile ei albe, spumoase. Aşa,
îmi fura parcă şi destinul prin sărutări
sărate, reci, albe, perfide şi fugare...
Şi tot aşa, hoinărind fără sens şi
vrăjită de tumultul mării, am scris pe scoici
viaţa mea ţi le-am aruncat în mare, să
suporte ea eşecurile, speranţele, visele,
gândurile, grijile, temerile mele. Pe nisipul
umed, mi-am scris destinul şi marea făptură
de spumă, mi l-a înghiţit, fără milă,
ducându-l în abisul ei întunecat. Spre
pescăruşii albi, ce salută briza mării într-un
dans suav al înspumatelor aripi şi sorb
întinderea de ape, mi-am aruncat durerea,
boala, neputinţa şi nu au vrut să mi le ia;
era prea grea povara pentru ei, şi au zburat
spre zarea albastră. ţipând furioşi şi ironici.
bătând puternic din aripi, crestând valurile,
zenitul.
Mă uit fascinată, cum valurile vin,
pleacă precum anii vieţii mele şi mă simt,
uneori, ca o corabie pustiită, ce pluteşte în
derivă, spre ţărm, alungată; care încearcă,
cu disperare, să ancoreze în golful fericirii,
dar naufragiază înfrântă, că, în valurile de
fericire, nu are cum să ajungă...
Marea, marea mea iubire mă
fascinează şi mă cheamă... Şi tot aşa, la
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 32