Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

Theodora Anghel
Rochia aurie – Partea I
Ziua de lucru luase sfârşit şi Anne se
îndrepta încet către casă. Se simţea mai
deprimată decât de obicei, mirată că asta
chiar este posibil. Avusese parte de una din
acele zile care par hotărâte să te epuizeze
până la ultima picatură de energie, fizică şi
psihică. Zile care încep prost încă de cum
ieşi din cearşafuri; te speli pe dinţi cu pasta
adezivă a protezei dentare a mamei în loc
de pasta obişnuită, afurisita de coafură nu-ţi
iese nici s-o pici cu ceară, verşi cafeaua
fierbinte peste ţinută, neapărat de culoare
deschisă, pui în ea sare în loc de zahăr şi
aproape că nu te înduri să ieşi din casă de
teamă să nu te calce vreun autobuz sau –
de ce nu? – sa-ţi pice un asteroid în creştet,
căci probabilitatea să se întâmple aşa pare
foarte mare, în astfel de zile.
Păşea plictisită, privindu-şi vârfurile
pantofilor de sport, cu geanta voluminoasă
atârnată pe un umăr şi cu mâinile adânc
îndesate în buzunare. Tumultul şi
vânzoleala din jur, creată de mulţimea care
viermuia, înnebunită, in jurul ei, claxoanele
stridente ale maşinilor conduse de şoferi
aproape isterizaţi de aglomeraţia acelei ore
de vârf, păreau inexistente, fiind mult prea
preocupată să-şi savureze depresia.
Nicolae Vermont – Doamna în rochie galbenă
proză
Nu era clar momentul în care acest
sentiment de blazare se născuse în ea,
însă pe zi ce trecea devenea tot mai
pregnant, tocindu-i simţurile şi afectându-i
capacitatea de a percepe corect emoţiile,
lăsând-o indiferentă la tot ce se petrecea în
jur.
Deodată, fără vreun avertisment
prealabil, o ploaie deasă cu picături grele,
încărcate, începu să cadă din înaltul
cerului. Stropii reci, căzuţi pe obraz, o
treziră ca dintr-un vis. Îşi roti privirea grea,
ca de somnambulă, în jur. Unii trecători îşi
scoseseră umbrelele, alţii grăbiră pasul, iar
alţii se adăpostiră în pragurile magazinelor
sau sub prelatele care acopereau vitrinele
frumos decorate.
Făcu şi ea acelaşi lucru. Îşi găsi un loc
printre ceilalţi refugiaţi din calea ploii
furioase, de vară. Îşi aruncă privirea asupra
vitrinei, unde manechine în diverse poziţii,
purtau cu graţie mută, toalete elegante.
Privirea îi fu atrasă de o rochie vaporoasă,
încreţită la mâneci şi decolteu, care te
ducea cu gândul la mare, la briza
răcoroasă, la atingerea mătăsoasă şi caldă
a nisipului plajei. O studie vreme
îndelungată, ochii ei zăbovind cu răbddare
asupra fiecarui detaliu al rochiei de culoare
galben pal. Îşi aruncă ochii asupra etichetei.
Preţul era unul accesibil aşa că se hotărî s-
o cumpere şi strecurându-se cu dificultate
prin marea de oameni zgribuliţi, intră în
magazin.
Mai târziu, ajunsă acasă, scoase
rochia din ambalajul ei şi o întinse pe pat.
Se întreba, oare unde va avea ocazia să o
poarte, întrucât nu ieşea niciodată în oraş,
iar job-ul de instructor de fitness o obliga să
fie în permanenţă echipată în ţinute sport.
Nu avea deloc viaţă socială, asta nu pentru
că nimeni nu-i căuta compania, ci pentru că
ea îşi autoimpusese o viaţă retrasă. Nici
măcar nu fusese o autoimpunere
conştientă, însingurarea insinuându-se pe
tăcute, devenind una cu ea, definind-o în
faţa celorlalţi, care o considerau un fel de
ciudăţenie. Singurele ei prietene erau Mara
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 60