Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

sau nesfârşite reglaje fine de care pare să
aibă nevoie tehnologia de vârf din zilele
noastre. Ne vom aştepta ca uzina perfectă
să fie complet automatizată, fără să fie
nevoie de oameni care să supravegheze
lucrul. Într-adevăr ea se va repara singură,
se va întreţine singură şi chiar se va extinde
singură.
Este uzina perfectă doar de domeniul
science-fiction-ului? O simplă închipuire de
neatins? Nu, nici vorbă, deoarece uzina
perfectă este la fel de reală ca şi iarba de
sub picioarele voastre. De fapt, ea este
iarba de sub picioarele voastre, feriga din
birou, copacul ce se zăreşte de la fereastră.
Vedeţi, uzina perfectă este orice plantă
verde! Alimentate de lumina soarelui,
plantele verzi folosesc dioxidul de carbon,
apa şi unele minerale ca să producă hrană,
direct sau indirect, pentru aproape toate
formele de viaţă de pe pământ. În timpul
acestui proces, ele alimentează din nou
atmosfera, luând dioxid de carbon şi
eliberând oxigen pur.
Se estimează că plantele verzi de pe tot
pământul produc
anual 150 până la
400 de miliarde de
tone de zahăr,
depăşind cu mult
producţia cumulată
de fier, oţel,
automobile şi nave spaţiale a tuturor
uzinelor construite de om. Ele fac acest
lucru folosindu-se de energia de la soare
pentru a extrage atomii de hidrogen din
moleculele de apă, după care aceşti atomi
de hidrogen sunt fixaţi pe moleculele de
dioxid de carbon din aer, transformând
astfel dioxidul de carbon într-un hidrat de
carbon, cunoscut sub numele de zahăr.
Acest proces remarcabil se numeşte
fotosinteză. Plantele pot folosi apoi noile lor
molecule de zahăr pentru a produce
energie sau le pot combina între ele pentru
a produce amidon, pe care îl folosesc la
depozitarea hranei, sau pentru a produce
celuloză, acel material rezistent şi fibros
care alcătuieşte fibra plantei. Gândiţi-vă
puţin! Pe măsură ce a crescut, acel sequoia
uriaş care se înalţă cu 90 de metri
deasupra voastră a fost făcut, în mare
parte, doar din aer, o moleculă de dioxid de
carbon şi una de apă, adunate pe rând în
cadrul nenumăratelor milioane de „linii de
asamblare“ microscopice, numite
cloroplaste. Dar cum se face acest lucru?
Să examinăm „mecanismul“
Să faci un sequoia din aer (plus apă şi
câteva minerale) este cu adevărat uimitor,
însă nu este ceva magic. Este rezultatul
unui proiect inteligent şi al unei tehnologii
cu mult mai sofisticate decât tot ce a
realizat omul. Încetul cu încetul, oamenii de
ştiinţă deschid „cutia neagră“ a fotosintezei
ca să privească plini de uimire
supersofisticatele procese biochimice care
au loc aici. Haideţi să aruncăm o privire
împreună cu ei asupra „mecanismului“ care
face posibilă aproape orice formă de viaţă
de pe pământ. Probabil că facem primii paşi
ca să găsim răspunsul la întrebarea
noastră: „De ce este iarba verde?“.
Să scoatem microscopul pe care ne
putem baza şi să examinăm o frunză
obişnuită. Cu ochiul liber, întreaga frunză
pare verde, însă acest lucru este o iluzie.
Celulele plantei pe care le vedem la
microscop nu sunt, în realitate, chiar atât de
verzi. Dimpotrivă, ele sunt în mare parte
transparente, însă fiecare conţine, probabil,
50 până la 100 de micuţe puncte verzi.
Aceste puncte sunt cloroplastele, în care se
găseşte clorofila verde, sensibilă la lumină,
şi în care are loc fotosinteza. Ce se petrece
în interiorul cloroplastelor?
Cloroplastul este ca un mic sac care
are în interior nişte vezicule turtite, numite
tilacoizi. În sfârşit, am localizat culoarea
verde a ierbii. Moleculele verzi de clorofilă
sunt prinse în membrana tilacoizilor, nu la
voia întâmplării, ci în sisteme bine
organizate, numite fotosisteme. În
majoritatea plantelor verzi există două tipuri
de fotosisteme, cunoscute sub numele de
FSI (fotosistem I) şi FSII (fotosistem II).
Aceste fotosisteme acţionează ca nişte
echipe calificate care lucrează într-o uzină,
fiecare dintre acestea având grijă de o
anumită serie de etape ale fotosintezei.
„Deşeuri“ care nu sunt irosite
Când lumina soarelui atinge suprafaţa
tilacoidului, aranjamentele FSII de molecule
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 74