Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

un titlu. Dacă Mihai Cucereavii respectă
întru totul modelul împrumutat din ţara de
baştină, Costin David însumează o suită de
versuri tip haiku sub acelaşi titlu
(Anotimpuri, Vremea). Poate e o nouă
formulare a haiku-ului pe tărâm românesc,
dar, personal, consider că o poezie cu
formă fixă trebuie să respecte întocmai
regulile iniţiale. Nici specia poemului
propriu-zis nu lipseşte, Mariana Bendou
oferindu-ne prin Zamolxis un exemplu
edificator.
Deşi reduse ca număr – având în
vedere cei 73 de autori – poeziile alese de
Valentina Becart sunt suficiente pentru a
pune în lumină personalitatea creatorilor,
multe dintre poeziile publicate dovedindu-se
adevărate crezuri artistice, profesiuni de
credinţă. Într-o tonalitate şi un ritm ce
aminteşte de cel al lui Ion Barbu din
Umanitate, Răzvan Duncan, încorsetat de
haina raţiunii, se „umanizează” şi el, se
încălzeşte prin gingăşia Poeziei:
„Uraaaa!/…/am fisurat monotonia,/Umblă
matematica-n cârje,/Intrată în copacul de esenţă tare,
POEZIA!” (Hei, tu, casă de vacanţă, trup al
meu).
La rândul său Ileana Popescu Bâldea
consideră scriitura o datorie faţă de sine,
faţă de copilăria şi amintirile sale, faţă de
cei ce vor urma, mărturisindu-şi astfel
încrederea în statornicia versului precum
altă dată Nichita Stănescu: „ între ape
numai ea era pământ”. Şi în versurile lui
Olimpiu Vladimirov ne întâlnim cu o
afirmaţie crez artistic, poetul asemănânduse
cu un munte din care se rostogolesc
vise, idei ce vor deveni nisipul în care, cine
va şti s-o facă, va găsi un adevărat aur
(Asemănare). Deşi puternic metaforizat,
limbajul lui Olimpiu Vladimirov lasă să se
străvadă efortul poetului de a nu trudi în
zadar. Şi Cristian Hărnău îşi dezvăluie
încrederea în puterea cuvântului pe care-l
slujeşte:
“Cuvintele mele desfac muguri şi răni/…
/Cuvintele mele pribegesc prin păduri după comori/…
/Comorile mele aprind lumânări” (Cuvintele
mele).
Poezia Destin, semnată de Eleonora
Stamate, se constituie şi ea într-un crez
artistic, căci poeta îşi simte încrustate-n
palmă cuvintele pe care le „scormoneşte”
stingheră, mirată, dar şi entuziasmată
găsind, prin interemediul lor, calea spre a
cânta iubirea şi natura. Amintind de crezul
artistic arghezian, Romita Mălina
Constantin afirmă şi ea că-şi rotunjeşte un
cuvânt până-l simte dansând (dincolo de
cuvinte, eu).
Dacă tematica antologiei ne apare
destul de unitară, modaltăţile de exprimare,
prozodia, fac diferenţa între atâtea
personalităţi creative. Versurile lungi şi
ample din paginile lui Dorel Mihai
Gaftoneanu alternează cu cele foarte scurte
ale Maiei Rizescu, compuse doar dintr-un
singur cuvânt, fie el şi o simplă prepoziţie
(ca să luăm doar un singur exemplu).
Metalimbajul din poeziile lui Florin Ionel
Cernat, Victoria Milescu, Constantin
Marafet fuzionează cu metaforele sensibile
şi senine din versurile semnate de Ioachim
Boris, Violetta Petre, Niculai Şorea, în timp
ce rima clasică se îmbină cu versul alb
chiar în paginile aceluiaşi autor.
Impresionează în poezia lui Constantin
Marafet uzitarea cu destoinicie a
ingambamentului: „Las visului tulpina şi umbra
înşelată,/ca mâine şi sicriul îşi ia din dor rugina/Din
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 72