Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

Patetismul din „Cuvinte potrivite” face loc
sarcasmului poetului, sub al cărui ochi,
strada bucureșteană, „rău famată”, și
zidurile mucede ale Văcăreștilor, mustesc
de culori aprinse, versurile dând senzația
de autentic local și viață frustă. Aici ne apar
tipologii diverse de oameni. O babă, gazdă
de hoți, din „Pui de găi”, țiganca florăreasă,
din pricina căreia taie sare la ocnă Năstase,
osânditul, din „Tinca”, tâlharul cu figură de
Adonys, din „Fătălăul”, spărgătorul pios din
„Candori”, argintarul, fabricant de bani falși
din „Lache”, milogul înzestrat cu har de
vindecător din „Sfântul”, dezertorul mâncat
de șobolani în beciul pușcăriei „Ion Ion”.
Cina amară a deținuților din „Cina”,
înregistrarea la morgă a decedaților din
„Dimineața”, chinul recluziunii din „Streche”,
judecățile asupra condiției umane din
„Serenadă”, „Morții”, Generații”, „Ceasul de
apoi”, acesta este universul tragic al
„Florilor de mucegai”.
Convoiul hoților din „Cina”,
predestinați morții, ne oferă o imagine
terifiantă:
În frig și noroi
Trec hoții-n convoi câte doi
Cu lanțuri târâș la picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirlă de sudoare.
„O șchiopătare de vulturi căzuți din stele/Prin oțățitul
întuneric tare/O răstignire fără cruci și fără schele/
O golgotă ștearsă, fără altare.”- iată imaginea lor
în mișcare.
O altă imagine, parodică, a mizeriei
găsim în „Serenada”:
Fierăstraie și rindele
Rod în ciurciuvele
Pe la trei
Vin păduchii mititei
Pe la cinci
Ploșnițele cu opinci.
Șobolanul te miroase
Pe la șase
Gâlcile dacă ți-au copt
Doctorul vine la opt.
Dar nu râdeți, pare a spune poetul,
trăgând apoi concluzia dureroasă:
Bezna rece, zidul rece
Mai muriră paisprezece.
Chiar și înmormântările sunt private
de „legea” lor:
Ies morții…
Sub bolta cu clopot a porții,
Sânt zece la număr
Și, umăr la umăr,
Se duc câte doi, în cosciuge,
Fără mumă, fără popă, fără cruce.
Strict birocratic, ritualul înmormântării
decurge într-o totală apatie:
Portarul în drum i-a oprit
Și-i numără-n boltă cu bățul.
Mort pare și calu-nlemnit
Și omul ce mânuie hățul.
Tot ce ține de evenimentul morții este
operația scriptologică a înregistrării:
În colț un condei
Înseamnă cadavrul și-al unei femei.
Bălaie, subțire, ea-și ține deschis
Pe lespede, trupul, defunct paradis
Pe când își arată gândul hâd
Paznicii vii care râd.
În mediul hoților plutește un foc de
lirism tainic, într-o atmosferă realistă. În
narațiuni ca „Ucigă-l toaca” și „Pui de găi”
urzesc și se destramă pseudodrame:
Tam, nisam în goană
Se ivio cucoană
Cucoană cu pălărie…
Arătare, stafie…
Avea pantofi și fuste veștejite
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 66