Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

pentru dezrobirea țării („Povestea
căprarului”).
Despre poezia de
natură a lui G.Cosbuc, G.
Calinescu spunea că „se
grupează pe îndeletniciri
omenești, e socială și
calendaristică”.
Optica lui George
Coșbuc este diferită față
de cea a lui Vasile
Alecsandri care a fost un
pictor în cuvinte ale unor tablouri statice,
animate doar în final, unde prezența omului
în pasteluri avea doar un aer decorativ,
festiv, pe când descrierile lui Coșbuc
surprind o natură plină de viață, mereu în
schimbare, cu oamenii perfect integrați
fenomenelor înconjuratoare, într-o suită de
tablouri de mare dinamism.
Totuși, cele mai multe dintre poeziile
lui Coșbuc sunt erotice. Lirismul poetului
este însă obiectiv, în sensul că poezia
exprimă sentimentele flăcaului sau ale fetei,
în criza erotică a vârstei, evocând sfiala,
candoarea, șaga, incertitudinea, patima sau
vrajba.
Decorul este rustic, iar idila rezultă din
manifestarea elementară, spontană, a
instinctului erotic.
La moartea lui Coșbuc, Nicolae Iorga,
cel care afirmase mai demult că „poezia lui
Coșbuc este de o virtuozitate
extraordinară”, publică un necrolog pe
care-l încheie cu următoarele cuvinte: „Cel
ce a cântat toate vitejiile neamului, de la
Gelu al legendei până la dorobanții din 77,
moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe
aceia care au onorat din nou sfântul drapel
al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide,
acum liniștite, să cadă o umbră
mângâietoare a depărtatului tricolor
nevăzut.”
Brâul Cosânzenii
de George Coșbuc, Balade și idile (1893)
Avea Ileana ochi de soare
Şi galben păr, un lan de grâu;
Vestmânt avea ţesut în floare
Şi-un brâu purta pe-ncingătoare,
Cum n-a mai fost pe lume brâu.
Era de aur pe tot locul,
Un fulger pe-al ei trup încins.
El noaptea da lumini ca focul,
Şi-n brâu sta fetei prins norocul
Precum e-n talismane prins.
Vrăjit era că, de-l va pierde,
Norocul ei să piară-n veci,
Nici flori mai mult să n-o dezmierde,
Să n-afle umbră-n codrul verde
Şi verile să-i fie reci.
Dar Sfântul Soare ziua-ntreagă
Pândeşte brâul - l-ar fura.
Că lui de mult i-e fata dragă,
Iar fata nu vrea să-nţeleagă,
Şi el acum şi-ar răzbuna!
Ea trece-n dulce nepăsare
Prin lunci cu flori şi doarme-n văi,
Iar păzitor pe vânt îl are -
Întreaga viaţă vis îi pare
Şi joc îşi bate de flăcăi.
Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,
Şi-n drumul lui umblând de-atunci
Simţea de-ajuns frumoasa fată
Că viaţa noastră nu ni-e dată
De dragul unor flori din lunci.
Din ochi albaştri de cicoare
Pe sânu-i alb de ghiocel
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 8