Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 3-4, mai-iunie 2013

Nopţile de Sânziene
de Mihail Sadoveanu
Zeul verii era în cea mai mare
splendoare şi putere; aşa de copleşitor,
încât, la amiază, plantele şi animalele
păreau fulgerate; nu erau însă decât pline
de un prisos de energie.
La o margine de mirişte de orz, subt
un colnic, Lupu Mavrocosti văzu un pâlc de
oi grămădite cu lâna una în alta, roată şi cu
capetele aplecate la mijloc, caşicum ar fi
ascultat freamătul cuptoarelor din mijlocul
pământului. Stăteau neclintite subt soarele
de Iulie şi primeau la boturi răsufletul
ierburilor. Miliardele de cosaşi, specii
mărunte de lăcuste de toate colorile,
sfârâiau asurzitor în întinderile caste;
zvonul lor tindea să se statornicească în
tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al
urechii interne. Când şi când, la cotiturile
drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre
într’o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci
care abia îşi clăteau frunzişul; turturele
băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un
popândău îl aştepta neclintit la marginea
pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor
paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu
regret în căsuţa lui subpământeană, ca să
iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu
curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau
în înălţime; mai sus de ele stăteau
alcătuirile fantastice ale nourilor albi de
vară; zarea, pe întinderea câmpiilor,
tremura într’o flacără de coloarea aerului;
când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să
se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic
într’un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat
al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a
întregii firi, care răspundea bătăilor inimii
omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea,
oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa
verii. Girezile de orz erau gata. Dincolo de
ele, în valea celor doi peri, secerea grâului
era în toiu. Mai erau şi alte lanuri unde se
pornise seceratul. La capătul unuia din ele
trebuia să găsească pe acel tăcut şi vrednic
slujitor Sofronie Leca, pentru care începea
să aibă deodată dragoste şi prietinie.
Leca
prevăzuse recolta
aceasta. Mavrocosti
se îndoise. Acum
vedea că prezicerile
administratorului
sunt covârşite de
realitate. Avea o
părere de bine care-i
râdea în toată
alcătuirea fizică; era
în el aceiaşi lumină
care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer şi
în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă,
Kivi, gata de plecare şi ea în altă parte,
fredona un cântec, ca niciodată, şi înălţase
braţele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observândul
poate de pe frunza lui nevăzută.
În tăcerea cuprinsurilor porni
mormăitul depărtat al unei batoze. Îşi
călăuzi din hăţuri calul pe lângă grâie în
care începuse secerea. Linii de secerători
erau împânziţi prin ploaia de lumină; se
înălţau, se aplecau, făceau să strălucească
instrumentele graţios curbate ca un craiu
nou, agitau o clipă deasupra capului un
mănunchiu de spice. O femeie stătea cu
mâinile în şold şi începu un cântec
tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălţară
şi alte capete înfăşurate în broboade albe
şi’n frunze de brustur. Melodia conteni
brusc. Rândul întreg făcu aceiaşi mişcare
de aplecare asupra spicelor. Fusese
observat.
– Femeile lucrează foarte harnic la
secerat, îşi zise Lupu; şi după aceiaşi
observaţie a lui Leca, cât le umblă mâinile,
nu-şi contenesc vorba.
Erau secerătoare din Necşeni şi din
alte sate. În vreme ce adunau cu securea
mănunchiul de spice, urmăreau pe subt
cotul stâng trecerea prinţului şi vorbeau
într’adevăr, comunicându-şi felurite
observaţii. Totdeauna umbla el aşa, pe
departe şi tăcut. Poate-i mut, glumeau
unele. Are o boală de piept, era încredinţată
alta; de aceia se tot duce prin ţări străine să
se caute. Nu-i numaidecât bolnav; pare om
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 3-4, mai-iunie 2013 96