revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

MDP: „S-au ascuns în lumina celui nepătruns”. Însă au rămas învăţăturile lor, „cunoştinţa adevărată”, precum
ne spune Sf. Marcu Ascetul, dăruită oamenilor de către Dumnezeu, astfel ca împărtăşindu-ne din ea să credem
înainte de toate în Cel ce ne-a dăruit-o”. Trăim într-o lume a concurenţei acerbe între sisteme oscilante, o lume în
care domneşte o atît de flagrantă disparitate a mijloacelor de modelare umană, o atît de falgrantă ignoranţă faţă
de valori! Pierderea modelelor este apogeul fatal al acestei societăţi libere de orice reper. Neîntrebuinţarea
valorilor produce o mare risipă societăţii. Omul modern dispune de terminale tehnologice care îi aduc acasă, cu
un un simplu clic pe maus, modele din lumea întreagă, fara ca el să mai cerceteze, să afle, să constate.
Exagerînd puţin, afirm că omul viitorului va fi un cocon tehnologic, îmbrăcat într-un costum de date, intrat într-o
forma tehnică de comă. Tehnologia virtuală a întărit tendinţa de însingurare a individului, l-a înstrăinat căutarii
de sine şi raportării la modele. Încă din sec. al XIV-lea, Cuviosul Nil Athonitul vorbea despre apariţia lumii
tehnologico-digitale, despre pervertirea relaţiilor interumane: „După anul 1900, către mijlocul sec. XX, oamenii
acelor vremuri vor deveni de nerecunoscut. Bărbaţii şi femeile vor fi imposibil de deosebit din cauza folosirii
hainelor şi purtarea părului..., în societate vor conduce pofta trupească, desfrânarea, sodomia, faptele rele şi
crima. Antihrist va da înţelepciune stricată unui nefericit om, ca acesta să descopere un mod prin care un om
poate purta o discuţie cu un altul de la un capăt la celălalt al pământului”. Etapă arsă deja la nivel
global. Deşi aş contrazice paragraful ultim. Ştiinţa şi cunoaşterea de la Dumnezeu vin.
Mă rog, dincolo de dezgustul pe care tristul spectacol politic şi economic îl provoacă asupra noastră, ştiu
sigur că omenirea e în mîinile lui Dumnezeu. Dar mă întreb, cutremurată de răspunde: oamenii ce fac? Vin ei în
întîmpinarea Creatorului? Omul este o fiinţă mult prea fragilă ca să nu simtă nevoia „idealulului de frumuseţe, de
moralitate şi bunatate”, cum îl descrie Dostoievski pe Iisus, Cel împodobit cu deosebite calităţi intelectuale,
volitive şi spirituale. Nu este şi nu poate fi nimic mai desăvîrşit decît minunea apariţiei unui astfel de ideal în
mijlocul omenirii. E timpul reîntoarcerii la modelul de iubire supremă, oferit de istoria şi teologia creştină. Este
ora exactă a creştinilor patrioţi!
Adrian Botez: Am observat (v-am şi mărturisit într-un e-mail), că articolele dvs. din ultimul an s-au radicalizat
– atât prin ton, cât şi prin conţinut şi chiar prin formularea frazei. De ce acum şi nu mai demult? Şi, totuşi, în
primul rând: DE CE?
MDP: În mod inevitabil v-aţi întrebat cît vom mai gazdui în noi surdina pe care o impunem toleranţei şi
complicităţii cu haosul. Toleranţa nu mai poate fi un concept de lucru, în condiţiile în care poporul a devenit un
robot controlat cu telecomanda. În condiţiile în care nimeni nu mişcă, nicio idee nu răsare, nicio cerere nu e luată
în seamă, dacă nu se apasă pe butonul de la Cotroceni. Jefuirea şi vînzarea ţării după lovitura de stat din 1989,
îmbogăţirea rapidă a clasei politice, sărăcirea poporului, austeritatea numai pentru mulţime şi chiverniseala
pentru guvernanţi, au adus România la limita răbdării. În schimbul supunerii şi resemnării, poporului i se
aminteşte mereu de criză, de sacrificii şi de faptul că neascultarea va face (ca la o simplă pocnitură din degete,
dacă îndrăzneşte să mişte în front), să-şi piardă şi bruma de pîine.
Mi se pare absurd, ca acum, în ceasul al doisprezecelea, societatea să ofere lecţii de belcanto politicienilor
afoni, din moment ce nici protestele nu mai sînt eficiente. Fie că e vorba de politic, economic, cultural, în anii de
presă scrisă, audio şi video m-am ocupat de negarea procesului de serializare a falselor V.I.P. -uri şi valori, şi nu
mică mi-a fost mirarea cînd viespile au trimis spre mine roiuri de ace. Nu avea dreptate Hegel afirmînd că
modul de „a cugeta” al unei epoci îl înţelegem abia atunci cînd sîntem în stare să-l negăm? Nu fac apologia
războiului, încerc prin protestul scris să trezesc conştiinţe, să-i fac pe corupţi să se simtă frustraţi de imoralitatea
lor, încerc să oblig şi pe unii şi pe ceilalţi să se întrebe, dacă nu cumva rechizitoriul capitalismului trebuie curăţat
definitiv. Nu ne putem scălda de două ori în aceiaşi apă, vorba lui Heraclit. Se impune o „dictatură a virtuţii”,
după expresia bine cunoscută a lui Sloterdijk.
Adrian Botez: Sunteţi redactor şef-adjunct/editorialist, la revista „Agero"- Stuttgart. Deci, cunoaşteţi, mult mai
bine decât aş putea eu să cunosc situaţia cultural-spirituală şi economică a Germaniei. Ştiam, dintotdeauna, că
Germania este Patria lui Goethe, că Germania este „locomotiva economică” a Uniunii Europene – şi că numai
„păcatul” nazismului a făcut ca, în fruntea Uniunii Europene, să păşească („de ochii lumii”), Franţa şi Anglia.
Dl prof. univ. dr. Viorel Roman afirma, însă, într-un articol din revista Armonia („Germania se
autolichidează”), analizând o carte a lui THILO SARRAZIN („Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land
11