revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

DINTOTDEAUNA AM SCRIS :
mai întâi pe nisipul
de pe malul Nistrului,
cu degetele făcute evantai,
apoi trecând Prutul
pe podul de la Ungheni,
privind undele râului separator,
râu nu al indiferenţei,
râu prin care vedeam
lumea de dincolo şi de dincoace,
unindu-se în ochii mei
şi apoi pe tăbliţe la Chişinău,
alergând în sănii şugubeţe,
chiuind la vale pe patine
şi...căutând la pianul
rămas acolo
şi apoi în Bucureşti , în colind
pe străzile întortocheate
şi în azilul de măicuţe-mama şi eu-
orfane de taţi dispăruţi în spaţii
îngheţate.
Şi cu dorul amorţit de aşteptare
şi azi şi azi
şi scrisul pavăză neuitării
şi scrisul nimicire că mai sunt
şi scrisul buricul pământului
de care mă ţin să nu pic în hăuri
de cutremure , de tornade , de poluări.
Cimitirele-amfore din care culeg viaţă
ca să pot scrie în numele vostru
-străbuni ai mei-
Şi eu cu voi
curând.
Nu pot să te pierd pe tine
din mine plai străbun ,
bun de pus pe rană.
Sunt hămesită de foame după tine.
Mi-e dor-durut
copilărie cu plai pierdut.
Nu vreau să te pierd,
Copilărie.
Zâmbet aveam cu soarele ce mă sărută în zori.
Gând aveam cu mâna ce mă sfătuia,
zburând pe-o mătură vrăjită.
Vorbe ale vecinilor care mă strigau-aveam:
-Vino,vino să te joci
cu Valea, cu Igor , cu Alexandra , hai!
Spaţiu cât plaiul şi deal şi prăpăstii aveam-
şi cerul locului cu tunete de dincolo de Nistru
aveam.
Şi războiul: întâi pe-o pânză cu imagini,
***
NU POT SĂ TE PIERD
PE TINE DIN MINE-
COPILĂRIE.
(În catedrala neamului)
Gând şi făptuire într-un gând
şi miruire a simţirii
în cânt sfânt şi coroane de aur
şi porţi deschise înspre ceruri-
albastrul adânc- etern-
-surprinsă plutire
şi îmbrăţişările prelaţilor
cu aplecări şi înspre mâinile sfinţite
şi sunete purificate rugi,
resfirându-se în nesfârşire...
şi tu- acolo-cu Mihai Viteazul
cel ce-a ctitorit dintru început Catedrale
şi cu Ferdinand şi Regina Maria,
imaginea lor descoperită după ani de zile,
după trădări, după batjocură, o nouă faţă.
Se poate şterge obrazul nostru mânjit?
azi un strigăt-arvună ân cer-
Vom fi suflu cutremurat:
suntem cei de-atunci de când istoria
ne-a adus împreună
în glasul unirii,
în cântec şi-n credinţa noastră
de localnici în cer.
Fi-vom de-a pururi
pe pământul nost
(Dar unde-i Basarabia
de-atunci?)
apoi cu bombe şi pe urmă cu morţi-bunicii mei-
şi tata , deportatul şi câte altele aveam.
Morminte n-am şi nici acolo nu-s.
Neamul împrăştiat , vânturat.
Cai bolunzi nechezând.
Nu-s amazoana să mă pot salva.
Mă ţin cu inima , cu muşchii , cu vremea din
mine.
Nu vreau să te pierd copilărie.
Şi mi-e dor de tot ce-a fost.
Nopţi cu neguri căzute în gânduri.
Rănile din dragoste cu dor sunt balsam?
E rană vitregită rezistând.
Depărtare , nostalgie , nu fugi de mine ,
copilărie.
În suflet eşti dor-doruţ
-pe podul de la Rădăuţi al lui
Grigore Vieru.
75