revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

domnia sa, l-a reconfirmat în funcţia de director (cu rang de ministru-secretar de stat), pentru un nou mandat de 4
ani (pînă în 2013), şi l-a copleşit cu cea mai înaltă distincţie ale României.
Doi, cu toate că m-a dezamăgit atitdinea sa faţă de preşedinţie, între plăcerea şi interesul cu care l-am citit pe
Liiceanu şi nevoia de a o citi pe doamna „Nobelă", îl aleg pe primul. În mult-dezbătutul dialog de la Ateneu,
„bunul simţ intelectual şi eminenţa liiceană" i-au dat o lecţie personajului venit să împroaşte cu noroi, sub
considerentul că un aşa premiu îi permite. Ceea ce a scris şi ce a făcut drăgălaşa Nobelă după ce a plecat din
România, nu poate fi mai presus decît opera şi viaţa lui Liiceanu, de pildă, dedesubtul căruia, laureata, se poate
aşeza la rînd, poate cu mai multă demnitate. A luat Nobel-ul susţinută de nemţi, dacă am în vedere pe Amos Oz,
unul dintre importanţii contracandidaţi. Mulţi nu ştiu cine este Gabriel Liiceanu, pentru ca nu l-au citit. Place
unora sau nu, Liiceanu e o valoare prin opera sa, exceptînd, desigur, modul cum s-a raportat şi se raportează la
diferitele contexte. Mai multe puteţi citi în editorialul meu, „Nobel, Oskar şi Gabriel”.
Adrian Botez: NICOLAE BREBAN scrie în 4 octombrie 2011, aşa (altădată scria invers), în ziarul Adevărul:
„Nu, nu ne temem că, aşa cum o cred unii exegeţi, neînţelegând-o, această , ea s-ar putea
repeta; nu, deoarece suntem aproape siguri că ea se va repeta într-un fel sau altul, mai devreme sau mai
târziu. În se află prea mult adevăr, mai bine-zis o prea mare sete sau voinţă, nu... de
putere, ci de înţelegere a . Aţi avut (sau chiar emis), vreodată, vreo părere personală (iar
nu înghiţită pe nemestecate, de fapt, nici nu e „felul” dvs., mai exact, mestecată de-a gata de propaganda de
stânga şi de dreapta, egal), despre Mişcarea Legionară? Dacă da, care şi cum? [La această întrebare, dată
fiind , puteţi răspunde sau nu, puteţi reformula etc.]
MDP: Stimate Profesor Doctor Adrian Botez, informarea prin gimnastica surselor a fost întotdeauna cauza
deformării adevărului istoric. Fiecare este responsabil pentru afirmaţiile pe care le face, apoi, eu nu am căderea
unei judecăţi asupra afirmaţiilor lansate de scriitorului Nicolae Breban. Domnia sa are dreptul să facă uz de
propriile convingeri, apoi să revină asupra lor. Anumite fraze scoase dintr-un context pot deforma percepţia
pentru cei care nu cunosc „întregul”. În ceea ce priveşte paranteza domniei voastre, dintr-un principiu foarte
sănătos, „nu înghit nimic pe nemestecate”. Cu atît mai mult o informaţie. Poate cădea greu la stomac, iar
indigestiile creează confuzii şi convulsii. Cu privire la Mişcarea Legionară s-au scris pogoane întregi, au curs
tone de cerneală, bună şi rea, pro şi contra, reală şi/sau falsă. Înainte de a abordare, orice teorie, fie şi
conspirativă, are ten de capodoperă. În urma dezbaterii şi intrării în ciurcuit, unele devin erori care traiesc
cît/precum o capodoperă. După Al Doilea Război Mondial, dacă cineva era interesat să te scoată din scenă,
striga: „Legionarule!”. Deşi comparaţia poate părea deplasată, astăzi se practică acelaşi procedeu gratuit, cu
degetul arătător îndreptat în sens invers: „Securistule”! „Comunistule”! După căderea capitalismului, ce va fi? La
zid cu „Capitaliştii”, cu toţi instruiţii la şcolile politice de vară ale zecilor de partide. Şi tot aşa, ne rotim ca apa
care ajunge apă. În istoria scrisă s-a dat de multe ori cu banul, mulţi şi-au construit cariere şi doctorate pe ruinele
istoriei, prestidigitînd adevărul şi actele de trădare ale poporului. În faţa istoriei trebuie să fii dezinteresat, într-o
oarecare măsură chiar deposedat de tine însuţi, de aşteptările tale, pentru a face loc adevărului. Măsluirea lui e o
funcţie a imprejurarilor istorice în care a apărut. Las aceaste teme în seama istoricilor patrioţi şi de bună credinţă,
autorităţi în domeniu: prof.univ. dr Gheorghe Buzatu, prof. univ. dr. Ioan Scurtu şi alţii. Nu sînt istoric, am
aprofundat fenomenul la care vă referiţi doar cu titlu informativ, aşa că ar fi „Politically incorect” să mă pronunţ
de la peluză. Ceea ce se ştie cu certitudine este că „mişcarea” a apărut ca o replică la „Marea Revoluţie din
Octombrie” din Rusia şi la ideologia bolşevică, într-un moment în care curentul naţionalist circula în toată
Europa. Mai tîrziu, conjunctura în care s-a aflat România şi întreaga planetă a facilitat numeroase modificări de
poziţie şi de percepţie, asupra cărora nu e loc să insist. Îngăduiţi-mi să glumesc, numai pentru a „survola”
întreaga sagă a problematicii, în maniera lui Păstorel Teodoreanu, cu referire la noul partid creat după 23 August
1944 (P.M.R.) şi la foştii membri ai Mişcării Legionare: „Camarade, nu fii trist/ Garda merge înainte/ Prin
Partidul comunist!” - valabilă şi pentru noul guvern, format dăunăzi pe genunchi, pentru a astupa gura străzii.
Adrian Botez: Prin revista „Contraatac” (pe care am creat-o, ca replică, în 1999, la pagina de
murdării/blasfemii, la adresa lui Mihai Eminescu, din revista Dilema), eu şi colegii mei de redacţie am încercat,
în ciuda tuturor şi îndurând adevărate prigoane, să păstrăm un echilibru spiritual, între lumea de azi (cu
nebunia, dar şi cu cerinţele ei „teribil de imperative” - cerinţe faţă de care am considerat - ba chiar despre care
ne-am permis, „cu nemaipomenită obrăznicie”, să clamăm - că trebuie să avem o atitudine foarte ascuţitcritică,
pentru ca să nu fie otrăvită şi înghiţită de neant, iarăşi, o generaţie de tineri, întreagă) şi Tradiţie. Să
păstrăm bunul-simţ românesc ancestral. Cât încă (şi dacă) mai suntem în stare să-l recepţionăm. Aş dori (la fel
ca şi colegii mei de redacţie, toţi) opinia dvs.: am reuşit, oare, prin revista noastră, în cât de mică măsură, să
15