revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

Euharistia ucigaşului şi falsului ucigaş, punerea în comun a PÂINII VIEŢII SPIRITUALE (veşnice) - se
produce în contextul STĂRII DE FOAME PERMANENTĂ a lui ION. Este foamea de DHARMA, de
armonizare, a ARBORELUI SEPHIROTH - prin echilibrare simultană, miraculoasă, a talerului JUSTIŢIEI cu
cel al MIZERICORDIEI. Cum? Prin pocăinţă.Atunci când se va autosacrifica, eventrându-se, aruncând din el
labirintul infernal - măruntaiele - şi, el va da CÂINELUI FENRIR - transfiguratorul-în-noitorul lumilor,
FOAMEA i se va stinge: va apărea SETEA (aceeaşi cu a lui Iisus pe Crucea Golgotică) de se reintegra mai
degrabă planului celest.
Iată cât de convingător şi în spirit cristic îi vorbeşte, acum, după parabola cu ucigaşul pocăit şi euharistic,
ION lui Dragomir 10 : “-Vezi... Tu la ce n-ai venit să spui cum că Ion nu-i vinovat... Pe Ion l-aţi bătut în cap
degeaba... Luaţi-mă pe mine. Ce-am avut eu cu Dumitru e altă socoteală, dar pe Ion lăsaţi-l, săracul(cu obidă
adâncă) şi Ion s-ar fi rugat la Maica Domnului buna pentru păcatele tale... Vezi!... Vezi…”
Această repetiţie, cu dublă valoare (interogativă şi imperativă) a verbului vederii - se referă la
necesitatea revelaţiei MIZERICORDIEI - a veveriţei Maica Domnului. Căci fără Mizericordia-Maica
Domnului nu se poate elibera omul de păcat, nu se poate sui, înapoi la zenitul divin, prin SALTURILE DIN
CREANGĂ. ÎN CREANGĂ (simbolizând treptele iniţiatice) 11 : “Pe urmă, vere, m-am dus la fântâna de sub
deal şi am pus doniţele jos...Ei! era frumos şi cald” etc.
Moartea lui Ion este, în fapt, atât revelarea Zenitului Mizericordiei Marianice - cât şi şansa, oferită
cuplului uman degenerate (Adam-Eva, degradaţi la Dragomir-Anca) de a înţelege sensul
mizericordiei,pocăinţei,mântuirii 12 : “-Uite veveriţa!... colo sus... pe cracă (CREANGA DE AUR!)…uite-o!
(Vrea să se închine şi-i cade mâna - în extazul suprem) Maica Domnului! tu eşti? tu mă chemi? … stai, că
viu!... (Expiră)”.
Imaginea-simbol a crăcii-creangă trădează iniţierea lui I.L.Caragiale în Loja Iohanică,în care Ioan al
Inimii era ION Creangă, în consubstanţialitate spirituală cu AMINUL-Maestrul) -Eminescul-Lojei Iohanice. Să
se observe şi că semnul CRUCII este abandonat în favoarea extazului - sau, mai exact, înglobat sintetic în
starea de extaz - viziune-transcendere a/în nadir(ului). Practic, ION Creangă şi Aminul Lojei Iohanice sunt
urmaşii acelei COLLEGIA FABRORUM, despre care vorbeşte V.LOVINESCU 13 - organizaţie secretă a
“lucrătorilor spirituali”, care avea drept scop armonizarea reciproc integrativă, a simbolurilor credinţei vechi cu
simbolurile credinţei noi.
Tragedia lui ION din NĂPASTA este tragedia existenţei atât individuale (I.L.Caragiale), cât şi a lojei
iohanice, din sec. al XIX-lea:oamenii nu înţeleg sensul autosacrificiului cristic - îl blochează pe Ion-Hristosul
în FÂNTÂNA DINTRE LUMI (Cer-Pământ) - şi se blochează şi pe ei în borboros, în balta neagră a iadului, pe
care-l întreţin cu o anumită savoare perversă. Orbul Dragomir începe, după litania de tip evanghelic a lui ION, să
lumineze beciul propriei fiinţe, parcă încercând să pipăie uşorii Porţii Mântuirii. Dar în Poartă stă,
neânduplecată, veterotestamentara ANCA, blocată pe talerul JUSTIŢIEI. Această blocare, fără perspectiva
MIZERICORDIEI - va transforma JUSTIŢIA în NĂPASTĂ - iar năpasta într-un şir fără capăt al năpastelor.
Nimic nu poate fi vindecat prin unilateralitatea tratamentului: dacă vindeci doar trupul, rădăcina spirituală a bolii
înmulţeşte (aparent miraculos) atât rădăcinile, cât şi bolile.
ION e aruncat în PUŢUL PĂRĂSIT (părăsit de înţelegerea uman-spirituală) - şi totuşi, efectul gestului
autosacrificial se răsfrânge, în pofida obnubilării întru rău a cuplului adamic degradat - peste lume: Moartea
sa dezlănţuie ZORII, RUGĂCIUNEA COSMICĂ (UTRENIA) şi CLOPOTELE. Anca numeşte noroc această
aparenţă coincidenţă între moartea autosacrificială a lui ION - şi utrenia cu bătăi de clopot. Nu: este DHARMA
- legea cosmică a echilibrului, care se impune, peste ambiţiile şi întunecările demonice ale microcosmosului
uman 14 : “Toacă de utrenie... Ai avut încai noroc de moarte, Ioane, îţi trage clopotele ca la toţi creştinii!”
Anca n-a perceput miracolul: CUŢITUL din mâna lui Ion este, de fapt, CRUCEA GOLGOTICĂ -
Aborele Sephiroth şi Axul Balanţei-THULE. Căci Ion nu se sinucide, la modul profane-ordinar - ci face gestul
măreţ al autosacrificiului pentru deblocarea DHARMEI cosmice: el vine din MUNTE (OCNA GOLGOTICĂ) şi
se întoarce în MUNTE(VÂRFUL COPACULUI COSMIC, ULTIMA CRACĂ A VEVERIŢEI-MAICA
DOMNULUI) 15 : “Nu puneţi mâna!... Să nu daţi!... Ion a murit! (se smuceşte şi le scapă, se repede la tarabă,
ia un cuţit mare şi ridicându-l în sus măreţ:)Nu puneţi mâna!... Ion merge la Maica Domnului (…) (Ion cu
10 - Idem, pp. 221-222.
11 - Idem, p. 218.
12 - Idem, p. 224.
13 - Cf. V. Lovinescu, O icoană creştină, pe Columna Traiană, Gnosis-Cartea Românească, Buc., 1996.
14 - Cf. I.L.Caragiale, Teatru, Facla, Timişoara, 1983, p. 225.
15 -Idem, p. 224.
54