revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

Cum de s-a ajuns aici? Simplu, Dumneaei, societatea, îşi creşte odraslele după chipul şi asemănarea ei.
Şcoala a fost reformată cu succes: mai întâi, dascălii, cu ochii pe acele performanţe care să le poată asigura
gradaţia şi/sau salariul de merit, foarte activi în organizarea spectacolelor de divertisment, în formarea viitorilor
oameni politici, oameni de afaceri, manageri generali, directori de bănci, designeri, top-modele, jurnalişti; în al
doilea rând, părinţii, care, în dorinţa lor firească de a asigura odraslelor un viitor fără griji (financiare), hotărăsc în
locul copiilor şi, nu de puţine ori, îşi îndepărtează copiii de adevărata lor vocaţie, ceea ce nu poate să nu aibă
consecinţe nefaste pe termen lung; în sfârşit, elevii, sub presiunea anti-modelelor promovate din abundenţă prin
toate canalele TV şi presa scrisă, îşi formează o mentalitate de învingători în dimensiunea socială, asociată unor
calităţi indispensabile: tupeu, ambiţie, fler, tenacitate, versatilitate, într-o mai mică măsură, caracter, loialitate…
De aici nu rezultă adevăraţii învingători, în ordinea spirituală, nici rataţii, nici ratoizii, ci doar învinşi şi
învingători, în ordinea socială!!
prof. MIRCEA DINUTZ, Focşani/ROMÂNIA
***
CE VREI SĂ TE FACI CÂND VEI FI MARE?!
E o întrebare, cred, clasică pentru oamenii maturi, când se află faţă în faţă cu un copil, fie că o face dintrun
interes real, simulează ori, din rutină, în lipsă de alt subiect de conversaţie: Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Pe vremea mea, răspunsurile erau previzibile, în funcţie de mediul din care proveneau: şofer, electrician, mecanic,
sudor, lăcătuş, tinichigiu, ori profesor, medic … Ca o curiozitate, nu-mi amintesc, în toată copilăria mea (anii’50 –
’60) să fi tânjit cineva la meseria de ospătar sau politician, curios lucru!! Ţin minte că eu, până spre 12 ani,
răspundeam mândru de mine că vreau să mă fac electrician şi întindeam fire, peste tot, în grădină, de se-mpiedica
mama de ele, după care urmau cuvenitele recompense pentru activitatea prestată. Astăzi, singurele lucruri pe care
ştiu să le fac, în materie de electricitate, este să privesc panoul şi … să chem un specialist, mă rog, pe unul care ştie
mai mult decât mine, ori asta nu e greu, chiar deloc! După ce am mai crescut (13-15 ani), răspundeam grav că că
voi fi ambasador, fără să-mi fie clar nici mie, nici celor care se prăpădeau de râs când mă auzeau, care îi este
statutul şi cu ce se ocupă acesta! Har Domnului, că, fascinat de lumea cărţilor, acest gând s-a evaporat repede!!
S-au schimbat vremurile! Fără să ne întrebe şi pe noi! Şi noi ne-am schimbat! Părinţii noştri, în
majoritatea cazurilor, muncitori, cu rădăcini rurale puternice, prinseseră războiul, foametea, ultimele zvâcniri ale
stalinismului, teroarea roşie – într-o formă mai violentă la sate, dar abil mascată faţă de proletariatul, forţa
conducătoare a societăţii, nu-i aşa, căruia i se promitea raiul comunist în anul 2000!! E uşor de presupus unde şi
cum trăiau în anii ’60! Trudiţi, muncind de dimineaţa până seara, fără a putea scăpa de datorii de la o lună la alta,
ei trăiau cu o dublă iluzie: că intelectualii nu muncesc, imaginându-şi că doar munca fizică înseamnă chin şi
suferinţă, şi că intelectualitatea ar fi, conform limbajului de lemn adoptat, o pătură socială respectată şi bine
remunerată. De aici şi îndemnul lor, ce nu avea nimic leninist în esenţa lui: învaţă, dacă vrei să trăieşti mai bine!
Sau: dacă ai carte, ai parte a ajuns să însemne parte de o viaţă mai bună! Că n-a fost aşa, aveam să aflăm peste
puţini ani!!
La aceeaşi întrebare, mai ales după desfiinţarea şcolilor de meserii (greşeală de neiertat), răspunsurile
celor aflaţi, de acum, în situaţia de alege decisiv erau cam următoarele: inginer, ofiţer, medic, arhitect, economist,
contabil, profesor, cântăreţ … Că ele nu se împlineau întotdeauna, asta deja e o altă poveste, dar şansa o avea
oricare dintre noi. Pe vremea aceea se mai făcea o selecţie, existau concursuri de admitere, la care destui reuşeau
prin eforturile şi meritele proprii, deşi nu mă îndoiesc, sistemul Pile-Cunoştinţe-Relaţii funcţiona şi aici, dar mai
cu fereală, cu o anume pudoare!! La asta se pot adăuga greşelile (omeneşti) inerente, dar, una peste alta, exigenţele
erau peste ce se întâmplă acum. Şi asta, în condiţiile în care manualele şi instrumentele didactice erau mult
deficitare în raport cu prezentul.
Şi iar s-au schimbat vremurile! A sosit Dumneaei, Democraţia, cu daruri din ce în ce mai surprinzătoare:
libertatea de a spune orice fără să dovedeşti ceva, libertatea de a face orice fără să dovedeşti ceva, bădărănia la
patru ace, frauda pomădată şi sofisticată, abjecţia spilcuită şi surâzătoare, neruşinarea de a promite din patru în
patru ani ceea ce nu vei face niciodată, o deversare abundentă a dejecţiilor umane la drumul mare, un melanj greu
digerabil de bine şi rău, urât şi frumos, o răsturnare năucitoare a scării de valori, o deturnare ireversibilă de la ideal
la scop, de la generozitate la egoism sălbatic şi meschinărie! Tot ce-i lucrativ – la loc de cinste, toate celelalte – cel
mult tolerabile!
Ce răspund copiii de astăzi la clasica întrebare? Fireşte, şi de această dată, răspunsurile depind de mediu
şi origine socială. Cei care ajung în colegii, de pildă, proveniţi, de cele mai multe ori, din familii cu posibilităţi
materiale, nu concep decât să fie patroni, manageri, economişti, neapărat într-o companie/firmă multinaţională, ori
politicieni, jurnalişti, top-modele, numai VIP-uri să fie!! Ceilalţi, crescuţi în medii mai modeste, au alte gânduri,
după cum ne asigură un clip (publicitar?!), difuzat insistent la TV!! Unul vrea să ajungă, nimic altceva decât
cămătar, adică un escroc fără mamă, fără tată, cu acoperire legală, de ce să rişte? Ştie oare micuţul Niki că şi
95