revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

ATÂTA VREME cât ai puterea să ştii
Că este o limită în toate,
O nedreaptă măsură.Cât timp
Vezi înainte şi dincolo de prag,
Tot ce îţi spui şi ce gândeşti e minciună.
Cât nu te temi şi nu înspăimântă
Nimic din ce ar fi cumplit să fie,
Eşti ca tânărul care înfruntă moartea,
Convins fiind că el, chiar el
***
PRAGUL
Nu are cum să moară şi atunci
Sfidează veşnicia.
Cât nu începi să uiţi pe unde eşti
Şi nici nu-ţi faci iluzii că te afli
În altă parte decât adesea ţi se pare
E foarte, FOARTE BINE
Şi poţi să-ţi zici că nu e
PREA TÂRZIU,
Deşi târziul vine...VINE !
VALENTIN TAŞCU s-a născut la 23 ianuarie 1944, la Petroşani.
A fost licenţiat în Litere la Cluj, Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „
Sextil Puşcariu” ( din 1967) şi director general al Casei de Editură „ Atlas- Clusium” ( din 1989). Volume
publicate ( selectiv) : Incidenţe, Al. Cristea- dincolo de alb şi negru, Presa literară din Transilvania, Dicoace şi
dincolo de „F”; Poezia poeziei de azi, Dimineaţa amurgului( poeme) . Antologie bilingvă româno-spaniolă,
trilogia lirică: Şcoala morţii, Elogiul tinereţii, Defăimarea bătrâneţii”, alte studii şi monografii.
P.S. Mi-a fost dat să ne cunoaştem demult, la Deva prin poezie, şi cântec, el fiind şi un as al acordului
spaniol,- eu îl însoţeam prin cel esenian...Am umblat pe Strei şi la Cetăţile Devei şi Corvinilor, iar altădată, la
Cluj, la Belvedere şi boema Arizona. Beam şi mâncam poezie şi cântec şi am avut norocul de a nu iubi aceeaşi
femeie, cum se mai întâmplă.
În 2001, ne-am reîntâlnit, uimiţi şi nu prea, de schimbările noastre la chip,; să dialogăm ca „ decând lumea”,
în golful Lacului Cinciş, cu cinci ani înainte de moartea sa prea grăbită. Cărţile sale de poezie sunt ceea ce
numea „ ciclul invers”, nimic mai semnificativ.
„Nu credeam să-nvăţ a muri, vreodată „...Era cheia ultimelor două volume, era deja premoniţa sa,
îndoliata enteleheia, amintindu-ne de Cezar Ivănescu. Valentin Taşcu nu a fost trubadurul, ci Poetul ce crede că „
moartea e o ruşine, bătrîneţea o insultă iar tinereţea, vai, este o mare tristeţe, pentru că se pierde prea
curând”...Cine poate întrei aşa durata umanului, dacă nu Fiinţa?
Ne-am vorbit, ne-am confesat, ne-am ascultat poeme şi am schimbat cărţi. Sper ca timpul să aibă răbdarea
cu mine, ca să îl evoc altfel decât prin aceste lapidare fraze, şi în acalmia detaşării de starea atunci tremurând
între noi, cu presimţirile lui, la regăsirea „Odei în metru antic”...Şi că dincolo de tinereţe şi bătrâneţe, a suit
dezgreunat drumul în Kogaion. Dacă nu cumva i s-a schimbat NUMELE.(EUGEN EVU, ianuarie 2012).
***
70