revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

primăvara anului 1912 a sosit în România cu scopul de a susține și a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale prin
publicarea în revista Viața românească a unui grup de poezii (1 aprilie 1912).
PREMII
Pentru piesele originale care înregistrau cele mai multe reprezentații, Teatrul Național din București
acorda în primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii premiați în luna aprilie 1912 sau
aflat: Dimitrie Anghel, pentru piesa Cometa; I. L. Caragiale, pentru piesele: D-ale carnavalului, O
noapte furtunoasă și Năpasta; Victor Eftimiu, pentru piesele: Akim, Ariciul și sobolul, Ave Maria,
Crăciunul lui Osman și Înșir'te Mărgărite.
La 25 ianuarie 1885, Caragiale mai primise un premiu, tot de la Teatrul Național, pentru piesa D-ale
carnavalului, din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri, B. P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Grigore Ventura
și V.A. Urechia.
OPERA LITERARĂ
Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe,
publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România, ci și
unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special comediile, sunt
exemple excelente ale realismului critic românesc. [Preluate, unele informaţii, selectiv şi critic, de pe Wikipedia,
de A. B.].
***
ION LUCA CARAGIALE ŞI LOJA IOHANICĂ ROMÂNEASCĂ
I.L.Caragiale este membrul Lojei Iohanice Româneşti 2 , a sec. al XIX-lea. Poziţia sa în Loja Iohanică
Românească este de intermediaritate: intermediară între SLAVA-SLAVICI şi CREANGĂ-CREANGA
2 - Cf. R.Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997, p. 241: “Moştenirea vechilor Collegia Fabrorum a fost
transmisă cu exactitate corporaţiilor care, de-a lungul întregului Ev Mediu, au păstrat acelaşi caracter iniţiatic, şi mai ales
corporaţiei constructorilor; aceasta a avut în mod natural ca patroni pe cei Doi Sfinţi Ioani (Botezătorul şi Evanghelistul), de
aici venind expresia binecunoscută de LOJĂ A SFÂNTULUI IOAN, care a fost păstrată de masonerie (…). LOJA
SFÂNTULUI IOAN, deşi nu este asimilată simbolic grotei, nu reprezintă mai puţin, ca şi aceasta din urmă, o figură a
; descrierea dimensiunilor sale este deosebit de clară, în această privinţă: lungimea ei este , lărgimea sa , înălţimea sa (sau până la al 7-lea cer!), iar
adâncimea sa . “
“(…)Neamul Românesc, cel puţin în secolul al XIX-lea (dar noi ştim, secret, că, sub alte nume de stare civilă, “faptul” sacru
călătoreşte, sfidând istoria, din secole anterioare, în secole ulterioare secolului XIX) - şi-a consacrat ocult o LOJĂ
IOHANICĂ, pe care toată lumea a privit-o şi încă o priveşte, fără s-o vadă. V.Lovinescu spune clar, definitiv, numele
MAESTRULUI lojei, în lucrarea sa O ICOANĂ CREŞTINĂ PE COLUMNA TRAIANĂ (glose asupra melancoliei) – Cartea
Românească, Colecţia Gnosis, 1996, p. 109 : (s.n.). Relaţiile lui Amin-Eminescu sunt , emergente, ştiute