revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

the Earth’s oceans and fields – as
utterly sacred places – most befitting
ploughing – with my eyesight – with
my mind – and – moaning with their
unfathomable heart’s desire – tilled
ready for seed – through
white from wakefulness – striving
I’ve never left the insatiable world-tailoring
scissors open – for fear I might
be – myself – perpetual
prey to their gluttony – or
between their iron lips – I might urge them to
utter
what would ill beseem me – from my undeniably
immoderate and impudent liking – in my
unthoughtfulness
they might give birth – mere world inceptions – to
monsters grounded
on stubs – featherbrained blind
dumb – deaf and
grumpy
what other fresh things could I add – to
the rivers’ meanderings? – they’re not in want
of my voicing – to amend
– from time to time – the whereabouts of their
slithering body – lest their waters get benumbed –
their
holy deltas – lest they allow themselves to be
infested by
the pixies’ diseases – now shrewd – now
dolefully singing – in the night
of unrest
what could I advocate in front
of the peoples – silently – moving – in
and behind God’s shadow – listening
night after night – the Heaven of the fixed stars –
to
know – the following day – the prays to encounter
the herds of their deeds ?
abiding – as if under the moon’s
dewfall – under the sweat of my brow in
afternoons
and learning how to step into the twilight : this is
the sole sermon to preach
worthwhile and blissfully suited
for my bones – adrift in the skies
for my bones – pervaded
by holy air and unheard-of seraphic songs – my
bones over
which – once in a while – there wondrously
relishes
as the rise of a renewed world – a
flower
English version by GABRIELA PACHIA, Timişoara/ROMÂNIA
***
despre principii DACĂ NU TE-A ÎNVĂŢAT NIMENI, ÎNVAŢĂ DE LA
NATURĂ!
Arunci o piatră într-o apă liniştită şi atunci vezi cum cercuri, cercuri se nasc
din materia lovită şi se depărtează, anunţând, parcă, întreaga suprafaţă a apei
că, cineva, ori ceva, a deranjat, a spulberat liniştea materiei. E ca o îngrijorare
care se propagă din loc în loc, din aproape în aproape, care se şopteşte ori chiar
se strigă (dacă impactul a fost prea violent) tuturor suratelor. Din acest fapt
simplu, olandezul Huygens a enunţat un principiu care-i poartă numele, pe care
lumea l-a cunoscut dintotdeauna, dar pe care nimeni nu l-a transpus în vorbe, ori tratate, până la el.
Uneori, dacă-ţi continui, aberant, dorinţa de a fi călău şi continui să arunci, fără încetare, piatră după piatră,
natura îţi întoarce, fără nicio urmă de regret, pedeapsa...asta pentru că undele se pot reflecta ori interfera. Iar dacă
perturbaţia provine de la aceeaşi sursă, undele simple, elementare, coerente, se pot construi într-o undă şi mai
puternică, mai ales dacă suratele sunt pe aceeaşi frecvenţă. Atunci energiile se adună, rezultând un val ce te poate
mătura, din locul tău de pe mal, pe care tu l-ai presupus sigur.
Aşadar, trecătorule, dacă întâlneşti o apă liniştită, mulţumeşte-te să-i contempli strălucirea, dacă-ţi place, iar
dacă nu...treci mai departe: niciodată nu poţi şti când se naşte un tsunami!
141