revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

Mihai Eminescu a fost evocat de Vasile Buruiană ,Vrancea, care a citit câteva poeme din cartea sa
„Dedicații pentru Eminescu de-a lungul timpului”. A urmat apoi Mihai Macovei, care a spus: „Eminescu s-a născut
și n-a murit” și mare adevăr a spus. Recunoscându-i contribuţia la dezvoltarea literaturii buzoiene, Asociaţia
Culturală „Renașterea Buzoiană” i-a înmânat poetului Mihai Macovei o „Diplomă de excelenţă ”.
În continuarea manifestării, Valentin Cojocaru a întrebat retoric, ca și Arghezi, cu mulți ani în urmă. „Câți
ar recunoaște că îl cunosc pe Eminescu?”. Publicistul Viorel Frâncu , povestind o farsă făcută la un post de radio, în
care se anunţa că ar vrea cineva să cumpere „lacul lui Eminescu”. Ascultătorii au asaltat postul cu mesaje și
telefoane pentru a nu se accepte acest lucru. Morala subliniată de publicistul Viorel Frîncu este că publicul, dincolo
de farsă, nu acceptă să se pună monopol pe ce a rămas de la marele poet. Eminescu este al tuturor, păcat că unii, se
vede, nu gândesc în limba română, nici în spiritul ei. Marin Ifrim a criticat atitudinea unor intelectuali români față de
poetul evocat, afirmând că după Eminescu au mâncat pâine mulți critici, academicieni şi nu au voie să-l lase în
uitare sau să permită minimizarea acestuia ca placă turnantă a spiritualităţii noastre şi ca valoare universală.
Tudor Cicu si-a amintit, din copilărie, cum l-a cunoscut pe Eminescu: în casa unei familii de moldoveni
foarte săraci, veniţi la ei în sat, care nu aveau de niciunele, dar pe sobă era cartea de poezii a poetului. Le-a cerut-o
să o citescă acasă şi nu i-au dat-o. Capul familiei citea din ea seara, când venea acasă, și o păstra ca pe un obiect de
preţ. A amintit apoi de vizita lui Grigore Vieru şi Nichita Stănescu la Casa lui Eminescu. Vieru, cățărat pe umerii
lui Nichita, să privească în camera „Luceafărului”, a uitat să mai coboare. Când a fost întrebat ce vede acolo, a
răspuns: „Văd ochii mari ai lui Eminescu, îi văd cum se uită la mine...”
Este o sărbătoare să fii în mijlocul poeţilor și al scriitorilor care nu uită că sunt români şi sunt conştienţi de
importanţa lui Eminescu nu numai în viaţa lor, ci şi a poporului român, pentru că știm cum a definit Vladimirescu
poporul (cei care nu știu să întrebe profesorii de istorie). Dl Negoiță a adus căteva taieturi din ziarele vremii
Gheorghiu Dej - Ceaușescu. Foarte interesant, la ziua naşterii sale, poetul era omagiat în articole de fond. Din
„Luceafărul ”, dl Dumitru Dănăilă a recitat câteva versuri. Stan Brebenel a adăugat un strop de energie
evenimentului atenționând că avem tendința de a recita mai des „Somnoroase păsărele” decât „Doina” .
Subsemnatul mi-am permis să îl compar pe Eminescu cu un munte pe care încep să îl urc, fiindcă numai aşa cunoşti
un munte, urcându-l. Am întrebat apoi, precum un dac pe muntele Kogaion, de ce în Covasna și Harghita se poate
cânta Imnul Ungariei ca și cum ar fi spirit european dar, a spune „De la Nistru pân’ la Tisa, tot românul plânsu-misa”
este naționalism dăunător. Dăunător cui?
Dan Camer a vorbit, în continuare, despre activitatea din jurul teiului lui Eminescu din Copou pe vremea
adolescenei și a studenției sale, unde citea din versurile proprii și poetul Ion Gheorghe. Poetul Vasile Durloi, cu
emoții vădite, a recitat versuri frumoase, după care George Stoian , a povestit cum în 16 decembrie 1989, fiind la
butoane într-un spectacol de colinde, la Casa de cultură a sindicatelor, unde erau invitaţi Leopoldina Bălănuță şi
Ovidiu Iuliu Moldovan, cel din urmă a intrat în sală cu o voce de tunet, recitând ”Doina”. Cei care au trait acele
vremuri știu ce însemna acest lucru. Cel de la butoane a înghețat, nu mai avea aer.
Spre final, profesorul Stelian Grigore a recitat „Doina”, dar finalul a aparţinut poetului Ion Nicolescu,
surprinzător prin recitările din versurile proprii şi din mari poeţi, între care şi Ion Gheorghe. Parcă Eminescu era cu
noi la masă.
Emoţii puternice i-au cuprins pe participanţi, între care s-au numărat şi Ștefan Dima, Iulian Tudor Fetcu, și
Mihai Stroe, Asemenea vibraţii vor rămâne pentru mult timp în inimile lor. Pentru că, sărbătorindu-l pe Eminescu,
sărbătorim Limba română și, odată cu ea, pe toți cei care şi-au înscris, prin operele lor, numele în istoria ei.
TEO CABEL, Buzău/ROMÂNIA
***
gândurile lui ioan („gepianul”) de australia
RESTITUIRI:
IDEOLOGIILE JOCULUI “DE-A BABA OARBA”
Deşi voisem să aşez aceste rânduri de scrisoare sub titlul,“orice boală izbucneşte din
interiorul nostru’, adică după problematica sănătăţii fiecaruia, (cum sunt si eu, bunăoara, cu
reumatismul meu cronic din şira spinarii, fapt pentru care …nu mă pot încovoia în faţa
nimănui!), totuşi m-am gândit că prea e general titlul, aşa că mi-am amintit de jocul “de-a
baba oarba” , pe care-l ştim toţi din copilărie, plus că se potriveşte de minune şi zilei de azi!
113