revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...
revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...
revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
SĂMÂNŢĂ”, MĂCAR… - nu <strong>mai</strong> zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille,<br />
Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (excepţie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …fraţi traci,<br />
de-ai noştri, dar mult <strong>mai</strong> înţelepţi şi stabili decât noi, întru Divina Tradiţie!!!). Şi uitaţi-vă cum corcesc rasele şi<br />
seminţiile, “fraţii” ucigaşi ai Franc-Masoneriei…şi vor să şteargă toate hotarele dintre minţi, religii<br />
(“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) şi dintre neamuri şi seminţii…<br />
“VADE RETRO, SATANAS!!!”<br />
…Frumos şi adânc grăieşte (cum niciun teolog creştin n-a făcut-o şi, din păcate, nici nu se străduieşte a o <strong>mai</strong><br />
face, azi!), despre ÎNVIERE, Părintele Dumitru Stăniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fără pereche,<br />
în istoria lumii. Importanţa ei întrece absolut tot ce se întâmplă şi se poate întâmpla în univers. (…) Creaţia<br />
dă posibilitatea istoriei, Învierea o arată ca insuficientă, ca stadiu ce trebuie să dispară şi să fie înlocuit cu<br />
forma cea perfectă şi definitivă a existenţei. Învierea arată istoria ca un provizorat, în tensiune spre<br />
eschatology. În Înviere se manifestă nemulţumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemulţumire de care suntem,<br />
şi noi, pătrunşi. Dacă Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza şi efectul ei, în istorie, atunci<br />
ea nu ne-ar arăta ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenţa istorică drept existenţă ultimă. Nu<strong>mai</strong> prin<br />
faptul că Învierea atrage cu forţă metaistorică, ceva din istorie – în altă orbită de existenţă! – arată spre un<br />
viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singură realitate –<br />
CI PENTRU A O JUDECA, A O ARĂTA ÎN CRIZA DE CARE SUFERĂ ŞI PENTRU A SE MILOSTIVI<br />
DE EA! (…)<br />
Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnavă în care s-a rostogolit, înălţând-o la o stare a cărei bogăţie,<br />
plenitudine şi fericire nici nu ne-o putem închipui, aşa cum nu-şi poate închipui omul mereu bolnav starea de<br />
perfectă sănătate. Dacă prin păcat s-a introdus în viaţă, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, această<br />
boală este eliminată. E de crezut că, fără căderea în păcat, n-ar fi intervenit Învierea, aşa cum, peste tot, n-ar<br />
fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.<br />
În Iisus Hristos, viaţa cea nouă, eshatologică, e realizată. El este începătura pentru toţi care cred în Învierea<br />
Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleşte. Viaţa cea nouă nu este nu<strong>mai</strong> promisiune, ci este<br />
realizată, prezentă. Noi trăim <strong>mai</strong> departe în istorie, dar cu ochii credinţei şi ai nădăjduirii spre El, spre viaţa<br />
cea adevărată, deplină, ultimă şi fără de moarte.<br />
Când zicem, cu credinţă: – afirmăm implicit: ” – cf. D.<br />
Stăniloae, Ortodoxie şi românism, Sfintele Paşti, 1937 – tipărită La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.<br />
…Bine-bine, eu, noi… – ca fiinţe, am aflat câte ceva din Veşnica Taină a Învierii. Dar SUPRA-FIINŢA noastră,<br />
Neamul/naţiune?<br />
…Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinţa noastră – NEAMUL/NAŢIUNEA? Se produce la fel ca şi<br />
pentru fiinţă, nu<strong>mai</strong> că este un eveniment fără margini de măreţ, întrevăzându-l (prin SUPRA-FIINŢA noastră!)<br />
pe însuşi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!<br />
“(…)Este diversificarea omenirii în naţiuni un păcat, sau o urmare a păcatului? Ar fi de ajuns să respingem<br />
această presupunere, cu simpla provocare la legea universală a treptatei diversificări a faunei şi a florei.<br />
Legea aceasta nu e plauzibil să fie contrară Voii Lui Dumnezeu, <strong>mai</strong> ales că diversificările acestea manifestă,<br />
cele <strong>mai</strong> adeseaori o înnobilare a trunchiului de bază, nu o decădere a lui (s.mea). Dar răspunsul se poate da<br />
şi altfel: păcatul sau răul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamnă stâlcire, desfigurarea a<br />
lucrului dat, a existenţei produse de alte puteri. Este specificul naţional o stâlcire a umanului, o decădere din<br />
fiinţa omenească? Ar fi, când acest specific naţional s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fără înălţimi ţi<br />
puritati de simţire şi de gând. Cine nu ştie, însă, că nimic josnic nu se află în felul specific cum percepe şi<br />
reacţionează în lume membrul unei anumite naţiuni? In simţirea doinei româneşti şi în hora noastră nu cred<br />
că e ceva păcătos, sau dacă e şi aşa ceva, aceasta nu e caracter naţional, ci omenesc. Naţiunea în faza<br />
păcatului are manifestări păcătoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte – care este<br />
expresia metafizică a Supra-Fiinţei umano-divine, în eternitatea Revelaţiei Dumnezeieşti, deci înafara păcatului!<br />
– …şi naţiune-popor, care sunt expresia istorică, deci păcătoasă, a Supra-Fiinţei umano-divine!), pentru că<br />
natura omenească, în general, cu toate diversificările în care se înfăţisează, este păcătoasă. Scoaterea<br />
oamenilor din starea păcătoasă nu se face prin anularea calităţilor naţionale, ci prin îndreptarea naturii<br />
omeneşti, în general. Dacă ar fi ceva păcătos în însuşi specificul naţional, atunci nu s-ar <strong>mai</strong> putea face<br />
deosebire între buni şi răi în cadrul unei naţiuni, căci toţi ar fi răi (o logică perfectă! – A SE LUA AMINTE,<br />
DE CĂTRE…”UNIONIŞTII” MASONI!!!).<br />
Chestiunea îmi pare atât de evidentă, încât socotesc de prisos să <strong>mai</strong> insist.<br />
Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între naţional şi uman. Naţionalul nu întunecă umanul,<br />
nu-l extermină? Iar dacă umanul rămane, nu cumva e naţionalul o simplă iluzie, ceva de suprafaţă, pe care<br />
să-l poţi lepăda în oricare moment voieşti?<br />
120