revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

pentru acel ideal, rămas utopie până azi... Din acea întâlnire, aveam să mă nasc eu. Tatăl meu a fost unul dintre
cei foarte puţini rămaşi în viaţă, după sacrificiul a sute de mii de români, majoritatea din Ardeal şi Regat. Mama
Clara ( Bud). Laşi au fost comuniştii cozi de topor, bolşevicii lui Petru Groza şi cei ce s-au prăsit apoi în patrie…
( eugen evu)
VAVILA POPOVICI, basarabeancă din America, Raleigh/SUA ( 2)
….Am citit şi acest material şi m-am gândit din nou cum am scris în cărţile mele că tatăl meu interzisese să se
vorbească în casă ruseşte, cu toate că mama facuse şcoala sub ocupaţie rusească şi vorbea pe lângă limba
franceză şi limba rusă. Am făcut lansări ale acestor cărţi în cadrul unor centre culturale, dar nimeni nu a avut
curajul să vorbească despre aceste amintiri legate de ocupaţie şi de cele îndurate, de atitudinea adevăraţilor
români, printre care a fost şi tatăl meu. Dacă nu ar fi fost el mentorul meu în domeniul istoric, poate astăzi eram
un "animal" asemenea multora. Pentru Transilvania şi Basarabia - Bucovina românii ar trebui să
se jertfească. Iată cum s-au jertfit! Laşitate! Laşitate! (s.red.).
(texte trimise de Poetul EUGEN EVU, Hunedoara/ROMÂNIA)
***
ROLUL COMISIEI ALIATE DE CONTROL,
ÎN SOVIETIZAREA ROMÂNIEI
Anii imediat următori momentului 23 august 1944, nu pot fi înţeleşi fără evidenţierea rolului Comisiei Aliate de
Control, în strânsă legătură cu problematica Convenţiei de armistiţiu. Pentru a afla ce se ascunde sub cele trei
iniţiale, C.A.C., dar şi care este adevăratul lor sens, trebuie să ne oprim la momentul constituirii acestui organism.
În timpul discuţiilor care aveau loc la Moscova cu privire la Convenţia de armistiţiu cu Naţiunile Unite, s-a
hotărât crearea unei Comisii Aliate de Control, care urma să aibă ca principal obiectiv urmărirea aplicării
armistiţiului. La 11 septembrie 1944, delegatul român I. Cristu a cerut precizări, în legătură cu durata de
funcţionare a acestei comisii, primind asigurări din partea lui Molotov că aceasta va fi desfiinţată “îndată ce nu se
va mai face necesară”[1] şi obţinând înscrierea unui amendament care stabilea ca punct de reper al încheierii
activităţii: Tratatul de pace. Practic, actele de constituire au fost semnate la 15 septembrie 1944, în funcţia de
preşedinte al Comisiei fiind numit mareşalul Rodion I. Malinovski, comandantul Frontului II ucrainean. Celelalte
delegaţii au fost reprezentate de către generalul de brigadă C.V.R. Schuyler (S.U.A.) şi viceamiralul aerului D.F.
Stevenson (Marea Britanie). Aceste delegaţii îşi desfăşurau activitatea în toate structurile societăţii româneşti:
industrie, transporturi, armată, comerţ, finanţe, agricultură, telecomunicaţii, presă, radio, administraţie, fiind
organizate pe direcţii, secţii, subsecţii şi servicii.
Supremaţia aliatului sovietic în România, evidentă prin acţiunile ulterioare ale Comisiei Aliate de Control, a fost
afirmată încă din 13 septembrie 1944, prin intermediul unui memoriu al War Office-ului adresat Amiralităţii,
Ministerului Aviaţiei şi Foreign Office-ului, care, deşi consfinţea tripartitismul Comisiei, aducea şi precizarea că
punerea în practică a termenilor armistiţiului se va face sub controlul Înaltului Comandament Aliat (Sovietic).
La 18 septembrie 1944, cabinetul Churchill stabilea directivele politice pentru reprezentanţii britanici din
Misiunea Aliată de Control, directive care aveau scopul de a supraveghea modul de aplicare a armistiţiului în
strânsă colaborare cu reprezentanţii sovietici şi americani. Tot acum s-a afirmat şi natura intereselor din România:
militare şi strategice pentru sovietici, comerciale pentru britanici. Cu toate acestea, propunerea guvernului de la
Londra privind includerea unui reprezentant politic în personalul britanic, a fost respinsă, întrucât Moscova nu
dorea ca secţiunea engleză a acestui organism să intre în relaţii cu autorităţile române.
Pe parcursul funcţionării s-au ivit numeroase probleme în legătură cu activitatea Comisiei Aliate de Control, dar şi
în raporturile ei cu statul român. La 27 septembrie 1944, Melville, expert militar în C.A.C., expedia Foreign
Office-ului un raport privitor la reacţia partidelor politice din România după semnarea armistiţiului. Felul în care
partea sovietică a impus executarea Convenţiei de armistiţiu şi “…atitudinea de espectativă a Statelor Unite ale
Americii şi Marii Britanii”[2] au produs mari deziluzii pentru poporul român şi armata sa.
37