revista contraatac, numarul 28-mai 2012 - CETATEA LUI BUCUR ...

Poetul rămâne fidel stilului său, versurile se leagă prin idee, prin stare, curg simplu, fără reguli importante
de punctuaţie, poemul pulsează, normele împiedică discursul, din acest motiv se simte o libertate a exprimării
evidentă, deşi în background autorul a lucrat pe text pentru a-l şlefui, pentru a-l feri de erori şi stângăcii, atent la
mesaj şi sabat interior. Pasiunea pentru scris tinde să devină obişnuinţă zilnică, iar şlefuirea mai atentă pentru ca
faţa poemului să se facă de marmură, cuvintele formând o structură destul de solidă. Maturizarea s-a produs
brusc la Ioan Barb, poezia îl ţine captiv şi îl îmbată de semnificaţii… Este şi un spirit creştin autentic care nu se
mai formalizează, canonul universal este schimbat pe canonul personal armonizat cu textul vechi al Scripturii,
pentru a da consistenţă zicerilor sale şi credibilitate, dar principiile rămân valabile…
În prefaţa la carte, Cornel Ungureanu notează: „Mi-e greu să scriu despre poezia domnului Ioan Barb fără a
pune accentul pe ideea de construcţie culturală în zonele absente din orice geografie a literaturii. Sau care
lipsesc, dintr-un motiv sau altul, din obişnuitele istorii. Primul impuls al poetului (care trăieşte visul de a realiza,
aici, un Centru) este de a marca absenţele, locul gol, lipsa oricărui impuls.” – Poezia unui homo aedificator.
Pentru a pătrunde esenţa poeziei scrise de Barb trebuie să cunoşti marile istorii ale credinţei, istoria Bibliei,
el nu ezită să apeleze la temele solide ale lumii, la cele general acceptate, dar o face în stil personal, de poet
exilat în opera proprie, ţinut captiv de existenţa zilnică între libertate şi necesitatea de a rezista între fălcile
existenţei.
Spre deosebire de alte volume ale sale, de data aceasta poetul pune accentul pe starea spirituală, îşi concepe
poemele din elemente spirituale, realitatea s-a retras în alte zone, abia perceptibile, elementele ei sunt sugerate,
greul zilei s-a topit în metafore, dar în spatele lor lumea se mişcă şi zguduie zidurile Babilonului… Călătoria
între Ierusalim şi Babilon dus-întors este una spirituală şi interesantă, poetul o reface prin poezia sa, ca un dar
pentru cititor, pe care îl şi provoacă la autocunoaştere şi la cunoaşterea istoriei umanităţii, căci fără credinţă
lumea este săracă.
„tot aşa sunt şi eu Doamne
nu Te-am văzut niciodată
dar căldura Ta îmi înviorează gândurile
de atâtea ori mă cutremur
când lumea răcneşte la mine
prin gura leului
genunchii tremură slăbiţi
mersul devine stângaci”
Trăind în oraşul Călan, Ioan Barb este şi artizanul unei reviste literare interesante în care a pus pasiune şi talent:
„Algoritm literar”. El încearcă să focalizeze prin artă marea artă de a rezista, într-o lume dificilă, prin frumos,
preluând un mod de a face o bună cultură pentru zonă, specific acestei perioade la români, care în felul acesta îşi
consolidează amprenta spirituală într-o Europă în căutarea propriei identităţi. Demersul său reprezintă şi un efort
personal material alături de Silviu Guga şi alţi scriitori pasionaţi după adevăr, în provincia cuvintelor evadate…
CONSTANTIN STANCU, Haţeg/ROMÂNIA
Ianuarie, 2012
***
A FI ÎN SITUAŢIA DE A NU MAI FI…
Constantin Stancu ( n. 1954), poet trăitor în Haţeg, membru al USR, Filiala Alba-Hunedoara, este absolvent al
Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Cluj-Napoca şi al unui curs postuniversitar
de economie. A debutat concomitent cu poezie ( 1988) în revistele Orizont şi Braşovul literar şi artistic.
Până în prezent a publicat volumele de versuri Păsările plâng cu aripi, Pomul cu scribi, A privi cu ochii inimii,
eseurile Poetul la castel (pretexte critice şi eseuri la opera lui Eugen Evu ), Abisul de lângă noi, De la Neantia la
Vâltoarea sufletelor (operele unor scriitori din Haţeg ). Este prezent cu poezie şi articole de critică literară în
numeroase ziare şi reviste din ţară. Ultima sa carte, romanul Pe masa de operaţie, (editura „Rafet”, Râmnicu
Sărat, 2011, premiat la Festivalul internaţional ”Titel Constantinescu”, ediţia a IV-a) „abordează, precizează
autorul într-un articol publicat, tematica bolilor personale pe fundalul bolilor spirituale ale lumii, cu accent
pe valoarea fiecărui om şi pune în lumină destinul special al poetului într-o vreme a căderilor.”
Personajul narator, un anonim bolnav de cancer este operat cu succes într-un spital de prima mână. În scurte
secvenţe din carte se configurează atmosfera din acel mediu al suferinţei şi vindecării, prin câteva detalii, cum
sunt revenirea pacienţilor din adormire după operaţie, vizita permanentă a medicului, a asistentelor.
În planul real al cărţii aflăm că rinichiul afectat de cancer i-a fost eliminat, operaţia a decurs bine, a reuşit, şi
că soţia şi-a revenit din starea sa de disperare. Planul spiritual, unde povestirea se împleteşte cu meditaţia, visul
şi dragoste, este realizat prin rememorarea unor secvenţe din viaţa personajului narator, adevărate poeme în
proză, căruia autorul nu-i menţionează numele în ideea că acesta ar putea fi oricine.
Puţine fapte din biografia naratorului aflăm pe parcursul lecturii. Astfel, vedem că nu este un om obişnuit,
ci un autor de apreciate volume de versuri şi că a trebuit să-şi părăsească neînsemnatul său oraş transilvănean
pentru a se stabili împreună cu soţia în capitală unde i s-a oferit un loc de muncă. Naratorul insistă mai mult
133