Cunoaştere, Interes Responsabilitate ... - Institutul de Istorie

7 Consideraţii cu privire la relaţia juridică între... 291
b. în ceea ce priveşte răspunderea contractuală pentru fapta
altuia 8 :
– cu privire la cerinţa ca obligaţia contractuală asumată de
partea contractantă să fie executată de către alte persoane, pe care
debitorul (parte contractantă) şi le-a substituit în vederea asigurării
îndeplinirii obligaţiei: cu toate că prejudiciul este produs de un terţ,
raporturile între părţi sunt guvernate de răspunderea contractuală;
fapta se prezumă că nu a fost executată de către debitorul legat direct;
– cu privire la cerinţa ca autorul direct al ne-executării să fie
implicat în mod direct de chiar debitorul principal: intervenţia terţului
trebuie să îmbrace acordul expres sau tacit al debitorului contractual;
în caz contrar, se reţine răspunderea delictuală a terţului intervenient;
– cu privire la neexecutarea obligaţiilor contractuale să
constituie o faptă ilicită a terţului – aceasta va exista dacă debitorul
este ţinut de o obligaţie de rezultat, simplu fapt al neexecutării este de
ajuns. Iar dacă este ţinut de o obligaţie de mijloace, victima trebuie să
dovedească culpa debitorului. Debitorul va răspunde pentru faptele
persoanelor cu care colaborează sau şi le-a substituit, cum ar fi:
antreprenorul sau mandatarul.
c. în ceea ce priveşte răspunderea delictuală între părţile
extreme ale grupului, condiţiile se particularizează în ceea ce priveşte
culpa reţinută:
– acelaşi fapt, care constituie o nerespectare a unei obligaţii
rezultate din contract şi care permite a se angaja responsabilitatea
contractuală a autorului faţă de cocontractant, poate fi o culpă
delictuală faţă de terţi.
Astfel, cu privire la părţi, partea care execută prost sau care nuşi
execută obligaţiile îşi angajează răspunderea sa contractuală, în timp
ce faţă de terţi, dacă se provoacă un prejudiciu, ca urmare a
neexecutării, îşi asumă răspunderea sa, care nu poate fi decât
delictuală. Opozabilitatea contractului, ca situaţie de fapt, induce
posibilitatea pentru terţi de a obţine o sancţiune pe teren delictual, în
ipoteza lezării unei stări de fapt de către părţi. Un autor francez a
rezumat acest punct de vedere, afirmând că: „Această abordare care
prevede că părţile pot fi responsabile pentru acţiunile lor faţă de alte
8 L. POP, Tratat de drept civil. Obligaţiile, vol. II (Contractul), ..., p. 702.