Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.rosocietăţile umane întrunesc toate condiţiile spre a se defini astfel, ceea ce a condus lapreferinţa pentru termenul antropologie.Ca o tendinţă actuală remarcăm poziţia etnologului contemporan care nu maieste neapărat un martor al unei lumi care se şterge, se destramă, nici recuperatorulunor mărturii ale vieţii rurale de odinioară (atât al celor care vizează aspectele eimateriale, cât şi pe cele spirituale), ci poate să-şi concentreze atenţia asupra faptelorvieţii moderne şi urbane (antropologia muncii, a hranei, a sportului, a divertismentuluietc.) (Rivière: 1999, 12).1.3. Substituirea termenului mai sus menţionat cu acela de antropologiesocială şi culturală este o tendinţă din ce în ce mai pregnant afirmată. Calificativelediferenţiază această disciplină de antropologia filozofică (discurs abstract despre om)şi de antropologia fizică (studiul biologic şi fizic al caracterelor rasei, eredităţii,nutriţiei, sexului ce beneficiază de concursul ştiinţelor medicale).Antropologia culturală, ştiinţa despre om (din anthropos = om şi logos),disciplină apreciată ca extrem de actuală, se defineşte ca una globalizantă, mult maigeneralizatoare decât etnologia. După majoritatea opiniilor, aceasta s-a născut înStatele Unite ale Americii la începutul secolului trecut, cel dintâi reprezentat fiindsocotit Franz Boas (1858-1942), însă termenul antropologie a fost lansat încă înAntichitatea elenă de filozoful Aristotel „în sensul literal de discurs despre om /şi/ sereferea pe atunci la o istorie naturală a omului” (Cocchiara: 2004, 294).O analiză pertinentă şi completă a termenului o datorăm etnologului francezJean Copans (apud Rivière: 1999, 15) care identifică patru accepţiuni: ansamblulideilor teoretice referitoare la om şi operele sale elaborate de precursori; tradiţieintelectuală şi ideologică proprie unei discipline având un anumit mod de înţelegere alumii; practică instituţională având obiective, obiecte şi idei bine definite; metodă şipractică de teren.Un alt reputat etnolog francez, François Laplantine, susţine că antropologia nuexistă niciodată „în stare pură” şi că ar fi naiv, mai ales pentru antropolog, s-o izolezede propriul ei context (Laplantine: 1987, 165).5