Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.ro• Care este maniera în care individul vede propria cultură?• Ce semnificaţie îmbracă între grupurile vecine diferenţele sociale şiculturale?1.4. Folclor, iată, în fine, un termen cu care cititorul se poate socotifamiliarizat întrucât, fie şi la nivelul percepţiei comune, defineşte multitudinea demanifestări tradiţionale / populare / rurale, adică dans, muzică şi creaţii verbale(basme şi povestiri, proverbe şi ghicitori, povestiri cântate şi poezie cu finalitateceremonială şi augurală).Ne aflăm de astă-dată în faţa unui cuvânt derivat din două substantiveenglezeşti – folk (= popor) şi lore (= ştiinţă, cunoaştere) – calchiat apoi de germanulVolkskunde. Termenul a fost propus de W. J. Thoms în 1846, impunându-se apoidestul de rapid în ciuda ambiguităţii lui (traducerea ad litteram fiind „ştiinţapoporului”). Prin urmare, prin folclor desemnăm o realitate (ştiinţa deţinută de popor,patrimoniul său cultural) devenită obiect de studiu pentru cercetători, dar şi odisciplină (ştiinţa despre popor, demersurile de cunoaştere a patrimoniului săucultural).Deşi creaţia populară este prin excelenţă una sincretică – prin formă, limbaj şifuncţionalitate – din necesităţi metodologice, s-au creat subramuri ale folcloristicii(literară, muzicală, coregrafică). Pentru a risipi orice urmă de confuzie, în literaturaromână de specialitate sunt utilizaţi termenii folcloristică şi respectiv artă populară cedesemnează suma acestor demersuri. În studiul manifestărilor ce ţin de aspectulmaterial se disting specializările în tehnica populară (ocupaţii şi meşteşuguri) de celecare au în vedere virtuţile artistice (artă populară), cu toate că şi aici ne confruntăm cuaceeaşi realitate, cea a obiectului utilitar cu aspect estetic.1.5. De-a lungul timpului, cercetătorii români s-au străduit să armonizezeaceastă terminologie cu obiectul de studiu – cultura populară şi segmentele ei - şitotodată, cu tipul de abordare şi metodele specifice.7