Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.rocertitudinii, evidenţei, mai mult chiar, o probă a obiectivităţii faptelor.”(Laplantine: 2000, 111)Urmând firul ideilor etnologului francez, putem socoti fotografia ca„modelul perfect al descrierii a ceea ce este unic şi nu se repetă niciodată”,definiţie uşor contrariantă dacă ţinem seamă de caracterul ciclic şi formalizat almanifestărilor populare. Şi totuşi aceasta este întotdeauna proiecţia în palpabil aunui anumit eveniment ce nu se va mai repeta într-un context spaţio-temporal şisocial dat (nunta unui anumit cuplu, o sărbătoare agrară cu anumiţi protagonişti, lao dată anume).Prin urmare, înregistrările unor imagini ale faptelor de cultură suntechivalente cu cele audio ale variantelor pieselor folclorice. Ca materialdocumentar, imaginile statice permit analiza, comparaţia şi alte activităţi săvârşitea posteriori de cercetător, de aceea ele trebuie să fie nu numai autentice ci şidetaliate, numeroase şi variate, ca să nu mai vorbim de calităţile tehnice (claritate,contrast, luminozitate, etalare corectă a culorilor).Am vorbit într-un capitol anterior despre caracterul mediat al cercetării îngeneral, iar în cazul fotografiei lucrurile sunt întru totul evidente: între cercetătorşi obiectul cercetării se interpune aparatul, obiectivul lui. Dacă avem în vederesensul acestui cuvânt, acesta pare să vină în sprijinul aplicării unuia dintreprincipiile cercetării etnologice, dar de fapt, acest dispozitiv optic filtrează privireaînsăşi determinată, la rândul ei, de viziunea particulară, restricţionată deincapacitatea fizică a omului de a cuprinde întregul. Privirea şi, prin urmare, şifotografia sunt determinate de perspectiva individuală (câmpul, unghiul vizual şiplasarea faţă de obiectul de studiu), cărora li se adaugă influenţa propriei culturi,hotărâtoare pentru percepţie şi selecţie (interesul, curiozitatea, prejudecăţile,inhibiţiile, pudoarea), precum şi alte determinante strict personale (criteriiaxiologice, simţ estetic, experienţe anterioare etc.).Cu toate că în mod teoretic cercetătorii au recunoscut „caracterul deneînlocuit al fotografiei”, ei preferă, chiar în epoca audiovizualului, discursul scriscelui al imaginii fotografice sau filmice. „Faptul că imaginea, în special imagineafotografică, nu a avut întotdeauna un bun renume se datorează paradoxal, unorraţiuni opuse – arată François Laplantine. Constrânsă la reiterare, ea ar fi o copie,68