Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.ropot salva fragmente de viaţă, pe care teoretic le socotim deosebit de importante, caprin niciun alt mijloc.” (Stahl: 1999, 211). Filmele au fost integrate proiectului„Cadre şi manifestări” şi urmăreau ca viziune schema generală a elaborăriimonografiilor tratând aşezările în cercuri concentrice de la o perspectivă largăasupra zonei şi satului, la concentrarea asupra unor puncte de referinţă (biserică,vatra satului, troiţe, fântâni) şi apoi asupra oamenilor surprinşi în freamătulmuncilor de fiecare zi. Nu erau însă decât documente de lucru pe baza cărora seaprofundau analizele şi se efectuau comparaţiile şi nu realizări cinematografice însine. A fost, desigur, o achiziţie îndrăzneaţă prin modernitatea ei şi salutară prinintenţiile materializate în documentele care au astăzi o inestimabilă valoarepatrimonială, dar, din păcate, nu a avut continuitate. De altfel, acelaşi autorobserva în 1934 că „Din nenorocire, aparatul cinematografic nu este la îndemânaoricui.” (Stahl: 1999: 211), fapt consemnat, trei decenii mai târziu de folcloristulOvidiu Bârlea care simţea acut nevoia imortalizării pe peliculă a talentaţilorpovestitori ale căror basme le-a inclus în Antologia de proză populară epică(1966).De altfel, după ce a cucerit şi s-a lăsat, la rândul ei, cucerită de timpuriu dedomeniul antropologiei culturale, cinematografia şi-a consolidat cu greu poziţia dedomeniu particular, căci realizarea unui document filmat punea (şi încă mai pune)o serie de probleme deontologice precum: relaţia cercetător-cineast, cea dintreficţiune şi realitate şi dileme privind experimentele cu care se împleteşte demersulfilmic. În principal, au existat încă din primele decenii ale secolului trecut douătendinţe fundamentale: aceea de a surprinde viaţa, de a o dezvălui şi apoi de a ointerpreta şi aceea de a re-prezenta în mod dramatic realitatea, ambele având capunct de convergenţă atitudinea de implicare a cercetătorului. Aşa se face că, înultimă instanţă, „cinematografia etnologică va rămâne împărţită între iluziile uneiînregistrări sistematice, cvasinaturaliste, a faptului uman socializat şi tentaţiilehollywoodiene ale unui spectacol generalizat.” (Bonte, Izard: 1999, 143)Abia odată cu naşterea televiziunii şi impunerea stilului acesteia de a tratarealitatea, înregistrările video s-au plasat pe o altă direcţie beneficiind totodată deprogresul tehnic (de neimaginat în urmă cu şaptezeci de ani) care asigurăaccesibilitatea celor mai mulţi cercetători la instrumentele ce se dovedesc cele maipotrivite pentru studiul etnologic şi antropologic.73