Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.rotemporare sau permanente) care le sunt distribuite conform scenariului ritualceremonialşi / sau specializării repertoriale.Prin urmare, avem de-a face cu o sumă de persoane pe care generic îi vomnumi actanţi. În funcţie de context, unii dintre ei sunt pasivi (e.g. asistenţa venită săprivească orice fel de alai, de la cel de nuntă, la cel de carnaval sau de ceremonieagrară), alţii sunt angrenaţi ca semi-activi în anumite secvenţe ale derulăriiobiceiurilor (e.g. gospodarii care primesc ceata de colindători şi-i răsplătesc cudarurile consacrate, soacra mare care-i leagă simbolic în jug pe mirii sosiţi de lacununie, fata de măritat care urmează prescripţiile babei ştiutoare când i se fac vrăjide dragoste) şi, în fine cei mai importanţi, protagoniştii, performeri propriu-zişi aigesturilor şi actelor complexe, care, de la caz la caz, actualizează individual sau îngrup un anumit repertoriu (e.g. nunii şi mirii, socăciţa sau bucătăreasa de la nuntă,descântătoarea, colindătorii, căluşarii, tinerii mascaţi din carnavalul de Lăsata Secului,copiii purtători de făclii în desfăşurarea obiceiurilor solstiţiale de Sânziene).Este de la sine înţeles că amploarea evenimentului / sărbătorii, funcţiile şisemnificaţiile recunoscute şi respectate de comunitate dictează asupra număruluiparticipanţilor şi asupra ierarhizării rolurilor 1 distribuite şi în funcţie de vârstă, statutmarital şi gen. Aşadar, informatori potenţiali sunt cu toţii, întrucât, plasându-se înunghiuri şi pe poziţii diferite, ei cunosc tradiţia şi pot comenta asupra morfologiei,sintaxei şi poate chiar asupra semnificaţiilor acesteia însă nu toţi pot actualiza acelecomponente care se bazează pe cunoaşterea unui limbaj verbal sau non-verbal, adicănu toţi pot fi performeri.De altfel, Mihai Pop insistă în lucrarea citată asupra specializării repertorialeafirmând că: „Fiecare gen al creaţiei populare are cum s-a văzut, informatorii săi (i.e.informatorii-tip, n.n. N.Ş.). Se întâmplă rareori ca acelaşi informator să stăpânească înegală măsură mai multe genuri.” (Pop: 1967, 50), apoi formulează o serie derecomandări privind alcătuirea unei „ample biografii a informatorilor de la care amcules, cu accent deosebit asupra rolului lor social, structurii lor sufleteşti şiînclinaţiilor artistice.” (Pop: 1967, 53)1De pildă, sărbătoarea cunoscută în calendarul popular ca Sântoader (prima sâmbătă din Postul Mare)îşi afirmă prestigiul şi îşi păstrează funcţiile multiple, între altele, şi prin angrenarea secvenţialăsuccesivă a mai multor categorii de actanţi: fetele culeg plante cu virtuţi magice în revărsat de zori şi sespală pe cap rostind invocaţii, femeile culeg plante utilizate în magia erotică şi curativă pe care lerăsplătesc cu pâini rituale plămădite în ajun, prepară colivă pentru pomenirea morţilor şi bradoşi saubrăduleţi (pâini fitomorfe) pe care copiii le schimbă între ei când se prind fraţi de cruce sau veri,bărbaţii ţesală caii şi-i hrănesc mai atent decât în alte zile, iar cei necăsătoriţi fie merg în pădure dupălemn de corn pentru a confecţiona unelte, fie încură caii (se iau la întrecere).85