Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.roun decalc, fără mare interes, [pe de altă parte] ar fi înşelătoare şi mincinoasă,făcându-ne să credem că ceea ce privim ar fi obiectul real, în timp ce nu ne aflămde fapt decât în prezenţa simulacrului său.” (Laplantine: 2000, 114-115)Atitudinea cercetătorilor de la noi şi de aiurea oscilează încă între a plasaimaginea fotografică în sfera divertismentului, a ilustrativului documentar în celmai bun caz, şi a-i refuza complet caracterul ştiinţific recunoscându-i apartenenţadoar la domeniul artei. Acest fapt face ca doar lucrările de etnografie a ocupaţiilorşi meşteşugurilor şi cele de artă populară să beneficieze de bogate materialeilustrative care susţin discursul verbal, în general, acestea fiind elaborate despecialişti în istoria artelor cu o instrucţie intim legată de sfera vizualului.Celelalte se mulţumesc să evoce verbal (prin descriere şi naraţiune) faptele decultură, dezinteresându-se în ultimă instanţă de realizarea unei imagini complete şicomplexe a acestora, de fapt, de constituirea martorilor etnologici.Desigur că, la fel ca şi în cazul înregistrărilor sonore, multă vremecosturile mari şi operaţiile complicate pe care le presupunea realizareafotografiilor i-a descurajat pe cercetători să recurgă din plin la această metodă şiimplicit la includerea imaginilor în lucrările tipărite 1 . Astăzi, când imaginile peplăcuţe de sticlă şi chiar clişeele alb/negru de acum câteva decenii fac mândriaarhivelor naţionale, nu ne mai punem deloc problema realizării fotografiei peteren. Cu un aparat clasic performant, cu unul digital capabil să stocheze sute deimagini ce pot fi selectate „din mers” şi apoi prelucrate computerizat sau chiar cutelefonul mobil orice cercetător poate imortaliza cadre care să completeze anchetade teren, fie ea o simplă descindere, luare de contact sau un studiu aprofundat şide lungă durată. Într-adevăr, aici operează distincţia între o imagine-martor şi unafăcută ca suvenir, pentru plăcerea ludică proprie, căci, dacă aceasta din urmă poatefi puternic impregnată de personalitatea celui care o realizează (stare de spirit,efecte de lumini, umbre şi culori, aspect pitoresc al scenei surprinse etc.), ceadintâi trebuie să fie, dacă nu reprezentativă, măcar ilustrativă pentru faptul decultură sau aşezarea studiată.1H. H. Stahl vorbeşte despre faptul că a prelua instantanee din activitatea de zi cu zi a echipei decercetare înseamnă “a prăpădi clişee” (Stahl: 1934/1999, 208), când de fapt, noi le socotim documentede mare importanţă pentru tehnica abordării şi maniera de integrare în comunităţile studiate, iar Ov.Bârlea în lucrarea sa, Metoda de cercetare a folclorului (1969), abia dacă aminteşte în capitoleledestinate culegerii de teren rolul fotografiei în acest demers, cu toate că, în cele câteva anexe alelucrării recurge la imagini din timpul înregistrărilor, reproduceri fotocopiate ale unor documente dearhivă şi facsimile.69