Cercetarea etnologică de teren, astăzi (curs), Editura ... - cIMeC

www.cimec.roformulate de către Constantin Brăiloiu în debutul cercetărilor monografice în urmăcu mai bine de şapte decenii.Prin urmare, la întrebările: „Ce şi cât înregistrăm?” voi răspunde răspicat:totul, eventual, începând cu formulele de salut şi de cunoaştere reciprocă,deoarece, din fericire, nu mai e valabil nici dezideratul ca un bun folclorist /etnolog să trebuiască să aibă „un scris repede şi citeţ” (Bârlea: 1969, 82),computerul sau chiar echipamentele şi programele speciale de transcriere făcândele în locul nostru această treabă anevoioasă... Ar fi, prin urmare, păcat săeconomisim baterii închizând aparatul atunci când subiectul se abate de la discuţiesau interpretul greşeşte un vers 1 . Mai mult decât atât, manipularea în văzulacestuia a echipamentelor îi poate distrage atenţia şi chiar genera complexe.Cuvintele încurajatoare, gesturile de încuviinţare îl vor convinge că nimic nu esteiremediabil, îi vor spori încrederea în sine şi vor conduce mai departeperformarea.Pe de altă parte, desigur cu încuviinţarea celui pe care îl înregistrăm,putem păstra aparatul deschis şi după ce, practic, ne-am făcut treaba, adică amobţinut prin orice metodă orală informaţiile pe care le vizaserăm. Astfel se potimortaliza impresii, comentarii, iar nu de puţine ori, se pot naşte discuţii asupraaltor teme şi subiecte la fel de interesante, interlocutorul îşi poate aminti sau poatecompleta înregistrarea şi abia în acest fel putem vorbi despre „variante rotunjite”.O audiţie imediat după executarea unei piese folclorice va stimula performerulexigent cu sine însuşi, poate chiar îl va îndemna să ofere o altă variantăautoevaluându-se, dar în orice caz se va bucura să-şi audă vocea.Aşa cum am arătat, metoda înregistrării audio se poate corela cu o serie deexperimente şi chiar este de dorit ca acest lucru să se întâmple pentru a obţine câtmai multe variante, dar şi piese complete şi de mare acuitate, pentru a observainfluenţa factorilor mediului folcloric asupra performării sau a completa1Practica întreruperii înregistrării se pare că a fost cvasigenerală în anii 70 şi nu doar din raţiunilearătate de Ov. Bârlea ci şi din altele, din păcate, necunoscute. Un exemplu ilustrativ îl constituieînregistrarea în anul 1975 a unei informatoare de excepţie, Maria Ionescu (celebra Baba Ruţa desprecare au scris atât cel care a intervievat-o, prof. Vasile Tudor Creţu, cât şi fosta lui studentă, OtiliaHedeşan). Ascultarea şi transcrierea benzilor la un sfert de veac de la inscripţionarea lor a dezvăluitfaptul că, probabil dezinteresat de unele iniţiative narative şi de detaliere şi interpretare aleinformatoarei, cercetătorul a interupt magnetofonul de zeci de ori făcând astfel să ne parvină, fără doarşi poate, o informaţie trunchiată. (cf. Otilia Hedeşan – Folclorul. Ce facem cu el? ,Timişoara, Ed.Universităţii de Vest, 2001, p. 11-70)64