Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018

culturadata

Vitalitatea culturală a orașelor este un studiu ce are în vedere gradul de dezvoltare a orașelor din România prin prisma cererii și a ofertei culturale. Societățile prezentului sunt într-o continuă dinamică pe toate palierele – economic, social, politic, moral și, nu în ultimul rând, cultural. Motiv pentru care este important să vedem cum putem caracteriza orașele României din perspectiva vitalității culturale, într-un context în care economia creativă are o pondere din ce în ce mai mare pentru modul în care mediul urban se dezvoltă.

Ca punct de plecare, ediția 2018 a studiului Vitalitatea culturală a orașelor s-a bazat pe ediția din 2016 a aceluiași studiu (la care au fost aduse anumite modificări), precum și pe studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport. Astfel, am încercat, pe cât de bine s-a putut din perspectiva datelor existente, să avem indicatori ce acoperă aceste trei caracteristici.

Concluzii 65

de o parte, analizele sunt în aceeași linie cu rezultatele obținute

pentru celelalte dimensiuni analizate ex. participare culturală

sau resurse umane specializate. După cum a fost observat

pe parcursul capitolelor, o bună parte dintre orașele care se

află într-un top se află și în celelalte. Pe de altă parte, orașele

cu o populație mai mare pot avea un oarecare dezavantaj.

Referitor la relația dintre infrastructura culturală a orașelor

și indicatorul general al vitalității culturale, a fost observată o

asociere foarte puternică, fiind al doilea subindice în funcție de

intensitatea corelației. Practic, aproximativ 56% din modul în

care variază indicele de vitalitate culturală ar putea fi explicat

utilizând doar informația cu privire la infrastructura culturală.

Altfel spus, creșterea scorului de infrastructură culturală

conduce la o creștere semnificativă a scorului de vitalitate per

ansamblu. Iar în ceea ce privește relația acestei dimensiuni

cu celelalte părți componente ale vitalității, cea mai puternică

asociere observată a fost, după cum era așteptat, cu resursele

umane specializate, deoarece o bună parte dintre resursele

umane incluse în analize reprezintă personalul instituțiilor

analizate pe partea de infrastructură.

Dimensiunea cheltuielilor bugetare pentru cultură a

prezentat unele dintre cele mai contraintuitive rezultate. După

cum a fost evidențiat în Tabelul 3 (de corelații), acest subindice

nu este asociat semnificativ cu alte elemente ale vitalității

culturale, precum infrastructura culturală, resursele umane

specializate sau industriile creative. În alte cuvinte, nu putem

spune că o creștere sau o scădere a cheltuielilor duce direct

către creșterea sau scăderea scorului general de vitalitate.

Însă acest fapt nu ar trebui să indice că utilizarea acestei

dimensiuni în analiză nu aduce niciun beneficiu. În schimb, ar

trebui să dea de gândit care este relația concretă dintre aceste

cheltuieli, clasificate drept cheltuieli pentru domeniul cultură,

recreere și religie. În plus, lipsa unei corelații între cheltuielile

bugetare și dimensiunea industriilor creative nu ar trebui să

mire prea mult, dat fiind că o bună parte dintre organizațiile

care activează în sectoarele culturale și creative sunt de drept

privat. Altfel spus, acești doi itemi măsoară dimensiuni diferite

ale modului în care capitalul circulă în economia creativă. Pe

de altă parte, o bună parte dintre orașele din topul general,

agregat, al vitalității culturale (vezi Tabelul 2) mai exact

șapte din zece au prezentat scoruri mari la nivelul acestei

dimensiuni. Prin urmare, ne este indicat că sprijinul oferit din

bugetul public pentru producție și consum cultural rămâne o

latură importantă pentru dezvoltarea orașelor în direcția unei

vitalități culturale ridicate.

Referitor la dimensiunea participării culturale a fost

menționat că, din anumite puncte de vedere, reprezintă cel

mai important element al vitalității culturale, deoarece prin

participarea oamenilor la evenimentele cultural-artistice poate

fi cuantificat felul în care performează celelalte dimensiuni ale

vitalității. Acest lucru este adevărat până la un punct. După

cum a fost prezentat în capitolul dedicat, o bună parte dintre

orașele care au obținut scoruri bune pentru celelalte dimensiuni

se regăsesc și în topul realizat strict la nivelul participării

culturale. Pe de altă parte, faptul că există și orașe care reușesc

să aibă un consum cultural ridicat în ciuda scorurilor mici pe

care le-au obținut pentru infrastructură, alocări bugetare,

resurse umane specializate sau industrii creative indică două

posibilități. Prima se referă la eforturile depuse la nivel local,

care reușesc să atragă oamenii în interiorul instituțiilor de

cultură în ciuda dificultăților pe care le întâmpină. A doua este

de ordin metodologic și arată că pe alocuri pot exista puncte

care pot fi îmbunătățite atunci când alegem cum să măsurăm

acele aspecte ale vitalității culturale care se răsfrâng asupra

participării oamenilor.

În ceea ce privește resursele umane specializate, adăugarea

unor itemi care suplimentează imaginea pe care o avem

despre resursele umane existente poate îmbunătăți imaginea

generală pe care o avem despre un oraș. Până acum, resursa

umană potențială și cea existentă au fost măsurate prin

itemi referitori la elevii, studenții și profesorii din unitățile de

învățământ cu profil cultural-artistic. Ediția de față a studiului

a adăugat și personalul de specialitate din instituții precum

ansambluri artistice, filarmonici, orchestre populare, biblioteci,

Similar magazines