Vitalitatea Culturală a Orașelor din România – ediția 2018

culturadata

Vitalitatea culturală a orașelor este un studiu ce are în vedere gradul de dezvoltare a orașelor din România prin prisma cererii și a ofertei culturale. Societățile prezentului sunt într-o continuă dinamică pe toate palierele – economic, social, politic, moral și, nu în ultimul rând, cultural. Motiv pentru care este important să vedem cum putem caracteriza orașele României din perspectiva vitalității culturale, într-un context în care economia creativă are o pondere din ce în ce mai mare pentru modul în care mediul urban se dezvoltă.

Ca punct de plecare, ediția 2018 a studiului Vitalitatea culturală a orașelor s-a bazat pe ediția din 2016 a aceluiași studiu (la care au fost aduse anumite modificări), precum și pe studiul Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators, publicat în 2006 de către cercetători de la The Urban Institute. Conform acestora, vitalitatea culturală poate fi descrisă prin prezență, participare și suport. Astfel, am încercat, pe cât de bine s-a putut din perspectiva datelor existente, să avem indicatori ce acoperă aceste trei caracteristici.

8 Aspecte metodologice

2. Aspecte metodologice

Majoritatea conceptelor ce fac referire la lumea socială,

indiferent de aspectul pe care îl avem în minte, sunt

caracterizate de nevoia de a fi privite din mai multe unghiuri

motiv pentru care există practici statistice de a grupa o serie

de variabile „observate” sub umbrela unei variabile „latente” 16

sau, în alți termeni, de a grupa indicatori măsurabili sub

umbrela unui concept „abstract”. Așadar, fie că înțelegem

noțiunea de „cultură” în sensul său mai larg antropologic

, ce face referire la norme și valori sociale 17 , fie că alegem

sensul său mai specific, ce face referire la educație, produse

și evenimente artistice, ajungem în aceeași poziție de a defini

„cultura” într-o manieră multidimensională. Acest fapt se

răsfrânge și asupra noțiunii de „vitalitate culturală”, oferindu-i

un caracter pluriperspectival.

După cum a fost menționat, conceptul de vitalitate

culturală cuprinde atât partea de consum cultural, cât și de

producție culturală, fapt asumat de către susținătorii acestuia

pentru a fi cât mai inclusiv, din perspectiva a trei dimensiuni:

prezența oportunităților pentru a realiza activități de producție

și consum cultural; participare în activități de producție și

consum cultural; suportul pentru activități culturale 18 .

Toate aceste dimensiuni majore sunt măsurate, în practică,

prin indicatori aflați la nivele diferite de abstractizare, măsurare,

disponibilitate și recurență. Indicatorii de nivel unu sunt

reprezentați de date cantitative, cu caracter public, strânse anual

și care permit comparația între diverse unități administrativ

teritoriale 19 . Indicatorii de nivel doi au toate caracteristicile

16 A. Field, Discovering Statistics Using SPSS, ed. 3, Thousand Oaks, CA, Sage

Publications, 2009.

17 G. Hofstede, Cultures and Organizations. Intercultural Cooperation and Its

Importance for Survival. Software of the Mind, London, McGraw-Hill, 1991.

18 Jackson, Kabwasa-Green și Herranz, Cultural Vitality in Communities:

Interpretation and Indicators.

19 Id., pp. 3334.

indicatorilor de nivel unu, însă conțin elemente ce permit

doar comparații la nivel regional între orașe sau alte unități

administrativ teritoriale dintr-o regiune anume. Indicatorii de

nivel trei conțin, la rândul lor, tot date cantitative, însă sunt

limitate de momentul de timp pentru care oferă informații. Dacă

indicatorii de nivel unu și doi pot fi descriși ca date cu caracter

longitudinal, indicatorii de nivel trei sunt date transversale

măsurate doar la un moment dat 20 . În final, autorii studiului

Cultural Vitality in Communities: Interpretation and Indicators

menționează că pot fi utilizate și date de nivel patru pentru a

studia vitalitatea culturală. Astfel de date sunt calitative (ex.

studii etnografice), complementare datelor cantitative 21 .

Din perspectiva datelor utilizate în raportul de față, putem

spune că ele se încadrează, conform clasificării anterioare,

la nivelul unu și nivelul trei. Datele de nivel unu cuprind

indicatorii referitori la: infrastructura culturală, cheltuielile

bugetare pentru cultură și industriile creative. Ceilalți trei

indicatori, resurse umane specializate, participarea culturală și

așezămintele culturale, sunt date de nivelul trei, fiind colectate

intern prin chestionare trimise instituțiilor culturale vizate.

Pentru majoritatea indicatorilor, anul de referință al

datelor este 2016. Face excepție doar indicatorul cu privire la

așezămintele culturale, pentru care anul de referință este 2017.

Cercetarea de față își propune să fie o continuare a

eforturilor anterioare din seria de studii Vitalitatea Culturală

a Orașelor. În acest sens, orașele pentru care au fost realizate

analize în cadrul acestui capitol sunt cele prezente și în

studiul realizat în 2016, Vitalitatea culturală a orașelor din

România 22 . Această opțiune a fost preferată din două motive:

20 Id., p. 34.

21 Id., p. 35.

22 Ș. Voicu și A. Dragomir, ‘Vitalitatea culturală a orașelor din România Ediția

2016’. În C. Croitoru și A. Becuț (coord.), Caietele Culturadata, Volumul

1/2017, București, Pro Universitaria, 2017.

Similar magazines