PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

ansambluri de elemente relaţionate spaţio-temporal, cauzal şi implicativ (determinativ), ele
putând fi statice sau dinamice, cognitive sau afective. Structurile joacă rolul de antecedent,
suport sau premisă a dobândirii oricărei experienţe, rolul de matrice în care se încorporează
informaţiile, factorul care realizează asimilarea ca dimensiune fundamentală a dezvoltării.
Piaget a demonstrat faptul că operaţiile specifice ale gândirii provin din interiorizarea
treptată a unor acţiuni pe care copilul le realizează mai întâi în mod real, în activitatea de zi
cu zi şi apoi prin dezbaterea mentală.
Astfel, această dezvoltare a operaţiilor gândirii se realizează, spune Piaget, de-a lungul unor
stadii de evoluţie.
1. Stadiul senzoriomotor (0-2 ani) este primul stadiu în evoluţia copilului; primele
manifestări ale inteligenţei şi gândirii copilului apar în urma activităţii perceptive şi a
activităţilor motorii. Copilul va deprinde treptat că el este o entitate diferită de lumea
exterioară, va realiza faptul că obiectele pot fi mişcate cu mâna (va deprinde conceptul de
cauzalitate), va învăţa să experimenteze (în special prin mişcări) pentru a descoperi lumea
şi pentru a-şi atinge scopurile.
2. Stadiul preoperaţional (2-6 ani) este caracterizat printr-o gândire egocentrică; copilul va
înţelege greu viaţa din altă perspectivă decât cea proprie. De asemenea, gândirea copilului
este dominată de animism (lumea este creată pentru copil şi tot ceea ce-l înconjoară este viu
şi controlabil) şi de artificialism (fenomenele naturale sunt create de oameni). Realismul
este, la această vârstă, o noţiune absolută, de exemplu numele sunt reale pentru copii, ei
neînţelegând că acestea sunt doar nişte „etichete” verbale. Tot în acest stadiu copiii încep să
utilizeze simbolurile (nu să le manipuleze). Copilul începe să înţeleagă obiectele ca părţi ale
unor grupuri mai largi, face unele clasificări simple, dar cu toate acestea ei nu pot gândi
într-o manieră logică. Spre sfârşitul stadiului, încep să facă diferenţa între realitate şi
fantezie şi, de asemenea, încep să înţeleagă rolurile de sex. Reversibilitatea, considerată de
Piaget principala caracteristică a gândirii umane exprimă capacitatea de reîntoarcere pe
plan mental, la punctul de plecare, de a face drumul invers. În această perioadă copilul nu
este capabil de reversibilitate, deoarece el rămâne încă legat de percepţiile imediate. Acest
lucru a fost demonstrat prin experimentele privind conservarea substanţei, greutăţii şi a
volumului.
Dacă se toarnă apa dintr-un pahar mai scund şi mai larg într-unul mai înalt şi mai strâmt
(care are aceeaşi capacitate), copilul va judeca că este mai mult lichid în cel de-al doilea
pahar pentru că nivelul lichidului este mai ridicat.
3. Stadiul operaţiilor concrete (7-12ani) În acest stadiu copilul începe să gândească logic şi
să-şi organizeze gândurile în mod coerent; gândirea lui este una situaţională, el neputând să
opereze cu unele concepte abstracte. Treptat, dispare perspectiva egocentrică. Copilul
începe să înţeleagă problemele legate de conservarea obiectelor (substanţă, greutate,
volum), de reversibilitate, etc.
4. Stadiul operaţiilor formale (abstracte) Acest stadiu durează de la aproximativ 12 ani
până la maturizarea individului. Uneori, spune Piaget, unii indivizi nu ajung la acest stadiu,
gândirea lor nedepăşind etapa operaţiilor concrete. În această etapă, individul poate formula
ipoteze, le poate testa şi poate da răspuns problemelor. Dezvoltarea intelectuală este
deplină, individul fiind capabil de orice operaţii ale gândirii.
20