PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

şi mai târziu, nu numai în copilărie, mai ales după o serie de eşecuri succesive. Acesta este
un fenomen negativ cu implicaţii dăunătoare în activitatea educaţională.
Această teorie a neajutorării învăţate este importantă mai ales pentru reversul ei. Dacă se
învaţă neajutorarea, la fel de bine, se poate învăţa şi motivaţia pentru succes, lucru ce se
poate realiza prin două metode: (1) prin alocarea unor sarcini uşor de rezolvat de către
copii, fapt care poate creşte încrederea în sine; acest succes, dublat şi de o întărire adecvată
poate conduce la învăţarea „gustului succesului”; (2)în cazul în care sarcinile de lucru sunt
dificile şi elevii dau greş (de obicei elevii care suferă de „neajutorare învăţată” au rezultate
slabe la învăţătură), eşecul va fi pus, de către profesor, pe seama altor factori decât propria
lor abilitate, de obicei factori externi; în acest fel se declanşează aşa-numitul antrenament
de reatribuire motivaţională.
Autoeficienţa şi nivelul de aspiraţie În 1982, psihologul Albert Bandura (n.1925) introduce
conceptul de autoeficienţă este strâns legat de cel de stimă faţă de sine şi de nivel
individual de aspiraţie. Cele trei concepte sunt interconectate şi vin să întregească imaginea
asupra complexului domeniu al motivaţiei pentru învăţare.
Autoeficienţa se referă la ceea ce credem despre abilităţile şi posibilităţile proprii de
realizare a unei sarcini. Nivelul autoeficienţei influenţează în mod decisiv activităţile
desfăşurate, respectiv nivelul performanţei atinse şi efortul depus. Stima faţă de sine se
referă la ceea ce simţim faţă de noi înşine, în funcţie de imaginea proprie dar şi în funcţie
de imaginea pe care o au ceilalţi faţă de noi. Stima faţă de sine influenţează la rândul său
nivelul de aspiraţie care se referă la expectanţele şi ţelurile viitoare ale unei persoane. În
context, se poate face şi distincţia între nivelul de aspiraţie, care se referă la scopuri
fundamentale pe termen lung, şi nivelul de expectanţă, care se referă la nivelul de realizare
a unei sarcini concrete. Stima faţă de sine este relativ stabilă în timp, în timp ce
autoeficienţa are un caracter situaţional-specific. Autoeficienţa crescută poate exercita un
efect puternic de influenţare pozitivă a performanţei în învăţare. La rândul său,
autoeficienţa poate fi sporită în urma obţinerii unor rezultate bune şi în urma existenţei unui
feed-back asupra învăţării.
Nivelul de aspiraţie are un rol important în context educaţional deoarece, pe de o parte,
impulsionează realizarea diferitelor sarcini iar, pe de altă parte, rezultatele obţinute
influenţează nivelul de aspiraţie. În general, succesul face să crească nivelul de aspiraţie, în
timp ce insuccesul îl coboară. Uneori, trăsăturile de personalitate îşi lasă amprenta asupra
acestui nivel de aspiraţie. O persoană extrem de ambiţioasă îşi va urmări scopul indiferent
de rezultatele obţinute.
De asemenea, nivelul de aspiraţie trebuie să fie în concordanţă cu posibilităţile copilului.
Un nivel de aspiraţie prea înalt în raport cu posibilităţile reale este dăunător, deoarece
elevul va fi antrenat în activităţi pe care nu le poate îndeplini şi din care se va alege doar cu
insuccese şi cu decepţii. Acestea atrag după sine pierderea încrederii în forţele proprii,
frustrarea sau resemnarea. Eşecul resimţit este cu atât mai puternic, cu cât aspiraţiile sunt
mai înalte. La fel, este dăunător şi un nivel scăzut al aspiraţiilor în raport cu posibilităţile
reale, deoarece împiedică progresul. Elevul va obţine uşor ceea ce şi-a propus, fără efort şi
fără a-şi valorifica posibilităţile. Cu timpul, se pot forma sentimente negative cum ar fi:
aversiunea pentru eforturi prelungite, comoditatea, lipsa de ambiţie. Cea mai bună situaţie
42