PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Forma cea mai înaltă de dezvoltare a aptitudinilor o reprezintă geniul. Performanţele
geniului se disting nu numai prin noutate şi originalitate, ci şi prin faptul că revoluţionează
un anumit domeniu al cunoaşterii umane, pune bazele unui nou curent, unui nou mod de
gândire, deschide calea realizării unor produse de importanţă istorică pentru viaţa societăţii.
Atât talentul, cât şi geniul se distanţează semnificativ prin performanţele lor de restul
reprezentanţilor unui anumit domeniu.
Din perspectivă educaţională trebuie amintit faptul că notele şcolare nu au o valoare
predictivă în privinţa manifestării unor talente. Prin urmare, uneori talentul se manifestă
numai după ce apar anumite condiţii ale activităţii în care personalitatea îşi poate pune în
valoare posibilităţile sale reale.
B. Aptitudinile simple permit şi favorizează realizarea unui număr foarte mare de activităţi;
acestea, la rândul lor, sunt de trei tipuri:
(1) aptitudini generale, care sunt prezente în aproape toate domeniile de activitate;
(2) aptitudinile de grup care permit atingerea performanţei într-un grup de activităţi;
(3) aptitudinile specifice, sunt foarte puţin răspândite şi sunt caracteristice unui domeniu
foarte restrâns de activitate şi definesc o capabilitate extrem de restrânsă. Există însă opinii
ştiinţifice care contestă existenţa acestui tip de aptitudini şi din acest motiv nu vom insista
asupra lor.
(1) Aptitudinea generală este socotită acea aptitudine care este solicitată şi intervine în
orice fel de activitate a omului sau în rezolvarea unor clase diferite de sarcini. Au existat
numeroase controverse şi dezbateri în ceea ce priveşte numărul sau conţinutul aptitudinilor
cu caracter general. Astăzi, se acceptă faptul că există doar o singură aptitudine generală şi
aceasta este inteligenţa. Inteligenţa reprezintă „o aptitudine generală care contribuie la
formarea capacităţilor şi la adaptarea cognitivă a individului la situaţii noi”(Cosmovici,
1974).
(2) Aptitudinile de grup sunt acele aptitudini care permit atingerea performanţei întrun grup
de activităţi. Dintre acestea fac parte:
• factorul verbal (V) care se referă la capacitatea de a înţelege rapid sensul cuvintelor şi
frazelor;
• factorul fluiditate verbală (W) se traduce prin capacitatea de exprimare verbală;
• factorul numeric (N) care exprimă capacitatea de a lucra cu cifrele;
• factorul perceptiv (P) care se referă la o capacitate neurosenzorială ce face posibile
percepţii rapide şi detaliate;
• factorul reprezentare spaţială (S) care exprimă capacitatea de a imagina obiectele în
spaţiu;
• factorul dexteritate manuală (M) care se traduce prin capacitatea de a mânui şi utiliza
diferite obiecte; dintr-un anume punct de vedere aceasta este, mai degrabă, o caracteristică
psihomotorie decât una cognitivă. Aspecte concrete privind dezvoltarea aptitudinilor
elevilor În formarea şi dezvoltarea aptitudinilor elevilor, un rol foarte important revine
profesorului. Preocupările profesorului, indiferent de domeniul specialităţii sale, trebuie
orientate într-o serie de direcţii care pot viza aspecte educaţionale concrete.
56