PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
aptitudinilor, ci doar cea corect, adecvat formată; o deprindere insuficient consolidată sau<br />
greşit elaborată poate perturba sau inhiba aptitudinile.<br />
Dacă luăm viaţa omului în ansamblul ei, putem constata că aptitudinea are o istorie, care<br />
poate fi rezumată în trei stadii: de structurare şi maturizare; de optim funcţional; de<br />
regresie. Luate în accepţiune restrânsa, aptitudinile au, în general, o apariţie precoce.<br />
Viteza lor de dezvoltare nu este identică la toţi indivizii. Evoluţia aptitudinilor nu are un<br />
caracter rectiliniu. Există vârste critice, când apariţia unor noi nevoi, a unor tendinţe, este<br />
acompaniată de trecerea în stare latentă sau cu regresia temporara a aptitudinilor<br />
manifestate anterior.<br />
Referitor la fundamentul aptitudinilor, au existat atât partizani ai concepţiei conform căreia<br />
acestea ar fi înnăscute, dar şi specialişti care au demonstrat că aptitudinile sunt dobândite<br />
sub influenţa mediului şi a activităţii depuse. Evident, adevărul se găseşte undeva la mijloc,<br />
atitudinile având atât o componentă înnăscută dar şi una dobândită sub influenţele<br />
mediului. Mai mult, trebuie subliniat faptul că în procesul formării aptitudinilor contează nu<br />
atât ereditatea sau mediul, cât calitatea lor. O ereditate precară, asociată unor condiţii<br />
sociale extrem de favorabile, nu va putea conduce la formarea unor aptitudini. Pe de altă<br />
parte, o ereditate superioară va fi neputincioasă dacă condiţiile de mediu sunt<br />
nesatisfăcătoare. Astfel, când calitatea celor două categorii de factori (ereditari şi de mediu)<br />
este mult prea diferită, polarizată chiar, efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile. Ideal<br />
ar fi ca factorii ereditari şi cei sociali sa coincidă din punct de vedere al calităţii lor, atunci<br />
performanţele fiind maxime.<br />
7.5.2 Clasificarea aptitudinilor<br />
În context psihologic pot fi amintite mai multe tipuri de aptitudini. În primul rând, putem<br />
vorbi despre: aptitudini complexe şi aptitudini simple.<br />
A. Aptitudinile complexe sunt cele care oferă posibilitatea îndeplinirii unor activităţi<br />
complexe, cu rezultate deosebite; astfel de aptitudini sunt: aptitudinea tehnică, aptitudinea<br />
ştiinţifică, aptitudinea managerială aptitudinea muzicală, aptitudinea sportivă. Ele sunt<br />
structuri instrumentale ale personalităţii care asigura obţinerea unor performante deasupra<br />
mediei în anumite sfere particulare de activitate profesională. Acest tip de aptitudini sunt<br />
susţinute din interior de predispoziţii ereditare pregnant diferenţiate şi de mare intensitate,<br />
care dictează direcţia de evoluţie a personalităţii, sensibilizarea în raport cu multitudinea<br />
influenţelor mediului extern. Conform modelului multifactorial al personalităţii, ele se<br />
bazează pe acţiunea unor factori specifici. Nivelul cel mai înalt la care se poate realiza<br />
dezvoltarea şi integrarea aptitudinilor speciale şi a celor generale este cel al talentului şi<br />
geniului.<br />
Talentul reprezintă o formă calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor complexe. El<br />
se deosebeşte de aşa numita „aptitudine pentru un domeniu” printr-un grad mult mai înalt<br />
de dezvoltare a acestor aptitudini dar, mai ales, prin îmbinarea lor corespunzătoare, ceea ce<br />
face posibilă creaţia de valori noi şi originale. În structura talentului, trăsăturile de<br />
personalitate (pasiunea, voinţa, interesele, activismul, orientarea axiologică) au o pondere<br />
mai mare decât în structura aptitudinilor. O aptitudine bine dezvoltată putem găsi la un<br />
număr mare de persoane, dar talente găsim doar uneori.<br />
55