PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

eprezintă un complex de procese şi însuşiri psihice individuale, structurate într-un mod
original, care permite efectuarea cu succes a anumitor activităţi”. Această definiţie este una
operaţională deoarece răspunde la întrebarea: ,,ce poate şi ce face efectiv un anumit individ
în cadrul activităţii pe care o desfăşoară?” şi se leagă întotdeauna de performanţa şi
eficienţă.
De aici rezultă că orice aptitudine pune în evidenţă un aspect absolut şi unul relativ.
Aspectul absolut rezidă în ceea ce un subiect luat separat, reuşeşte să facă într-o sarcina sau
situaţie dată: (rezultatul nul indică absenţa aptitudinii, în timp ce rezultatul pozitiv indică
prezenţa aptitudinii. Aspectul relativ indică faptul cât de mult şi cât de bine realizează
subiectul o activitate în raport cu alţii şi ce poziţie ocupă individul într-o clasificare
valorică.
Putem astfel concluziona că, în sens larg, termenul de aptitudine exprimă potenţialul
adaptativ general al individului uman, pe baza căruia el reuşeşte să facă faţă mai mult sau
mai puţin bine situaţiilor şi solicitărilor externe şi sa-şi satisfacă stările de necesitate.
În sens restrâns, termenul de aptitudine este aplicabil numai omului şi desemnează un
potenţial instrumental - adaptativ care permite celui care îl posedă realizarea, într-unul sau
în mai multe domenii de activitate recunoscute social, a unor performanţe superioare
mediei comune. Aptitudinea nu este reductibilă la un proces psihic particular, oricare ar fi
acesta: percepţie, memorie, gândire, imaginaţie.
Nu orice însuşire psihică este o aptitudine, ci numai cea care îi diferenţiază pe oameni în
privinţa posibilităţii de a atinge performanţe superioare în diverse activităţi. Unele însuşiri
sau componente psihice ale persoanei (cunoştinţe, priceperi, deprinderi) asigură şi ele
îndeplinirea activităţii, însă la un nivel mediu, obişnuit, uneori chiar automatizat şi
stereotipizat, de aceea nu trebuie confundate cu aptitudinile.
Pot fi considerate aptitudini acele însuşiri aranjate într-o anumită configuraţie, care permit
obţinerea de performanţe superioare. Nu însuşirile izolate, separate unele de altele,
constituie aptitudini, ci doar cele care se leagă unele de altele, se îmbină şi se sintetizează
într-un tot unitar. Aşadar, pentru ca o însuşire psihică să fie aptitudine trebuie sa satisfacă o
serie de cerinţe:
- să fie individuală, şi să permită diferenţierea în planul randamentului activităţii;
- să asigure efectiv finalitatea activităţii;
- să contribuie la realizarea unui nivel calitativ superior al activităţii;
- să dispună de un mare grad de operaţionalitate şi eficienţă.
Un rol aparte, în configurarea unui anumit profil al aptitudinilor, îl au şi deprinderile.
În timp ce deprinderile sunt componente automatizate ale activităţii care asigură realizarea
activităţii la acelaşi nivel şi pe măsură ce se elaborează, îşi reduc numărul proceselor
psihice implicate, aptitudinile sunt componente plastice, maleabile ce conduc la
perfecţionarea activităţii, care pe măsură ce se formează îşi amplifică şi îşi complică
structura internă. Pentru a fixa mai exact relaţia dintre cele două concepte, trebuie spus că
deprinderile sunt încadrate în aptitudini, ele devenind elemente operaţionale ale
aptitudinilor, mărind în felul acesta productivitatea. Nu orice deprindere este favorabilă
54