PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

controverselor interiorizate. Deşi cele două procese nu se suprapun, ele sunt intim legate şi
au o dezvoltare complementară evidentă.
Existenţa limbajului este o expresie a culturii noastre, a uneltelor şi simbolurilor dezvoltate
de umanitate. Învăţarea limbajului (a semnelor) este posibilă datorită socializării indivizilor
umani. Relaţia gândire-limbaj a fost amplu studiată de către Vîgotski. Savantul rus a
susţinut că la copilul foarte mic, odată cu dezvoltarea limbajului începe şi dezvoltarea
gândirii acestuia. Vîgotski descrie trei stadii în dezvoltarea limbajului care, pe măsura
evoluţiei lor devin tot mai intim legate cu gândirea. Fiecare dintre aceste stadii în
dezvoltarea limbajului are funcţii proprii.
Primul stadiu (0-2 ani) – stadiul limbajului social sau al vorbirii externe. În acest stadiu
legăturile limbajului cu gândirea sunt mai puţin evidente. Copiii utilizează acest tip de
limbaj pentru a controla comportamentul celor din jur şi pentru a exprima gânduri simple,
emoţii, dorinţe.
Al doilea stadiu (3-7 ani) – stadiul limbajului egocentric. Acest tip de limbaj este „podul”
între limbajul primitiv şi public, specific primului stadiu şi limbajul sofisticat, interior,
specific celui de-al treilea stadiu. În acest stadiu, copiii îşi vorbesc lor înşişi, fără a ţine cont
dacă cineva îi ascultă sau nu. Practic, ei gândesc cu voce tare, în încercarea de a-şi
direcţiona propriul comportament.
Al treilea stadiu – stadiul limbajului interiorizat, pentru sine. Este tipul de limbaj utilizat de
copiii mari şi adulţi. Prin acest tip de limbaj individul îşi poate direcţiona gândirea şi
propriul comportament. Dezvoltarea acestui tip de limbaj permite dezvoltarea tuturor
formelor gândirii şi desfăşurarea funcţiilor mentale superioare. Pentru a fi capabil de limbaj
coerent, copilul trebuie să-şi însuşească limbajul şi acest proces se poate realiza numai în
strânsă interdependenţă cu gândirea.
La început cuvintele nu spun nimic copilului sunt doar sunete care îi direcţionează atenţia.
Prin asocierea cuvintelor cu obiecte reale se înlesnesc operaţiile gândirii: comparaţia,
analiza, sinteza. Treptat, fiecare termen devine un punct de cristalizare, de fixare a
semnificaţiilor Gândirea poate progresa bazându-se pe anume centre fixe de organizare a
sistemului de relaţii în jurul cuvintelor. Astfel iau naştere noţiunile.
Unul din obiectivele principale ale educaţiei intelectuale constă în a-i depinde pe tineri să
nu se grăbească în a judeca un fenomen după aparenţa sa imediată, ci să caute esenţa
lucrurilor. În această direcţie, un rol foarte important îl au controversele. În acest fel se
manifestă funcţia dialectică a limbajului, care, prin intermediul acestor controverse ne
poate ajuta să găsim adevărul.
Treptat, elevul îşi formează un sistem de noţiuni şi de cunoştinţe organizat pe baza relaţiilor
de înţeles şi a celor semantice În acest fel, se cristalizează memoria semantică, aceasta
creând posibilitatea formulării de judecăţi şi raţionamente. Plasarea cuvintelor în cadrul
vastei reţele semantice dezvoltate în timp, permite comunicarea şi înţelegerea.
4.3 Dezvoltarea gândirii în context educaţional
De multe ori, una dintre principalele metode de lucru în clasă o constituie expunerea
didactică. Fără a o absolutiza sau a-i nega unele valenţe, această metodă nu este suficientă
pentru asimilarea cunoştinţelor. De fapt, învăţarea presupune mult mai mult. Învăţământul
22