PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

- Inteligenţa naturalistă – cea care permite individului să recunoască, să categorizeze şi să
distingă diverse caracteristici ale mediului; acest tip de inteligenţă combină capacitatea de a
reliefa esenţialul şi de a caracteriza rolurile valorizate în diverse culturi.
Gardner aduce două categorii de dovezi în sprijinul concepţiei sale. El observă că în cazul
unor probleme privind traume fizice (tumori, traume cerebrale) formele de inteligenţă nu
sunt afectate în mod egal. Lucrând cu copii supradotaţi, el a constatat că cei care sunt
precoci într-o arie (deci într-un tip de inteligenţă) nu sunt înzestraţi în altele. Uneori chiar
aşanumiţii „savanţii idioţi” au, ocazional, abilităţi extraordinare într-o anumită arie corticală
(mai ales pentru calculul matematic). El propune, de aceea, înlocuirea coeficientului de
inteligenţă Q.I cu un profil intelectual, respectiv cu un coeficient al inteligenţei emoţionale
Q.E. Redusă la esenţă, inteligenţa emoţională are trei componente: cunoaşterea propriilor
emoţii, „gestionarea” acestora şi înţelegerea şi luarea în considerare a emoţiilor celorlalţi.
Presupunând că emoţiile pot fi conştientizate în totalitate, în ciuda faptului că unele dintre
ele spun despre noi lucruri pe care nu am vrea sa le auzim, apar o serie de dificultăţi
privitoare la dezvoltarea capacităţilor personale de a le gestiona în mod constructiv în
vederea atingerii unui anumit scop. În acest proces este esenţială înţelegerea faptului că
orice emoţie are atât o latură pozitivă, cât şi una negativă, iar acest lucru este valabil şi în
cazul emoţiilor considerate în mod tradiţional negative, aşa cum ar fi, de exemplu mânia.
Dacă latura negativă a mâniei este legată de faptul ca îi îndepărtează pe cei din jur,
tensionează corpul şi afectează raţiunea, latura pozitiva priveşte funcţia auto-protectoare pe
care aceasta o are pentru individ, precum şi capacitatea de a îl mobiliza pentru acţiune.
De abia după ce aceste etape sunt parcurse, se poate vorbi de înţelegerea şi luarea în
considerare a emoţiilor celor din jur. Un aspect interesant îl reprezintă faptul că, spre
deosebire de inteligenţa logico-matematică, cea care suferă modificări nesemnificative o
dată cu sfârşitul adolescenţei, inteligenţa emoţională se poate dezvolta de-a lungul timpului,
fără limita de vârsta, cu condiţia ca să îi fie acordată atenţia şi eforturile necesare.
7.5.4 Modele explicative ale inteligenţei
Modelul psihometric îşi are originea în cercetările asupra intelectului copiilor realizate de
psihologul francez Alfred Binet (1857-1911). Acesta, împreună cu Theodore Simon (1873-
1961), imaginează o suită de probe care aproximează compoziţia operatorie a intelectului
(spirit de observaţie, memorie, raţionament, vocabular, cunoştinţe etc.). Acestea sunt
dispuse într-un instrument de măsură care poartă denumirea de Scara metrică a inteligenţei
Binet- Simon (1905). Câţiva ani mai târziu, în 1912, psihologul german W.Stern a propus
măsurarea coeficientului de inteligenţă (QI) care se calculează după formula:
vârsta mintală (VMi)
QI = ------------------------------ X 100
vârsta cronologică (VCr)
Acest coeficient oferă o imagine asupra dezvoltării inteligenţei. Astfel, un coeficient de 100
indică o dezvoltare normală a inteligenţei (vârsta mentală este egală cu vârsta cronologică),
59