PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

este aceea în care nivelul de aspiraţie este uşor superior nivelului capacităţilor proprii. În
acest fel, elevul va fi totdeauna motivat să atingă un scop superior.
În lucrarea „Învăţarea în şcoală”Ausubel şi Robinson (1981) fac o trecere în revistă a
problematicii motivaţiei realizărilor în mediul şcolar, care include trei componente:
impulsul cognitiv, trebuinţa afirmării puternice a eului, trebuinţa de afiliere.
Impulsul cognitiv este focalizat pe trebuinţa de a cunoaşte şi de a stăpâni cunoştinţele, de a
formula şi rezolva probleme. Acest impuls este orientat în totalitate către sarcina didactică
şi este satisfăcut prin îndeplinirea sarcinii respective.
Trebuinţa afirmării puternice a eului se focalizează pe obţinerea unui randament şcolar
ridicat, deoarece aceste realizări asigură un prestigiu şi o poziţie dominantă în cadrul
grupului şcolar. Aprobarea venită din partea profesorilor satisface trebuinţa afirmării eului
în calitatea sa de componentă a motivaţiei activităţii şcolare. Uneori, exagerarea motivaţiei
centrată pe autoafirmare duce la dezvoltarea unui sentiment de anxietate manifestat prin
teama faţă de un eventual eşec care ar duce la pierderea poziţiei şi a prestigiului. Aceeaşi
exagerare poate conduce la aspiraţii şcolare şi profesionale nerealiste care pot duce la eşec
şi la scăderea stimei faţă de sine. Trebuinţa de afiliere este orientată spre realizări care să-i
asigure individului aprobarea din partea unui grup de referinţă sau a unor persoane (părinţi,
profesori) care constituie modele pentru elev.
Intensitatea acestor componente ale motivaţiei variază în funcţie de vârstă. Astfel, trebuinţa
de afiliere este mai prezentă în perioada micii şcolarităţi, când copiii se străduiesc să obţină
rezultate bune la învăţătură pentru a-şi mulţumi părinţii şi educatorii. În perioada pubertăţii
şi adolescenţei, trebuinţa de afiliere scade în intensitate şi, în acelaşi timp, este reorientată
de la părinţi spre colegii de aceeaşi vârstă. Trebuinţa afirmării puternice a eului este
componenta dominantă a motivaţiei activităţii şcolare în adolescenţă şi se menţine şi pe
parcursul activităţii profesionale. Impulsul cognitiv este tipul cel mai important de
motivaţie a activităţii de învăţare şi este legat de tendinţa înnăscută a omului de a fi curios.
Menţinerea trează a acestui impuls şi dezvoltarea lui pe parcursul şcolarităţii depinde de
măiestria profesorului şi constituie un factor important al trăiniciei cunoştinţelor asimilate.
6.3.1 Creşterea motivaţiei elevilor în context şcolar
În contextul atât de complex al structurilor motivaţionale, apare o întrebare logică: care ar
trebui să fie nivelul optim al motivării pentru a obţine performanţă în activitatea şcolară?
Experimentele au demonstrat că atât un nivel prea ridicat al motivaţiei cât şi unul scăzut
duc la eşec. Nivelul ridicat al motivării poate duce la uzură intelectuală şi cognitivă
prematură, iar un nivel scăzut conduce către o relativizare a sarcinilor de învăţare şi la eşec.
Nivelul optim al motivaţiei este dependent de complexitatea sarcinii, de particularităţile
individuale şi de mediul extern. În cazul unor sarcini simple motivaţia trebuie să fie mai
înaltă, în timp ce pentru sarcini complexe nivelul de motivare poate fi mai scăzut.
De asemenea, un individ care are o personalitate puternică echilibrată poate răspunde mai
uşor sarcinii decât unul cu o personalitate disarmonică, neechilibrată.
Motivaţia reprezintă astfel, una dintre cele mai importante condiţii ale activităţii de
învăţare, care îi pot conferi acesteia atractivitate, calitate, performanta sau satisfacţie.
43