PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

dispare chiar dacă nu mai este întărit de mult timp. Comportamentul învăţat prin întărire
pozitivă nu este atât de rezistent la stingere (uitare).
În învăţarea şcolară, întărirea poate lua două forme: recompensa şi pedeapsa. Copilul
trebuie să fie recompensat şi încurajat atunci când manifestă un comportament de învăţare
dorit, în scopul de a persevera pe această direcţie. Pedeapsa nu este niciodată un întăritor
deoarece are ca efect doar suprimarea unui anumit răspuns, fără a întări nimic. Skinner şi
alţi teoreticieni ai învăţării s-au opus cu argumente extrem de pertinente utilizării pedepsei
ca metodă de educare a copiilor. Motivul principal era acela că pedeapsa pentru o greşeală
nu îl împiedică pe copil să facă altceva, care poate fi la fel de greşit.
Limita principală a behavioriştilor a fost aceea că au încercat să extrapoleze şi la om aceste
tipuri de învăţare, fără nici un fel de restricţii. În realitate, învăţarea este mult mai complexă
şi deşi aceasta poate pleca de la încercare şi eroare sau poate fi întărită, ea implică şi o
multitudine de procese cognitive.
2.1.3 Modele cognitiviste ale învăţării
Modelele cognitiviste ale învăţării se focalizează asupra studierii structurilor şi
componentelor care contribuie la procesarea informaţiei cum ar fi memoria, atenţia,
percepţia, gândirea, limbajul, rezolvarea de probleme şi creativitatea. Teoria
constructivismului cognitiv susţine că indivizii îşi dezvoltă şi-şi construiesc singuri
cunoştinţele printr-un proces de adaptare la evenimente sau prin parcurgerea cât mai multor
experienţe de viaţă. Construirea cunoaşterii la o persoană este influenţată atât de
cunoştinţele şi de experienţa personală cât şi de mediu, de ceea ce-l înconjoară pe individ.
De aici plecând, au apărut interpretări diferite ale constructivismului. Pe de o parte este
curentul constructivismului psihologic sau individual, reprezentat de J. Piaget (1896- 1980)
şi de J. Brunner (n. 1915), care susţin că individul este singurul care conferă sens
cunoştinţelor. Pe de altă parte este vorba de curentul constructivismului social reprezentat
de L. S. Vîgotski (1896-1934), care consideră individul în situaţie, cu multiplele influenţe
pe care le suferă (sociale, culturale, de mediu) sunt cele care conferă sens cunoştinţelor.
2.2 Concluzii acţionale care decurg din teoriile învăţării
Deşi contestat de unii psihologi şi pedagogi, rolul învăţării prin întărire, evidenţiat de
Thorndike şi Skinner, nu poate fi negat. Practic, întărirea facilitează învăţarea şcolară mai
ales la anumite categorii de vârstă şi sub anumite forme. Întărirea este necesară atât pentru
consolidarea unor modele de comportament dar şi pentru dezvoltarea unor comportamente
noi.
O multitudine de experimente au pus în evidenţă importanţa întăririi. Astfel, întotdeauna
elevii care au fost lăudaţi după efectuarea unei sarcini au învăţat mai bine decât elevii care
nu au fost lăudaţi, sau care au fost blamaţi. Ba mai mult, efectele laudei primite la o
disciplină s-au extins şi asupra rezultatelor la alte discipline şcolare.
O cercetare asupra efectelor întăririi (după D. Sălăvastru) a fost efectuată de E.D.Page.
După un test, elevii au fost grupaţi în funcţie de următoarele condiţii: o treime dintre elevi
nu a primit nici un comentariu asupra rezolvării testului; o treime a primit comentarii de
natură stereotipă de genul: “excelent”, “continuaţi aşa”, iar ultima treime a primit un
comentariu individual scris de profesor şi menit să încurajeze fiecare elev în parte. La un
7