PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

2. Învăţarea: consideraţii generale
Învăţarea acoperă aproape toate aspectele vieţii noastre, intervenind nu numai în stăpânirea
unei noi abilităţi sau a unor probleme ştiinţifice, ci şi în dezvoltarea emoţională,
relaţionarea socială şi chiar în dezvoltarea personalităţii.
Învăţarea poate fi definită ca o schimbare relativ permanentă a comportamentului
determinată de experienţă; modificările comportamentale datorate maturizării (deci nu
determinate de experienţă) sau stărilor temporare ale organismului (cum ar fi oboseala sau
stările induse de droguri) nu sunt incluse în cadrul procesului de învăţare.
Nu toate situaţiile de învăţare sunt similare; se pot distinge trei tipuri mari de învăţare: (a)
obişnuinţa, (b) condiţionarea clasică, şi condiţionarea operantă şi (c) ceea ce se cunoaşte
sub numele de învăţarea complexă.
Obişnuinţa, cea mai simplă situaţie de învăţare, constă în a învăţa să ignori un stimul care a
devenit familiar şi nu are consecinţe semnificative (un exemplu ar fi ticăitul unui ceas nou).
Condiţionarea clasică şi operantă presupun ambele forme de asociaţii, învăţarea faptului că
anumite evenimente se întâmplă simultan (de exemplu, un copil învaţă că imaginea sânului
este urmată de gustul laptelui sau învaţă că, dacă îşi bate fratele va fi pedepsit de către
părinţi).
Învăţarea complexă presupune şi altceva în afară de formarea asociaţiilor; de exemplu,
învăţarea complexă este aplicabilă unei anumite strategii pentru rezolvarea unei probleme
sau elaborarea unei scheme mentale a mediului înconjurător.
2.1 Perspective psihologice ale învăţării
Cele mai multe dintre studiile iniţiale pe tema învăţării şi a condiţionării au fost realizate
din perspectiva behavioristă, care are ca principiu de bază faptul că un anume
comportament este mai bine înţeles în termeni de cauze exterioare decât psihice. Această
abordare a învăţării are la bază câteva ipoteze. Una dintre acestea se referă la faptul că
simpla asociere clasică sau operantă este parte componentă a învăţării, astfel încât un
proces destul de complex, cum ar fi cel al achiziţiei limbajului, este probabil o chestiune de
învăţare a mai multor asociaţii (Staats, cf. R.L. Atkinson, 2002). O altă ipoteză este aceea
că unele dintre legile de bază ale învăţării acţionează în funcţie de ce anume trebuie învăţat
- un şobolan care învaţă să iasă dintr-un labirint sau un copil care învaţă operaţia de
împărţire (B.F. Skinner, 1971). Aceste ipoteze orientative au determinat preocuparea
behavioriştilor pentru influenţa pe care o exercită recompensa şi pedeapsa asupra
comportamentului organismelor inferioare (şobolani, porumbei) în situaţii simple de
laborator. Aceste principii au mai fost modificate printr-o abordare cognitivistă, mai ales în
cazul învăţării complexe. Mai mult decât atât, se pare că nu există un singur set de reguli
pe care se bazează învăţarea în general – se pare că la specii diferite sunt implicate
mecanisme diferite ale învăţării şi, tocmai de aceea, este necesară luarea în considerare a
perspectivei biologice. Deci, învăţarea complexă este condiţionată de factorii
comportamentali, cognitivi şi biologici.
4