PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

test ulterior, grupul căruia i s-au făcut comentarii ample şi individualizate a reuşit cel mai
bine, iar cel lipsit de comentarii au avut cele mai proaste rezultate. Cea mai marcantă
îmbunătăţire au prezentat-o elevii slabi din grupul cu comentarii individualizate. Putem
aprecia faptul că întărirea a avut o acţiune mai puternică în cazul elevilor slabi decât în
cazul elevilor cu rezultate deja bune.
Legat de întărire se ridică o serie de probleme care vizează eficienţa acestui procedeu:
momentul oferirii întăririi, forma acesteia, eficienţa pentru diverşii elevi. S-a demonstrat
experimental că pentru copiii mici o întărire imediată, dar mai mică este de preferat uneia
mai consistente dar oferită mai târziu. Pentru elevii mai mari situaţia era inversă; ei răspund
mai bine unei întăriri mai consistente chiar îndepărtată în timp. În plus eficienţa întăririi
depinde şi de caracteristicile individuale ale elevilor astfel că este necesară o bună
cunoaştere a elevilor pentru a alege acele întăriri care sunt mai eficiente. De exemplu
pentru unii copii mai sensibili lauda sau reproşul în faţa clasei pot constitui întăriri extrem
de eficiente după cum pentru alţii acestea pot să nu aibă nici un efect. La fel nota, poate fi
utilizată ca o modalitate de întărire, în unele cazuri.
S-a observat, de asemenea, că activităţile în care se angajează o persoana pot fi distribuite
în funcţie de preferinţele persoanei. O activitate preferată poate servi drept întărire pentru
una mai puţin preferata.
Învăţarea prin întărire a stat la baza instruirii programate. Aceasta este o formă de învăţare
care a fost propusă la o universitate americană, în anii ‘20 odată cu inventarea unei maşini
pentru corectarea mecanică a răspunsurilor date de cei examinaţi. Prin această metodă
învăţarea poate fi individualizată ţinând cont de ritmul individual de învăţare, de
cunoştinţele anterioare. Practic, se iau în considerare fundamentele psihologice ale actului
de învăţare.
Acest model activizează elevul, adaptează conţinutul învăţării la particularităţile
individuale, oferă informaţii despre rezultatele obţinute, respectă legea efectului şi a
exerciţiului.
Teoriile cognitivist-constructiviste asupra învăţării au determinat o schimbare radicală a
modalităţilor de concepere şi de interpretare a educaţiei. Aceste teorii au propus şi
fundamentat o modificare esenţială a unor aspecte referitoare la roluri, metode, modalităţi
practice, evaluare şi finalităţi în cadrul actului educaţional, faţă de abordarea tradiţională a
învăţământului.
Din perspectiva teoriilor constructiviste pot fi făcute şi o serie de sugestii generale cu
privire la eficientizarea învăţământului. Astfel, pot fi grupate câteva aspecte de care viitorul
profesor trebuie să ţină seama.
1. Caracteristicile şi structura materialului de învăţat. Materialul de învăţat trebuie organizat
şi structurat de către profesor astfel încât să uşureze sarcina elevului şi să permită o cât mai
bună gestionare a informaţiei de către copil. Gestionarea (controlul) cunoştinţelor depinde
de volumul, complexitatea şi modul de organizare al informaţiei de către educator.
2. Învăţarea prin înţelegerea sensurilor materialelor şi a conţinuturilor de învăţare este mai
eficientă decât învăţarea de tip mecanic, în contextul teoriei constructiviste.
8