DOCUMENTE

numai atunci când este vorba despre chestiunile maselor de popoare în bloc, dar
nicicum atunci când cerinþele vieþii pretind rezolvarea chestiunilor ºi litigiilor pur
personale. Folosirea limbii materne în chestiunile personale, în grai ºi în scris în
legãturã cu oricare autoritate ºi oriunde, este un drept aºa de individual încât nu
permite nici o restricþiune în viaþa individualã a cetãþenilor.
Aplicarea unor dispoziþiuni privitoare la limbã a legii sus citate este legatã de un
recensãmânt ºi de stabilirea prealabilã a Ministerului de Interne, ceea ce încã nu s-a
fãcut ºi în lipsa acestei stabiliri legea nu poate fi aplicatã, cu toate cã în urma
Decretului-Lege din 3 aprilie 1945 legislaþia României s-a extins pe tot teritoriul
Transilvaniei de Nord[3] ºi fiindcã ritmul vieþii normale pretinde desluºiri imediate,
chestiunea fiind lãsatã la aprecierea funcþionarilor, se nasc anomalii ºi abuzuri.
În lege nu este reglementatã chestiunea limbii în procedura propriu-zisã a
instanþelor judecãtoreºti ºi administrative, adicã în privinþa actelor ºi proceselor
verbale dresate de aceste instituþii cu ocazia ascultãrii pãrþilor interesate de la
prima pânã la ultima instanþã.
Mai departe nu este reglementatã chestiunea limbii în ceea ce priveºte administrarea
internã, inscripþiile interne ºi externe ale diferitelor autoritãþi judecãtoreºti
ºi administrative. Lipsesc din lege dispoziþiuni care sã reglementeze transmiterea
la destinaþie a coletelor ºi corespondenþei cu adresa diferitã de cea românã.
Dispoziþia referitoare la traducerea legilor ºi regulamentelor intervenite numai
de la 23 august 1944 este numai o rezoluþie parþialã, deoarece ºi celelalte legi sunt
în vigoare ºi pentru a le putea respecta trebuie cunoscute de fiecare cetãþean al
României. La urmã de tot trebuie sã arãtãm ca aceastã lege este imperfectã,
deoarece nu prevede nici o sancþiune pentru cei ce nu respectã dispoziþiunile ei.
Atât despre defectele ºi lipsurile legii sus citate.
Dupã toate acestea, animaþi de datoria de a ajuta guvernarea þãrii ºi cunoscând
cât de bine i-a reuºit prefectului judeþului ºi municipiului Cluj de a rezolva aceastã
problemã grea a folosirii de limbã, ºi ºtiind cã aceastã ordonanþã a fost aplicatã
aproape în tot cuprinsul Transilvaniei de Nord spre cea mai deplinã mulþumire a popoarelor
conlocuitoare, cu tot respectul anexãm aici sub A „Buletinul Oficial” din 1
martie 1945 al judeþului Cluj ºi ne referim la dispoziþiunile Ordonanþei nr. 847/1945,
ºi Vã rugãm ca, dupã ce aþi studiat dispoziþiunile acestei Ordonanþe ºi V-aþi convins
ºi Dvs. despre defectele legii pentru Statutul Naþionalitãþilor Minoritare, sã binevoiþi
a ridica la putere de lege ordonanþa de mai sus, cu aceea ca aceasta sã fie aplicatã în
tot cuprinsul României.
În speranþa cã prin memoriul prezent am servit interesele þãrii ºi ale
democraþiei adevãrate, semnãm cu adâncã stimã[4].
Serviciul Contencios Cluj, la 22 aprilie 1945
[indescifrabil]
(Arhiva Societatea Muzeului Ardelean, fond Demeter János, nepaginat)
[1] Decretul-Lege nr. 309 (Legea nr. 86) pentru Statutul Naþionalitãþilor Minoritare a fost publicat
în „Monitorul Oficial”, nr. 30 din 7 februarie 1945 (reprodus în vol. România. Viaþa politicã
în documente. 1945, coord. I. Scurtu, Bucureºti, Arhivele Statului, 1994, p.121-124). Vezi ºi
Arh.St.Bucureºti, C.C. al P.C.R. Cancelarie, dos. 342/1945, dos. 343/1945 ºi dos. 344/1945.
[2] Prin Legea de mai sus se prevedea cã limba oficialã era româna; acolo unde la ultimul recensãmânt
30% din locuitori vorbeau o altã limbã decât cea oficialã, atunci se poate utiliza limba
maternã la tribunale, judecãtorii, autoritãþi locale etc, fãrã a se pretinde o traducere în românã.
85