DOCUMENTE

în guvern, strigau cu masa „Jos guvernul!”. Miniºtrii comuniºti mergeau la fabrici ºi
ridicau muncitorii sã nu execute ordinele guvernului. Reacþionarii din guvern strigau:
„Daþi-vã demisia!” Noi eram o micã minoritate ºi spuneam: „Noi rãmânem, pen -
tru cã poporul ne susþine, dar plecaþi voi!”[29]. Deºi era o situaþie aºa: adineauri am
spus ºi cã prefecþii, aparatul administrativ, epurarea, poliþia se epura de masã, se
puneau alþi poliþiºti, în întreprinderi muncitorii, comuniºtii ajunseserã sã dicteze
oarecum, schimbau administraþia, dãdeau afarã administratorii, directorii...
Tov. Pârvulescu: Au fost ºi cazuri când s-au luat întreprinderi...
Tov. Ana: Ce mai fãceam noi pe atunci?
Tov. Miron: Reforma agrarã, luam tot pãmântul.
Tov. Ana: Muncitorii hotãrau planul de muncã în întreprinderi, comitetele
cetãþeneºti arestau oameni ºi confiscau mãrfurile – asta dupã 7 luni de la 23
august, nu în primele zile. Asta pânã la 6 martie. În armatã chiar ajunseserã sã-i
scoatã pe ofiþeri. Au fost exagerãri aici, s-au dat afarã chiar patronii ºi spuneam:
„dã acþiunile ºi pleacã!”; asta lui [Petru] Bejan, actualul ministru. Au fost exagerãri
multe. La 6 martie a venit la putere un guvern care urma sã aibã autoritatea necesarã,
care a fost cerut de popor[30]. Aici ne-am trezit iar cu mari greutãþi. Trecerea
de la o politicã antiguvernamentalã de surparea autoritãþii guvernului, la o politicã
de întãrirea autoritãþii guvernului – ºi trebuie sã spunem cã în unele provincii,
cum este sectorul Moldova ºi Ardealul de Nord, pânã acum încã suferim de pe
urma acestui lucru, într-o mãsurã mai micã bineînþeles, decât pânã la 6 martie, dar
pânã azi au rãmas urme în unele locuri. De la 6 martie am þinut 3 consfãtuiri cu
secretarii de partid din þarã, în care mereu puneam aceastã chestiune.
Tov. Pârvulescu: Adicã de a termina cu munca de sabotare ºi de opoziþie.
Tov. Ana: Tot aºa cum în chestiunea autoritãþii guvernului au fost slãbiciuni,
am avut în felul acesta slãbiciuni ºi în muncã, în diferite organizaþii de masã, ºi
anume de înlocuire pe alocuri de cãtre membrii de partid a muncii de conducere
în organizaþiile respective, de exemplu la sindicate, la Frontul Plugarilor, Uniunea
Patrioticã, Apãrarea Patrioticã etc.
Acum câteva cuvinte despre partidele care sunt la noi, ca pe urmã sã fie mai
clar care sunt sarcinile ºi greutãþile în realizarea sarcinilor noastre acum. Avem
partide reacþionare ºi luãm întâi Partidul Naþional-Þãrãnesc, care este cel mai
interesant din acest punct de vedere, partidul lui Maniu. Mai mult decât partidul
liberal, este un partid care are un numãr important de cadre. Este un partid care
mai mult decât partidul liberal ar fi avut – ºi într-o anumitã mãsurã mare încã – o
anumitã bazã în popor.
Tov. Miron: Mai puþin bazã, cât influenþã.
Tov. Ana: Aºa. De aceea, Partidul Naþional-Þãrãnesc este acela care-i conducãtor
în lucrul reacþionar, el a înghiþit ºi rãmãºiþele legionare ºi conduc mânã în
mânã[31]. Nu s-ar putea spune cã naþional-þãrãniºtii conduc pe legionari sau
legionarii pe naþional-þãrãniºti. De multe ori conduc legionarii. Este un partid care
a avut o mare, cea mai mare influenþã înainte. În timpul rãzboiului a reuºit într-o
anumitã mãsurã, ºi din cauza slãbiciunii noastre, sã pãstreze o aparenþã de poziþie
antigermanã, mai cu seamã anglofilã, ºi la 23 august a înþeles, a ºtiut cum sã-ºi facã
o aureolã teribilã din participarea la ceea ce a fost la 23 august.
Tov. Miron: Ar trebui poate precizat cã totuºi a susþinut dictatura lui
Antonescu, sã nu reiasã cã au avut o atitudine antigermanã.
Tov. Ana: Au fost pasivi ºi pasivitatea lor a fost de fapt o acþiune de susþinere a
lui Antonescu. Într-adevãr, dupã 23 august mergeau pe linia de a cãpãta din nou o
118