Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

Amintiri cu scriitorii Dinu Săraruşi Adrian PăunescuMĂRTURIIMartor ocular, în Lădeştiilui Virgil IeruncaÎn locul unei scurte prezentăriincomplete, oricum, a scriitorului DinuSăraru, care pe 30 ianuarie a încherbat79 de cotolani, să povestesc o amintire.Măruntă şi, zic eu, semnificativă.Prin luna iulie a anului 1979, măcheamă poetul Adrian Păunescu în biroulsău de redactor şef al revistei Flacăra:„Mă, Berbecule, te duci cu Dinu la Vâlcea.Îţi spune el pe drum ce aveţi de făcut.”Cu însuşi Dinu Săraru, la volanulDaciei sale, am purces spre Slătioara,locul său de obârşie. Unde-am dus-o,ca-n Rai, vreo săptămână. Dimineaţa,când mă trezeam eu, Conu’ Dinu chinuisemaşina de scris vreo două ore. Minimum.Între orele matinale 5 şi 7. De parcă,altfel, distinsa lui Doamnă nu i-ar fi datde mâncare. Gătea extraordinar, ce mai,ne răsfăţa. Pe cele două fete de şcoală,în anul acela, pe autorul romanelor Nişteţărani şi Clipa, pe mine – oaspetele şi pecine se mai nimerea. Că Dinu Săraru aveaşi atunci, ca şi acum, mulţi prieteni. Din satori de prin alte părţi. Îl vizitau şi consăteni,dar şi PS Episcopul de Vâlcea din aceavreme.Într-una din zile, stăpânul de-osăptămână mi-a zis că mergem laLădeşti. Acolo, a căutat-o pe mama luiVirgil Ierunca. Românul parizian care cambălăcărea literatura şi cultura română laEuropa Liberă. Când am ajuns, mama luiVirgil Ierunca, o bâtrână uscăţivă, la peste80 de ani, cobora din pod. Un fânar, defapt, de unde luase din cuibar nişte ouă degăină ca să şi le pună în tigaie.Avu loc o discuţie normală, cumo duce cu viaţa, despre Lădeşti şi chiardespre Parisul pe care bătrâna-l credea unoraş mai mare, aşa ca Râmnicu Vâlcea.Totul firesc, fără să noteze vreun cuvinţeldin spusele bătrânei. Peste câteva zile,am mers şi la Târgul de la Polovragi. Unbâlci de-o săptămână, despre care miaducaminte că am şi scris o notiţă înFlacăra acelor vremi.Am predat poetului Niculae Stoian,care era redactor şef adjunct, şi niştefotografii de la Lădeşti. Cu bătrâna, cuscara pe care cobora, cu împrejurimile.Cam atât. Mare mi-a fost mirarea cândam citit un reportaj de senzaţie despremama lui Virgil Ierunca, pe două pagini derevistă. Fără să se fi scris o iotă despreVirgil Ierunca. Nimic polemic, nimicacuzator.Nici azi nu pot să-nţeleg ce memorieuluitoare avea Dinu Săraru. Pe atunci, nicinu se auzise de reportofon în România,iar autorul romanului Clipa n-avea lael nici măcar un bloc-notes. Şi totuşi,memoria prozatorului Dinu Săraru a redatcu exactitate, cuvânt cu cuvânt, toatădiscuţia la care fusesem martor.Mai an, fiind invitatul de-o searăal unei emisiuni a Radio RomâniaActualităţi, Dinu Săraru a fost interpelatde-un ascultător ceva mai zbanghiu.Care-i reproşa că a scris cândva lucrurinepotrivite la adresa lui Virgil Ierunca. Bachiar recunoştea că încercase să-l acuzeşi pe Adrian Păunescu despre presupusa„INCULPAT PENTRU TUTUN”Ion M. UngureanuIon Predoşanumârşăvie pusă la cale de el. Îl şi sunase,după Revoluţie, pe poetul şi fostulredactor şef al revistei Flacăra din 1979să-l ia la rost. Doar că, i se răspunsesecu purul adevăr: „Despre Lădeşti a scrisDinu Săraru”, franc, aşa cum era AdrianPăunescu. Omul acuzator avea o memorietare învălmăşită şi degerată. Ţipa la toatălumea, îi stropşea ba pe Adrian Păunescu,ba şi pe Dinu Săraru în direct. Cu multcalm, Dinu Săraru i-a răspuns la RadioRomânia Actualităţi cum stau lucrurile şică el nu s-a ocupat de cazul Virgil Ierunca,scriind doar de felul cum îşi duce viaţamama acestuia . Aşa cum, pe nedrept, eraacuzat de intrusul intrat în direct.Ca martor ocular al deplasării şidocumentării de la Lădeşti, satul natal allui Virgil Ierunca, scriu aceste rânduri şisemnez.P.S. Pe Adrian Păunescu şi pe DinuSăraru, în afară de dragostea de adevăr,îi lega şi o mare prietenie. Plus iubirea deţară!Titlul articolului nu este o glumă. E bine să precizez, de la început,că inculpatul nu era fumător. Nu a furat tutun, nu a dat foc la vreun depozitsau lan de tutun. Şi totuşi, a fost “inculpat pentru tutun”, fiind consideratinfractor într-un process penal din 1950. Chiar citaţia atenţionează cucuvântul “PENAL”.În timpul celui de Al II-lea Război Mondial, inculpatul, postbelic,împărţea raţia sa de tutun la camarazi şi îndurase destule atât în est câtşi în vest. După Sevastopol, Tiraspol, Cernăuţi, etc, la Podul Iloaiei a fostîngropat de viu în urma suflului exploziei unui proiectil şi spre norocul său îirămăseseră doar două degete neacoperite de pământ , însă fiind observatde către cei din apropiere a fost scos de sub pământ. Tot la Podul Iloaiei, lapuţin timp după prima întâplare periculoasă, o schijă i-a trecut prin cascametalică şi i s-a înfipt în craniu, schijă pe care a purtat-o tot restul vieţii,ducând-o şi în mormânt, în 1988, când a decedat. În Munţii Tatra, dinCehoslovacia, o schijă l-a lovit în pulpa piciorului drept, fiindu-i scoasăla spital, de pe partea opusă a intrării. Rănile respective l-au supărat totrestul vieţii, mai ales la eforturi. Şi drept răsplată, în 1950 este trimis înjudecată ca “inculpate pentru tutun”. Ca dovadă, redau copia citaţieiprimită de către inculpat, în anul 1950.La Tribunalul Gorj, ponunţarea, în procesul penal, menţionat maisus, s-a soldat cu condamnarea inculpatului. A urmat recurs la Curtea deApel Craiova.În ce a constat infracţiunea ? . Simpla imposibilitate de a cultivao suprafaţă de tutun, la care fusese obligat de către autorităţile vremii,datorită stării sănătăţii.www.oglindaliterara.ro6663