Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

NOBLEŢEA CAILORLIBERIConstantin P. PopescuCristi IORDACHETehnici de nerezistenţăEditura Cetatea de ScaunTârgovişte, 2010ISBN 978-606-537-051-7Cu adevărat nu poţi rezista acestor „Tehnici de nerezistenţă”.Nici nu trebuie, pentru că a rezista înseamnă poate a pierde, iardinspre autorul acestui manual poetic nu ne ameninţă nici unpericol. Pericolul căruia se supune singur Cristi Iordache, autorulvolumului, ne poartă pe o sârmă foarte bine întinsă de vers (ase citi culmi ascuţite de munte), asemenea unui balerin care îşicunoaşte bine fiecare mişcare. Face din poemele lui fie un dansagil, fie un moment de repaus care poate părea nesfârşit. Necopleşeşte cu grija unui suflet iubitorşi tandru sau cu o străvedere caresurprinde plăcut. Cum să-i rezişti,n-ar fi păcat? Este un fin dirijor al uneiorchestre care cântă numai pentru noi.Structurat în trei părţi, volumuleste un original. Prin căutările luimontane, însingurat poate între cerşi pământ, Cristi Iordache nu este unpăstrător numai pentru el al darurilorprimite. Le dăruieşte: „hoinăresc pecrestele munţilor/ acolo/ zăpada nupiere/ sub tălpile-mi/ goale/ viscolul/mă biciuie cu păsări de pradă/ acolo/mă prăvălesc sub norii/ ce-ascund/pâraiele/ ochilor tăi/ acolo/ cad/ undetu mă poţi obloji/ cu buze/ cu sâni”(pag. 11). Poetul îşi regăseşte iubireadin sufletul lui la înălţimea acestorzăpezi veşnic pure. Şi ne-o spune cu obucurie în care trebuie să îi fim alături.Prima parte, intitulată sugestiv„Amor cu Dumnezeu sau cu El întrenoi (Gilda Mia)”, cuprinde poeme caresunt adevărate descoperiri interioare.Din hoinărelile/ascensiuni pe culmiascuţite şi înalte descoperirile luisunt profunde: „hrană rezistenţei m-aabandonat/ naşterea/ şi hienele-midevorau/ trupul/ nu mă născusem laTagastes dar învăţasem/ murirea”(pag. 21). Nu poţi să nu observi cumamintirile sufletului călătorind prin om se află singure şi se rostesc.Astfel, viaţa, aşa cum o simte Cristi Iordache, se dezvăluie şise arată ca un mister, ducând mai departe către alt mister. „Aşplânge cenuşa,/ dar flăcări mai sunt,/ mi-e noaptea lumină/ ceapuneîn zori,/ Închide-mă-n tine/ (pământul mi-e ciunt)/ şi fivom,femeie,/ doi nemuritori” (pag. 25). Cristi Iordache observăcu răbdarea unui chinez, trăieşte şi ne împărtăşeşete trăirea lui,dar în acelaşi timp este un cal nobil şi liber. Nici un frâu nu lasăa-i fi aşezat de mâini străine. El este liber să galopeze sau să seodihnească, iar riscul acesta, asumat poetic, este o adevăratăîncântare surprinzătoare. Uimit este şi el, poetul, când află cumpoate „alerga fără să strivească firele de iarbă”, dar „cu teamăde şocuri/ ca orice om întreg după un transplant de cord” (pag.15). Aspiră către dragoste cu toate fibrele fiinţei lui şi o spune cuo cucernică şi romantică mărturisire: „Şi paj voi fi/ la Curtea Ta,/Femeie,/ de-ar fi/ să-mi smulg/ şi cerul/ şi pământul,/ îmi lepădheruvimii,/ toată ceata,/ că Tu/ Eşti/ mai întâi/ şi nu/ cuvântul”www.oglindaliterara.roLECTOR(pag. 14). De notat scrierea cu majusculă a cuvintelor, ca oaccentuare a semnificaţiei divine.Partea a doua, intitulată „Sssst, să nu ne-audă soartea!”cuprinde poezii cu o mare forţă de impresionare, care denotă odeplină stăpânire a mijloacelor poetice. Metaforele abundă şi totule transmis cu puterea unui mesaj bine definit. „Un sânge receşerpuind, mă vede”, sau „E gândul-caninii ciobiţi ce se-nfruptă”sunt doar exemple, dincolo de care se poate simţi substanţafilosofică fermă: „Tăcerea-cântare de laudă, mută,// ciopleşteliturgic caverna mea slută./ Ecoul melodic, a ploaie de vară,/est transitus Domini. Fruntea-mi sărută,/ mă naşte poveste, măpierde povară” (pag. 40). Dincolo de unele cuvinte în chip deosebitscrise (soartea, ciaţa), Cristi Iordache creează imagini pline sesens şi profunzime, alcătuind un adevărat crez poetic. „Panteraneagră” poate duce cu gândul la leoaica tânără a lui NichitaStănescu, dar e numai un loc al poeziei din care Cristi Iordachetrece mai departe cu aripi adevărate şi personale. Din nou atentobservator al vieţii în poezia „Joc”, rămâne totuşi detaşat dincolode epuizarea trăirii, ca un maestru al propriei deveniri. „Copiiităi au învăţat deja să se joace”, ne spune Cristi Iordache, darnumai după ce va fi fost ucis de bărbaţii femeilor iubite şi mameale copiilor săi. Frumuseţea şi urâţenia lumii capătă deopotrivăsens filosofic întregit prin cunoaştere şitrăire. În ultima parte a capitolului CristiIordache se vrea a fi un Monte Cristo(de remarcat: Monte-munte, Cristo-Cristos), după înţelegerea nebănuituluisens al gândurilor destinului: din fiinţacare se nutreşte simbolic din picăturilezăpezilor pure şi din gândurile limpeziale înălţimilor, devenirea îl poartă către„un văduv bătrân nereticent,/ mi-e idolmurirea/ şi pribegesc prin rezistenţă.//Pretutindeni gladiatori;/ unii mă numescîn continuare,/ din milă,/ monte cristo”(pag. 82). Sunt versuri care aduc amintede Eminescu („norocul vă petrece”).Acceptarea riscului, (ne)rezistenţa luiCristi Iordache este tocmai provocarealibertăţii. A cutezanţei fiinţei umane şi aaripilor primite mereu în dar pentru unnou zbor.Partea a treia se numeşte„n mobil”, sugerând deopotrivăanonimatul (n) matematic, statistic,dar şi o epocă a mobilităţii şi nu numaitelefonice. Poemele sunt încărcatede aceeaşi forţă sugerând riscul şiasumarea propriei libertăţi umane, alregăsirii de sine în univers: „S-a ridicatpământul în picioare/ trezit de sânge deatei./ Adame,/ -ţi spun/ din lumea meade-acum,/ tu ce trăieşti, trăit-am eu!/Aşa precum/ Fecioara Preacurată,/pământul va rămâne greu,/ vor naşte umerii-i poteci/ bătute detalpă pătată/ cu suflete rătăcite/ şi reci” (pag. 98). Descoperimîncă o dată realitatea evidentă că orice creaţie nu poate fi decâtliber consimţită, o urmare a experienţelor existenţiale deplinînţelese.Cristi Iordache, un explorator neobosit al umanului şidivinului din el însuşi, a ilustrat volumul cu desenele fiicei sale.Imagini de frumoasă puritate de copil însoţesc poemele şi dau onotă caldă întregului. Editura Cetatea de Scaun din Târgovişteprimeşte în rândurile autorilor editaţi vocea distinctă şi clară apoetului Cristi Iordache. Mereu neliniştit şi mereu frământat, aşacum numai poetul poate fi, dornic de noi aventuri cutezătoare,Cristi Iordache izbuteşte un frumos dar literar pentru cititor. Maicu seamă că manualul acesta poetic te învaţă cum să nu opuirezistenţă Vieţii în toată minunata ei nesfârşire. Cristi Iordachepoartă adevărata nobleţe a cailor liberi.6689