Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

NOTESMitologie traco–greco-romana.Reminescente ale mitului jertfei întraditii si obiceiuri românestiDin cele mai vechi timpuri si pânaastazi geneza produselor populare aprodus cea mai interesanta dezbatere.Istoria teoriilor referitoare la genezaacestora urmareste explicarea paralelelorsi analogiilor din diferite mitologii si aasemanarilor dintre mituri si formele debaza ale prozei populare. În acest sensse presupune ca ar fi existat doua directii:prima ar fi poligeneza prin care tipuri depovesti cu structuri similare pot lua nastereindependent în diferite zone ale lumii, iar adoua ar fi rezultatul difuziunii, inventia întrunanumit loc care s-a transmis în alte ariiculturale ale lumii. Despre atitudinea omuluifata de mit, C.G. Jung afirma ca „cel cetraieste fara mit sau în afara lui constituie oexceptie. Ba el este chiar un dezradacinat,care nu are o legatura adevarata nici cutrecutul, cu viata stramoseasca (caretraieste pururi în el), nici cu societateaumana prezenta.”Dupa unii cercetatori, cele mai vechisunt miturile si legendele, apoi basmeledespre animale si, în sfârsit, basmul propriuzis,care ar avea o functie mai mult esteticadecât utilitara. De asemenea, trebuie sa nuuitam caracterul ceremonial în societateaprimitiva, miturile si legendele se recitau,iar alaturi de basme aveau, atât functieestetica, cât si moralizatoare. În acest chipomul depaseste profanul, apoi el descoperasacrul. Timpul mitic la nivelul primitivuluinu întruneste valori epistemologice, elfiind numai o dimensiune a reflectariiepice, clasificabila numai în timp sacrusi timp profan, aflate în opozitie. Opozitia„se prelungeste în constiinta omului princonversiunea timpului religios în acel timpimaginar”. Astfel, calea de descoperire amagicului prin mit reprezinta o punte catreo lume complementara realitatii, înlaturândcenzura transcendentala. Blaga spuneaca „mitul e un discurs care participa laconstituirea unei explicatii filozofice”.Trecerea de la mit la folclor s-arealizat prin contaminarea unor motive,creatiile epice folclorice au preluat prindemitizare numeroase valori. La noi, laromâni, mitul de o vechime incontestabilaeste mitul de factura traca, la care adaugaminfluente greco-romane, deoarece poporulromân a fost crestinat înainte de a se forma,asa ca este greu sa vorbim de o mitologieromâneasca. „Primele vestigii arheologiceprobând introducerea crestinismului peteritoriul tarii noastre dateaza din secolul alIV-lea, perioada care coincide cu oficializareacrestinismului si cu cucerirea vremelnica decatre Constantin cel mare a malului stângal Dunarii (…) Se poate presupune ca înaceste circumstante, traditiile popularelocale, ca si datinile si credintele adusede romani în Dacia, au continuat sa seperpetueze paralel cu crestinismul, sau înstrânsa legatura cu acesta.”Este foarte important sa se cercetezeurma arhaica a riturilor si a miturilor pânaîn epoca primitiva. Pentru a fi nemuritor,„primitivul îsi scoate sufletul din corp îndiferite împrejurari care presupun un pericolreal sau imaginar. Astfel, la oamenii dinMinahassa, în Celebes, când o familiese muta într-o casa noua, un preot adunasufletele întregii familii într-un sac si lerestituie mai târziu proprietarilor respectivi,deoarece se crede ca momentul intrariiîntr-o casa noua este plin de primejdiisupranaturale”. Sub semnul acestei originista si credinta referitoare la transferul unuisuflet pur al unei fiinte în corpul manastiriipentru a-i darui durabilitate. În acest fel fiintazidita face schimb între sufletul sau muritorsi nemurire.Dintre cercetatori, Frazer a reusitsa realizeze una din cele mai importantesinteze etnografice din zilele noastre,aruncând o lumina noua asupra conceptiilorprimitivilor din epocile stravechi. Acestastudiaza multe practici traditionale prezentela români. Un obicei din Transilvania legatde mitul jertfei, pe care-l aminteste în studiulsau, este masurarea umbrei omului si zidireaacesteia în temelie. Asa dupa cum conchideJung ”mitul nu este o fantasma infantila, ci orecuzita cât se poate de importanta a vietiiprimitive”.Exista un principiu primitiv altransferului raului la o alta persoana, la unanimal sau la un obiect. De aici a izvorâtpractica descântecului. Aceste purificari iauforma unor expulzari în forta a raului prindoua cai: izgonirea directa sau imediata siizgonirea indirecta sau prin intermediul unuitap ispasitor. În primul caz spiritele relesunt invizibile si alungarea lor se face prinharmalaie: prin tipete, strigate, blesteme.În al doilea caz spiritele rele sunt încarcateîntr-un vehicul material, animal sau om carepreia aceste spirite si apoi îl izgonesc sauîl ucid.La purificarea generala de rau seprocedeaza periodic, intervalul dintreceremonii fiind un an. Acest interval ciclical ceremoniilor este simetric cu cele treiprobe, cu zidirea treptata si sub forma degluma a sotiei mesterului atât în basm,cât si în legenda. Din aceasta practica s-anascut colindul despre zidire, pe care atâtde frumos l-a valorificat Ion Talos în studiulsau, Mesterul Manole. Contributie la studiulunei teme de folclor european (1997). Dupaizgonirea raului urmeaza din nou o perioadade libertinaj, în care doar încalcarile grave dereguli pot fi pedepsite. Obiceiul de a omorîun animal sau om divin este raspândit pe osacra larga în epoca primitiva, apoi odatacu evolutia societatii acest fapt a primito interpretare eronata. Basmul MesterulManolea din culegerea lui I. Nijloveanuprezinta în mod fabulos ridicarea din senina bisericii dupa ce femeia a fost zidita. Ea îsicontinua existenta în lumea reala venind ziuametamorfozata în pasare si îndeplinindu-siîn continuare îndatoririle gospodaresti, iarnoaptea nu este decât o stafie care haladuieprin biserici. În unele variante ale legendei,Manole este metamorfozat în pasare.Pasarea este un simbol al pacii, esteDuhul Sfânt si, alaturi de visul mesterului,de ascultarea si îndeplinirea rugii de catreDumnezeu, ne confirma caracterul divinal jertfei. Caracterul divin al omului estediminuat în legenda zidirii sotiei, fiindLucreţia Bogdanconsiderata o simpla victima. Din alt punctde vedere, odata cu înaintarea în civilizatiamoderna, popoarele îsi aleg persoane careoricum ar fi dati prada în fata mortii.În legenda este transmis de divinitateprin vis faptul de a fi zidita sotia mesteruluimare si nu oricine. De altfel, acest lucrudemonstreaza ca sotia lui Manole arfi cea mai devotata sotului dintre sotii,ceea ce reiese din modul cum înfruntaobstacolele ce-i ies în cale. În alta ordinede idei, caracterul divin al sotiei fidele serasfrânge si asupra mesterului, respectivasupra pruncului nenascut, conformmitului biblic al femeii credincioase. Dar,mai exista si un alt motiv, care se referala genialitatea mesterului. În trecut eraucis fiul împaratului pentru bunul mers alcetatii, si putem demonstra prin existentablestemului asupra Ierihonului din VechiulTestament. Din punctul acesta de vedereeste aleasa sotia mesterului pentru ca esteînsarcinata. La temelia manastirii este pusspiritul unei întregi familii si aceasta familieeste cea a creatorului. De aici deriva mitulbiblic al jertfei familiei sfinte, Sfânta Maria,Sfântul Iosif si Mântuitorul, fiinte divine caresunt jertfite de Dumnezeu pentru spalareapacatului stramosesc.Dupa Frazer, „folosirea divinitatii catap ispasitor lamureste caracterul ambiguusub care, dupa cum am vazut, apare obiceiulpopular european al izgonirii Mortii. Am expusmotivele ce ne îndreptatesc sa credem caîn aceasta ceremonie asa - numita moarteera initial spiritul vegetatiei, ucis anualprimavara, pentru ca sa revina la viata cutoata vigoarea tineretii”. În acest context estediscutabila relatia dintre cel care transportaefigia Mortii si încarcatura funesta pe careo duce astfel ca persoana respectiva vaprovoca întotdeauna spaima celor din jur silumea va fugi de ea. Tineretea Anei, „floareacâmpului” confera similitudinea frumusetiimanastirii si acest epitet ne duce cu gândulla anotimpul primavara, când începe muncaziditului, dupa o iarna în care casta zidarilorse odihneste din cauza conditiilor vitrege alevremii. De altfel, locul era plin de izvoare, depâraie, solul alunecos, probabil din cauzaploilor si a topirii zapezilor, iar „malul frumos”nesigur. Este amintita chiar si existenta unui„iezer fara fund”.(continuare în nr. viitor)6692 www.oglindaliterara.ro