Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

CARTE DIN EXIL ÎNTIPARUL MATRICEIBLAGIENE„Stihiri cu stânjenei” de Theodor Damian, Iaşi, EdituraTipografia Moldova, 2007, 88 p.Ca de fiecare dată în poeziile sale, Theodor Damianne uimeşte cu ineditul exprimărilor pline de substanţă şi deîncărcătură spirituală, care ne aduc înaintea ochilor principiilecugetării creştine faţă în faţă cu neantul lumii cotidiene. Astfel,el ne oferă o oază, un spaţiu în care să ne simţim liberi de oricefel de constrângeri în ce priveşte existenţa, liberi în a ne exprimagândurile înaintea unui univers tăcut şi mut: „Cartea mea e ţarastânjeneilor/ E mult spaţiu în ţara stânjeneilor/ Pentru toaterasele, minorităţi, majorităţi, nu contează/ Sunt toţi stânjenei.”Theodor Damian – profesor şi scriitorTheodor Damian şi-a luat licenţa în teologie la InstitutulTeologic Bucureşti, în 1975 (Teologie). După un masterat înTeologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, NewJersey, în 1990 (Teologie - Spiritualitate), acesta obţine doctoratulîn Teologie la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie,1999 (Teologie sistematică - Etică), dar şi la Fordham University,New York, 1993 (Teologie sistematică - Istoria Bisericii). TheodorDamian este profesor la Metropolitan College of New York(Audrey Cohen College, School for Human Services) undepredă filosofie, etică şi sociologie, din 1992. De asemenea,din 1996, scriitorul este şi directorul revistei trimestriale despiritualitate şi cultură românească LuminăLină. Gracious Light, dar şi director alcentrului de învăţământ la distanţa New Yorkal Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti, din2005, precum şi profesor la Universitatea„Spiru Haret”, Bucureşti, la catedra deFilosofie şi Literatură, Facultatea deJurnalism, începând cu anul 2008.Printre cărţile semnate TheodorDamian se numără Introducere în istoriacreştinismului. Primul mileniu (2008), Filosofieşi literatură: O hermeneutică a provocăriimetafizice (2008), Pasiunea textului (2003),Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc.„Stânjenelul arzând”Metafora stânjeneilor din titlul acesteicărţi ascunde - de fapt relevă identitateafiecărui om prins în hora acestei lumi, înmijlocul nisipurilor mişcătoare ale prezentuluice trece şi ne marchează cu fiecare clipă.Suspendat între două tărâmuri – cel alpatriei lăsate în urmă şi cel al noii lumi încare trăieşte în momentul de faţă – TheodorDamian surprinde tensiunea dintre cele douălumi, paradoxul existenţial dintre două moduride a trăi care se contrazic, se întretaie, darse şi întrepătrund, formând o nouă identitate,a celui ce deşi trăieşte în străinătate, continuă cu spiritul, să fieataşat valorilor ancestrale ale neamului românesc.În acest joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori secontrapun, apare imaginea „Stânjenelului arzând”, o explozieiminentă a acestei tensiuni existenţiale între cel care ai fost şicel care eşti şi cel care vei fi. „Toate încep cu Big-Bang-ul/ Cuîntunericul acela rotund/ Mângâiat de ochiul lacom şi crud//Toate încep cu stânjenelul/ În flăcări arzând/ Fără mistuire/ Cu omireasă gata de nuntă oricând/ Dar fără de mire//.”Ne putem gândi la această mireasă fără de mire ca la undestin ce îşi caută încă sensul, fără să îl găsească, asemeneaunei dorinţe ce îşi caută împlinirea, dar nu reuşeşte decât să îşidescopere şi mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de adeveni.„Aşa ne trecem viaţa/ Ca-ntr-o poză suprapusă”Se prea poate ca impresiile sosirii în Ţara Făgăduinţeiwww.oglindaliterara.roPORTRET ÎN DIASPORAsă fi fost alterate demercantilismul unormeleaguri ce noi lecredeam sfinte, privindulede departe. Se preapoate ca în această ţarăde adopţie să descoperică totul nu este altcevadecât o „sforărie”, unloc unde „Uneori numai vezi obiecteledin cauza sforilor”.De aceea, TheodorDamian afirmă: „Aşane trecem viaţa/ Cantr-opoză suprapusă/Sau ca-n hala veche/Din Omaha, Nebraska/Cu pantofii-n vitrină şicu/ Vitrina-n pantofi//American Express,Visa şi Discover/ Suntsingurele carduri/Acceptate pe moment//Tot ce este în hală/ SeOctavian Curpaşţine suspendat de sfori/Totul e sforărie/ Unele sunt mai scurte/ Altele mai lungi/ Maisubţiri şi mai groase/ Depinde de ce spânzură ele/ Uneori nu maivezi obiectele din cauza sforilor.”„Miere şi lapte”Peisajul complex al realităţii americane se împleteşte însă,cu impresiile pământului natal, cu chemarea tărâmului în carete-ai născut, care încă mai trăieşte în tine, care nu-ţi dă pace,îţi dă fiori, te împresoară şi nu te lasă, chiar şi la mii de kilometridistanţă, aşa cum reiese din poezia „O, cum te cheamă ispita”:„Şade monstrul/ Peste munţii Carpaţi/ Dinrana lui/ Curge miere şi lapte/ Se-nghesuielumea/ Stă la coadă, fiecare cu cartelă.”Aceste impresii ce se ridică din adânculmemoriei sunt deopotrivă fascinante, dar şimonstruoase. Imaginea plină de rezonanţăa Munţilor Carpaţi se întretaie cu tipologiamonstrului care oferă miere şi lapte pecartelă. Se poate să fie un ecou al timpuluicând monstrul comunismului promitea lapteşi miere, dar pe o cartelă ce devenea tot maigreu de procurat şi tot mai dificil de convertitîn alimente.„Când spintecarea mi-e locuinţa”Dar pentru a nu rămâne cu o imagineprea tristă asupra existenţei cu care neluptăm, autorul ne arată „Singurul mod în careexistăm”: „Şi totuşi oamenii merg spre iubire/Orbeşte/ Noroc că iubirea nu doare/ Poatesă şi doară/ Atunci când ploaia întregului cer/Cade pe puntea unui singur/ Vapor/ Acelace îmi spintecă visul/ Când spintecarea mi-elocuinţa/ Ea singura felie de real/ Cufundatîntr-o mare de vis.”Prin urmare, „Starea de spintecare”ce descrie prima parte a acestor „Stihiricu stânjenei” nu reprezintă altceva decâtdisecarea trăirilor celui care deşi este departe de pământul în cares-a născut, totuşi continuă să trăiască, să existe, să fiinţeze înlumea valorilor pământului românesc, să fie în continuare tributar„matricii stilistice” a spiritualităţii româneşti, fiind un exemplu detrăire autentică a unui român al cărui suflet rămâne cald şi viu laatingerea valorilor străbune ce i-au marcat devenirea.Theodor Damian - om al gliei româneştiŞi astfel, chiar şi pe tărâm american, unde totul se topeşteîntr-o cultură de masă, unde fierbe atât de pătimaş dorinţa dupăînavuţire, după trăirea momentului şi după ceea ce este, uitândusece a fost sau ce va fi, Theodor Damian reuşeşte să rămânăcu ancora prinsă de pământul iubit, de ţara natală, de locul undes-a născut şi de spaţiul de care el aparţine cu totul, ca om al glieiromâneşti. Versurile sale merită a fi cititie, iar „Stihiri cu stânjenei”merită a fi înţelese de fiecare om în ale cărui vine mai curge încăsânge românesc.6681