Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

cu care, încet, încet se obişnuiesc: ,,Dacă deja am călcat înnoroiul acesta, ce rost are să le ocolesc pe celelalte?” Maisunt unii ca porcii: simt o plăcere specială când se murdăresc.Unii au umbrela, dar nu o folosesc toţi. Poţi vedea pe câte uniicare nu se mulţumesc cu faptul că s-au murdărit până-n dinţişi mai stropesc şi pe alţii. (Să moară şi capra vecinului!?).* * *Maşinăria asta mare, numită societate, are „parametri”de funcţionare ce se dereglează constant şi continuu şi care,cred eu, în curând nu va mai funcţiona. Oare de ce?Bănuiesc că toată lumea are un „cel mai bun prieten”.Mereu auzi oameni spunând: ,,Aveam odată un prieten… defapt, ERA cel mai bun prieten…”. Mă gândesc că e destul defiresc, ca acest „cel mai bun prieten” să se schimbe de celmult două ori în viaţă, dar nu mai mult. De obicei, primul şicel ce te face să-ţi aminteşti de trecut, cu plăcere, este cel dincopilărie. Cel care ţi-a fost „cel mai bun prieten” de mic copil şicam până când termini liceul. Apoi e cel ce-şi împarte timpulcu tine în timpul facultăţii (ideal ar fi să fie cel din copilărie). Înfine, ar fi un al treilea (coleg de serviciu, rudă…) cu care, labătrâneţe şi mai devreme, îţi petreci puţinul timp liber care îţimai rămâne în pauzele bătăliilor pe care le duci cu viaţa şi, înspecial, în maşinăria susprezentată.Din nefericire, viata nu ne oferă prietenul perfect şi doar„prietenul cel mai bun”, care nu e nimic altceva decât unadintre variantele pe care anturajul ţi le oferă. Dar, uneori, nualegem ce trebuie, iar acest lucru e similar cu sinuciderea, aşputea spune, simţindu-se oarecum ghinionul şi mai mult saumai puţin, nefericirea.Nefericirea - fericirea: cele două cuvinte care, în fond,definesc viaţa.Nu cred că o să auzi pe cineva spunând că a avut oviaţă complet nefericită sau complet fericită (De fapt, s-ar găsinefericiţi care să spună că au avut o viaţă complet fericită.Dar ei sunt fericiţi pentru că nu observă cât sunt de nefericiţi).* * *Inima românului a ajuns o mână de nisip. Din piatranobilă, străveche, s-a ales nisip căci toate greutăţile, provenitedin vina lui sau a altora, ce i-au ars inima au făcut-o săcrape de atât de multe ori încât s-a făcut nisip. Acum trebuies-o încălzeşti foarte tare să se facă o clară sticlă, perfecttransparentă, prin care să se vadă adevăratele sentimente.Dar obţinerea sticlei e un meşteşug demult descoperit de om.LICEENIITrecând în registrul medical, constatăm că, în genere,dacă eşti român, suferi de boala pe care îmi place s-o numescboala „oii oarbe”. Ce ar însemna asta?... Spiritul de turmă.Ştim cu toţii că o boală este o suferinţă care se manifestăprin acţionarea bolnavului după modelul vecinului său, la felde bolnav. Folosind o exprimare mai clară, nu contează ceface - rău sau bine -, contează doar să facă numai ce facşi ceilalţi. Nu trebuie să ieşi în faţă, trebuie să fii măcar unadintre piesele de Domino ce cad una după alta. Mai scurt:idealul e să fii... un oarecare.În orice caz, generalizarea nu e bună, căci înseamnăo piatră pe capul celor ce nu o merită, şi aş da dovadă deprostie. De asemenea, mă simt obligat să spun că nici eu nusunt un sfânt!...* * *Cauţi printre lucruri şi fapte şi vrei să le clasifici înnormalitate. Grea îndeletnicire şi adesea inutilă!... Constaţică unele frânturi de viaţă chiar fac parte din realitate, căcis-au strecurat în ea ca ceaţa în soare. Te uiţi şi te înfiori:,,Peştele de la cap se strică.”, aşa că noi, ca oameni normali,ce mergem pe încrederea unei conduceri exemplare, luăm debun tot ceea ce este permis. Doamne, dar câte minunăţii seascund îndărătul nepermisului şi nepermisivului.Omul cât trăieşte învaţă şi nu se dezvaţă până ce n-arelaţul de gât.* * *...Trupul meu e o arhitectură aproape imperfectă...Sufletul meu este un colaj aproape imperfect...Fiinţa mea este o zidire aproape imperfectă - semncă Dumnezeu o fi pus înadins gramaje nepotrivite petalerele balanţei mele dintre lut şi duh...Viaţa mea este un lung drum de echilibrare acântarului existenţial, o arhitectură a balansului dintre untrup trecător şi un suflet etern, temporar rătăcite printreaceste colaje ale unor poeme circumstanţiale de timp.Trupul cântă, Sufletul ascultă, Fiinţa se bucură.Cuvintele se leagă în gânduri şi-n trăiri...Elev Răzvan-Ovidiu RĂDUŢĂclasa a XI-a C – arhitecturăLiceul de Artă ,,Gheorghe Tattarescu”Focşani(urmare din pag. 6660)mă cuprinde o dulce trădare,care mă face...să dau o fugă după colţşi să fur,să fur o jumătate de olimpiadă,s-o indes într-o traistă de tortşi s-o trimit în dar românilor!(Ambiguitate, pag. 21-23)Domnul Roca vrea să fure jumătate din Olimpiada australianăşi s-o dăruiască conaţionalilor români! Eu nu l-aş sfătui! Dacă n-ar fiplecat... cred că acest superb gest de dărnicie pentru ai săi ar fi fostavortat încă din perioada pre…. Nimic din ce şi-a imaginat că s-arputea întâmpla făcându-ne acest dar simbolic nu s-ar fi întâmplat!Şi-ar fi putut oare imagina că odată ajunsă aici gaşca celorde la putere ar fi căzut la pace cu cei din opoziţie şi şi-ar fi împărţitbeneficiile şi sloganurile cu care să se împroaşte în zilele următoarepe toate posturile şi în paginile presei de scandal!Şi-a închipuit sau n-a aflat că am avut de gând să facem oDrakula-Parc şi că milioanele naivilor contribuabili au rotunjit conturilecelor care azi nu mai suflă o vorbă despre asta.Mai ştie domnia-Sa că truditorul de rând ar plăti angaraleletot din banii lor? Mă tem să vorbesc despre hoţie într-o ţară care nuwww.oglindaliterara.roavea pic de datorie şi legal toţi cetăţenii trăiau din salariul lor, iar înnumai câţiva ani au apărut de unde, cum şi de cine ajutaţi miliardariide carton şi cocalarii care ne calcă-n picioare…Of!„Brandul” domnului George RocaCulcat,stau cu ochii închişişi visez la poiana mea cu flori.E atâta linişte şi armonie!Şi totuşi căprioara nebunănu vrea să-mi dea paceîncercând din nousă mă mângâie cu copitape albul ochilor mei obosiţide atâta privit spre spaţiul virtual.(Căprioara nebună, pag. 10)L-a declarat. L-am aflat: E cărioara neagră, brună, sau „dedor... nebună” care încă mai paşte pe plaiul nostru mioritic. Simbolulgraţiosului şi independenţei. Ar da oare căprioara pe un pui decangur? Te rog domnule nu cere să fie exportate câteva exemplare,că altceva nu ne-a prea rămas pe aici! Teamă mi-i de cei care le„păstoresc” şi-atunci... nici în spaţiul virtual s-ar putea să nu mai fiegăsite!6721