Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

Trecute vieţi dedoamne şi domniţeIoana-Rucsandra DascăluApropierea românilor ca popor de spaţiulbizantin se datorează în primul păstrării religieiortodoxe, a ritului răsăritean care ne este comuncu ţări ale acestui perimetru situat la graniţa dintrelumea arabă şi Europa. Cartea lui M. Kaplan,Bizanţ (tradusă din limba franceză de Ion DoruBrana) constituie un adevărat dar pentru culturaromână şi nu se poate să nu se remarce frumoasaapariţie editorială, cu o copertă înfăţişându-ipe întemeietorii Constantinopolului, ÎmpăraţiiConstantin şi Elena într-un mozaic veneţian dinsecolul al XIII-lea. De altfel, aceste centre culturaledin nordul Italiei, Veneţia, Padova, reprezintălegătura dintre riturile răsăritean şi apusean, dintremediile occidentale şi cele bizantine.Cartea este structurată în două mari ariitematice: Bizanţul şi Bizantinii, prima parteconstituind o descriere a unor date de importanţăstatală: istoria, politica, economia, iar partea a douacentrându-se asupra oamenilor, fiind un capitolde mentalităţi despre viaţa cotidiană în ÎmperiulBizantin, arte, religie, literatură, precum şi viaţăprivată: familie, casă, şcoală, podoabe. O carte de315 p. arată de bună seamă un efort ştiinţific demnde cele mai sincere elogii; ea sintetizează istoria şicivilizaţia unui teritoriu, care şi-a exercitat şi încăîşi exercită fascinaţia prolifică asupra intelectualiloroccidentali. Ceea ce este însă erudiţie pentruoamenii de ştiinţă, cercetătorii, marii profesori sauchiar simplii locuitori ai lumii occidentale reprezintărealitatea cea adevărată, ierarhiile şi valorile,societatea şi politica popoarelor de la graniţeleestice ale Europei.În acest număr voi schiţa cele mai importantedate istorice din istoria bizantină. Istoria acestuimare Imperiu se întinde practic de-a lungul unuimileniu, între anii 330 (când a fost inauguratăcapitala Constantinopole) şi anul 1453, cândoraşul a fost cucerit de Imperiul Otoman prinsultanul Mehmed al II-lea, devenind Istanbul-ul deastăziİn acest răstimp se vor perinda la comandaImperiului câteva dinastii: Macedonenii (867-1056), Comnenii (1057-1185), Paleologii (1259-1461). Primul împărat bizantin, Constantin, va ficel care introduce creştinismul în Imperiu, în urmasinodului ecumenic de la Niceea din anul 325; seva converti el însuşi înaintea morţii, în anul 337.În anul 476 Occidentul, cucerit de Odoacru,se va despărţi de Orient. Alţi împăraţi celebri vorclădi o civilizaţie, care se află la fundamentulinstituţiilor şi tradiţiilor pe care popoarele balcanicele păstrează şi astăzi. Astfel, împăratul Iustinian(sec. al VI-lea d. Chr.) va reconstrui CatedralaSfânta Sofia din Constantinopol, va compilacodul de legi Codex Iustinianus, va scrie Digesteşi Institutiones, care sunt scrieri nepieritoarepentru specialiştii jurişti. Sau, în secolul al VIIIlea,împăratul Leon al III-lea Isaurianul, simţinduşiameninţată autoritatea de cultul icoanelor, vadeschide epoca iconoclastă (anii 730-843), în careconcurenţa imaginilor va fi eliminată pentru a-iasigura conducătorului maxima strălucire.Mai mult decât o sarcină ştiinţifică, pentrugeneraţiile tinere de români care iau drept singurărealitate PC-ul, Internet-ul şi limba engleză,în semnul cărora se produce globalizarea,cunoaşterea şi cultivarea fondului bizantin este oîndatorire identitară, prin care respectul de sine vaatrage implicit respectul celorlalte naţiuni.Michel Kaplan, Bizanţ (Traducere din limbafranceză de Ion Doru Brana), Bucureşti, EdituraNemira, 2010 (colecţia Byzantium), 372 p.ESEUNobleţea învingătoruluiO evoluţie surprinzătoare, ,,victoriană‘‘, în poezia română contemporană, oprezintă cazul Victoria Milescu. Volumele ei au crescut unul din altul, precum arboriiadolescenţei revărsaţi în arborii maturi. Glasuri de critici, autorizate, mi se alătură îna-i recepta antena poetică plenară, cea cu o vibraţie de o structuralitate şi frumuseţeproprii.Aflată încă într-o tinereţe superioară, Victoria Milescu este adoptată dedicţionare, antologii, ba chiar enciclopedii riguros selective, de premii şi diplome deexcelenţă, pe care numai orgolioşii emfatici se prefac că nu le observă sub laserullor larvar şi servil. Cineva îşi manifestase, umil şi cinstit, neputinţa de a penetrasintagma unui titlu precum Conspiraţii celeste, unul dintre cele mai recente şi desucces volume ale Victoriei Milescu. Într-adevăr, acolo se ascunde o tautologieintenţională, care împinge ,,epica‘‘ poeziei mult mai departe, în ,,Povestea maguluicălător în stele‘‘, a suprastraturilor inspirative, adică în răsuflul obosit de atâta zboral îngerului constelar.Acest nou volum, Dreptatea învingătorului– titlu exact şi înscris diametral în poezia de pânăacum a poetei - , reprezintă o mică schimbare la faţăa Victoriei Milescu. Integral, este o ars poetica. Nuteoretică precum la Nicolas Boileau – ci aplicativă, pecât se poate, cu prospeţime şi posesiv chemătoare.O mărturisire în alcovul poeziei adevărate lângă unmire de penumbră şi de mireasmă abstractă. Maiexact, un discurs dublu despre poem şi poet, întrecare se aşază, febril, verigheta dreptăţii, de aici titlulDreptatea învingătorului, dar mai ales dreptateasuferinţei creative.Poeta nu extaziază niciodată. Nu-i permitestarea sa de permanentă încordare, de poză eroicăasupra poemului. Versurile au o concentricitateelectrică, puternică şi voluptăţi nevolatile, sunt micifocoase ascunse într-o gravidă armă a poeziei, gatasă explodeze, să se apropie de verb ca de o fântânăregală, cu exclamaţii amoroase, cu mângâieri şi suspine, dar şi cu imprecaţii, cudivorţuri subit anulate în scene terifiante: „Născută pentru suplicii/ de aceea binepăzită/ aţipeşti în autobuzul/ care ne duce la muncă forţată/ copacii aliniaţi/ salută/lumina muribundă/ scheletele din beton/ privit de sus poligonul pare/ tabla de şah aunui rege nebun/ detaşamente cu căşti printre buburuze/ cineva opreşte clipa/ cinevablochează eternitatea/ administrându-i somniferul/ cineva opreşte liftul/ lumina sarede la înălţime/ rupându-şi gâtul/ noaptea îşi sfâşie rochia pentru bandaje‘‘ (Nu veimuri, dar...).Verbul pentru Victoria Milescu este şi ,,făt‘‘ şi ,,soţ‘‘, dar mai ales unadministrator (v. Mazilescu!) ales de zei. Îl introspectează-n oglindă, anulându-iumbra, dar acceptându-i respiraţia. Victoria Milescu trăieşte poezia bouch-à-bouch,amintindu-mi deseori de convulsia poetică a Magdei Isanos. Dar tâmpla inspirativăa Victoriei Milescu atinge, uneori, şi riscurile magice ale marii poezii a Sylviei Plath.„Vântul trece pe lângă/ adăpostul femeilor maltratate/ ele mor râzând// pe gardulînalt cu colţi de fier/ au pus cerul cu stelele/ la uscat// vine femeia nopţii/ tocurile eiascuţite/ se înfig sacadat/ în carnea trotuarului// vântul trece prin părul/ ce-i ascundefaţa surâzătoare/ îi fură mica poşetă cu rujul maro/ îi trage trotuarul de sub picioare/rulează iarba/ sub care se zbenguie peştii” (Oricui i se poate întâmpla).Ea este un scrib devotat care scrie până şi cu oasele tocite ale degetelor,însângerate. Actuală, îşi asumă destinul lumii imperfecte şi din această luptă cuvictime şi călăi, cu ,,şchiopi şi cocoşaţi‘‘, care se răstoarnă unii în alţii (esopian), cuîngerii kamikadze, cu trădători şi farisei cântărind cât tot Dumnezeul nostru în clipelesale de oboseală ,,nonasecundă‘‘ – luptă din care poeta iese tot victoriană (în lb. lat.învingător, în gr. nike, tot a învinge).Când silaba îi oboseşte, Victoria Milescu intră pe portiţa unei melopei delicate,odihnitoare, atât de necesare pentru cititorul prea concentrat. Dincolo, poarta erupeîn poezii memorabile: „Grăbiţi-vă/ în curând vor cânta cocoşii/ vin zorii/ mă sting/(deşi de milioane de ori mai tare/ decât soarele aş străluci)/ grăbiţi-vă, voi, vânzătoride stârvuri/ preoţi, judecători, jandarmi/ artişti, poeţi, veniţi/ ca să descoperiţi dinîntâmplare/ (ca toate ale voastre mari descoperiri)/ poemul/ cu un ţăruş înfipt îninimă” (Polen pe pleoape); „Cu o mică întârziere/ soseşte în gară/ trenul poemelorpromise/ unele coboară, altele stau pe scări, indecise/ unele strălucesc de ambiţii,de vise/ altele abia se târăsc/ aştept pe acel peron/ ca un poem să vină şerpeşte/să-mi sară de gât/ greu, profund ca o piatră de moară:/ bine te-am găsit, victoria/ uitece ţi-am adus din ţara/ în formă de cruce/ îţi place?/ iar eu să privesc uimită/ sprerâurile puse în palmă/ râuri de lapte şi miere/ scurgându-se printre traverse...” (Înprima decadă a mileniului); „Cât ne detestăm între noi, autorii/ acestor mici ţări/ caresunt poemele/ cu legile lor stranii/ cu populaţii ciudate/ niciodată paşnice/ luptândusecontinuu, cu ferocitate/ până la ultima silabă/ pentru un petic de eternitate”(Rezemat de întuneric). Am transcris doar câteva, mai sus. Restul (totalul) aparţinecititorului ideal.Dreptatea învingătorului e de o densitate impresionantă. De aceea, închid– deschizând prefaţa (oximoron) cu o invitaţie în oglinda primei poezii a volumuluisuperb, concluzionând: ,,dau un regat pentru un poem!‘‘ Cartea Victoriei Milescuascunde multe registre şi multe poeme. Cutează, cititorule!www.oglindaliterara.roGheorghe Istrate6665