ARTEGhani Alani saudrumul caligrafieide la tradiţia vie lamodernitatea artei980„O tradiţie care nu ajunge la modernitate, este o tradiţie rea.O modernitate ce refuză tradiţia, este o modernitate rea”Ghani AlaniMaestru Caligraf de renumeinternaţional şi profesor de ArtăCaligrafică la Sorbona, la InstitutulNaţional de Limbi şi Civilizaţiiorientale, şi la Lausanne, GhaniAlani este moştenitor Ijâze 1 al Şcoliidin Bagdad şi al Şcolii turceşti. În2009 a primit premiul UNESCO-Sharjah pentru Cultură arabă, iarîn 2010 premiul Ministerului Culturiidin Quatar. Nu ştiam toate acesteacînd mi-a deschis uşa atelierului,pentru întîia oară, la începutul veriitrecute. Amîndoi datorăm întîlnireaprietenei noastre, Maggy de Coster.Aflată în căutarea unui poet irakianpentru completarea listei mele cu 55de poeţi francofoni de antologat 2 , aleşi din diferitele leagăne depoezie şi cultură ale lumii ― inclusiv din redacţia revistei <strong>Oglinda</strong>literară, Ştefania Oproescu şi Gheorghe Neagu, şi Poezia,Cassian Maria Spiridon şi Marius Chelaru ―, Maggy mi-a venitîn ajutor, într-o dimineaţă, pe cînd îmi beam cafeaua pe terasaconacului ei din Montmagny: avea printre prietenii ei un poetcaligrafde origine irakiană... După nici două ore, întîmpinate deGhani în pragul uşii, cu zîmbetul pe buze, cu gesturi simple şiafectuos: „Comment ça va, mon amie ?!”, şi invitate în atelierulîn care îşi petrece multe ore pe zi, am păşitsmerită, ca într-un templu, de spaimă să nu stricceva în acel univers în care plutea parfumulde tuş, iar pretutindeni stăteau suprapuse, însuluri nemumărate, caligramele sale.I-am spus de ce am venit, rugîndu-lsă-mi acorde şi un interviu pentru <strong>Oglinda</strong>literară. A vrut să-i ştie echivalentul în franceză.„Le Miroir littéraire”, i-am zis eu. Ghani s-aridicat încet de pe scaun, s-a îndreptat spre unsertar, din care a început să dea la iveală multealte caligrame. A ales una. A întins-o pe masalui de lucru şi mi-a explicat titlul ei, „L’amoureuxet le miroir de son interieur ”, sau, mai simplu,„Réflet” (978), amoureux însemnînd în francezăo fiinţă pătimaşă. Am înţeles că aveam în faţăun om al corelaţiilor imediate, un om inteligentcare ar fi putut să găsească fiecărui subiect ocaligramă, deja scrisă.Lui Ghani nu-i plac interviurile. Nicisă vorbească despre sine. Şi nici despreIrakul acesta contemporan,aşa cum îl ştim din presă.Despre Bagdad, da,desigur. Pentru că totulare un început, inclusivperfecţiunea şi rafinamentulla care a ajuns astăzi,aici, la Paris, în Occidentadică. Secretul, evident, l-aînvăţat acolo, în Orient, înacel Bagdad, antic „loc alpăcii”, leagăn şi răspîntie acivilizaţiilor. De aceea, îmioferă o „cheie”, „La începuta fost Baghdad-ul”, cetatea,Karkh 3 -ul său de baştină,adică acea parte din oraşaflată pe malul apusean alTigrului unde a văzut luminazilei, într-o familie săracă.Stuful, materia principală948967a zonei, se afla la bazaîntregii culturi locale, de lalocuinţă şi obiecte în casă(pat, mic mobilier), pînă laconfecţionarea naiului oricalamului, instrumentul descris al caligrafilor. Altfel,Baghdad ortografiat deGhani cu „h”, ca în persană,înseamnă „grădina dăruită”.Despre pictură, poezie,muzică, estetică, artacaligrafiei, da, desigur,iarăşi putem sta de vorbă.O artă învăţată şi moştenităde la doi mari maeştri,Hâshim al-Baghdâdi,reprezentant al Şcolii dinBagdad (i-a înmînat ijâzé-ulîn 1967), şi Hamîd al-Amîdî,reprezentant al Şcolii turceMarilena Lică-Maşala(din mîna căruia a primit al doilea ijazé, în 1975, la Istanbul),din vremea copilăriei, cînd se apropia de 12 ani. O artă căreia,din 1975, după obţinerea doctoratului cu o teză despre „creaţieartistică” şi „drepturi de autor”, un studiu comparativ al legislaţieidin Irak, Egipt şi Franţa, i s-a consacrat în întregime, „realizînd unnumăr considerabil de opere de toate dimensiunile”. Frecvent, ailustrat poezie arabă din diferite perioade, inclusiv preislamică,şi diferiţi autori, precum şi poezie occidentală, ori poemele sale.La rîndul lui, o transmite discipolilor săi „aşa cum îmi cere ijâzé”.În caligramele sale, linia, culoarea, poezia, muzica se împletescingenios, alunecînd şăgalnice pe hîrtie sau pe pergament(Mouallakats). La toate acestea se adaugă şi o listă bibliograficăapreciabilă de cărţi şi articole, ca autor ori coautor, pe care ovom prezenta cu alt prilej, Vom aminti doar „Diwan des lettresamoureuses” (2007). Ghani, în cei peste 40 de ani de viaţăpariziană, a întîlnit poeţi şi caligrafi din cele patru colţuri ale lumii,care „mi-au deschis un alt orizont care reflectă experienţa meaîn cele două arte”. Printre ei, Pierre Seghers, Gérard Blanchard,Michel Bénard. Despre viaţa artistului s-au făcut documentareprezentate la televiziunea franceză şi elveţiană, iar despre operalui au scris importanţi critici literari şi de artă.Pentru a lăsa mai mult loc pentru imagini, cumne-a şi rugat Ghani, de altfel, vom încheia acestprim portret al său în paginile revistei <strong>Oglinda</strong>literară, cu un scurt citat din François Zabbal,redactorul şef al revistei Institutului LumiiArabe, Qantara: „Arta lui Ghani Irakianul neoferă, cu o concizie uimitoare, toată densitateaistoriei şi culturii arabe”.______________1 Ijâze, diplomă de caligrafie înmînată de unmaestru celui mai bun discipol al său, şi unicmoştenitor al acestuia.2 V. Ghani Alani, în: Voci fără frontiere,antologie franco-română, 55 de poeşi aleşi,prezentaţi şi traduşi de Marilena Lică-Maşala,prefaţă Marius Chelaru, postfaţă Maggy deCoster, 56 de ilustraţii de Sergiu Zancu, Paris,2010, pp. 296-303.3 Karkh, în siriacă, cetate.978Legenda caligramelor:978. „Réflet”, poem semnatde Ghani Alani.967. „Tradiţia este laoriginea modernităţii”:moştenire de la MaîtreHâshim al-Baghdâdi.948. „Caligrafie şi poezie”,în amintirea emoţieicu care a primit vesteapremiului Unesco- Sharjah,2009. Mouallakats (pepergament).980. Ghani Alani zîmbindune,la terminarea caligrameipe care ne-a oferit-o.6726 www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
ASASINAREA LUIJOHN LENNON.DUPĂ TREIZECI DE ANIAndrei Oişteanu(urmare din numărul anterior)Poliţiştii sunt în număr mare şi înarmaţi până în dinţi, darnu intervin în niciun fel. Îi privesc. Sunt relaxaţi, glumesc întreei. Fac evident o treabă de rutină în cadrul unui tip de evenimentcu care sunt obişnuiţi. Nu se mai pot implica uman, ci doarstrict profesional. Nici chiar faptul că cel împuşcat de data astapurta numele John Lennon nu pare să-i impresioneze. Oricum,prezenţa lor aici şi acum mi se pare absurdă. E prea târziu! JohnLennon e mort, cu toate că un tânăr, urcat pe capota unei maşini,agită o pancartă pe care scrie: „John Lennon trăieşte!“.Prompţi, reporteri ai ziarelor şi posturilor de radio şi TViau interviuri. O fată de lângă mine declară cu lacrimi în ochi:„Sunt mai şocată decât la asasinarea fraţilor Kennedy“. Îmivine în memorie o declaraţie a scriitorului Truman Capote,autorul celebrului roman Cu sângerece. Cu câţiva ani în urmă, el susţineacă destinele naţiunii americane ar fi„manipulate“ printr-o serie de atentateproduse asupra anumitor personalităţi,la anumite momente. Cu alte cuvinte,nu s-ar urmări atât eliminarea unorpersonalităţi politico-sociale, cât maiales şocul produs asupra populaţiei deeliminarea lor. Îmi rememorez câtevaasasinate, dintre cele mai răsunătoare:John Kennedy (1963), Malcolm X.(1965), Robert Kennedy (1968), MartinLuther King (1968), Joseph Yablonski(1969) şi iată acum John Lennon(1980). Cine va urma? Şi când?NY, 9.XII.1980.- Asaltat de admiratori şi dereporteri şi protejat de poliţişti şi „gorile“, Ringo Starr soseşte laDakota Building pentru a transmite condoleanţe văduvei YokoOno. A refuzat să dea vreo declaraţie.- Paul McCartney a declarat presei: „Pentru moment nu potînţelege nimic. Ştiu doar că John îi va lipsi lumii întregi“. Apoişi-a părăsit locuinţa din Londra pentru a scăpa de presiuneareporterilor.- Oamenii şi reporterii care continuau să stea în faţa DakotaBuilding au fost şocaţi când dintr-o maşină a coborât un JohnLennon în vârstă de 17 ani. Era Julian Lennon, fiul lui John dinprima sa căsătorie, cu Cynthia.- Personaj controversat, neagreat de admiratorii grupuluiBeatles, fiind acuzat de dezmembrarea lui, Yoko Ono, care aasistat de la câţiva paşi la asasinat, a refuzat să dea declaraţiipresei. Singurele cuvinte pe care le-a bâiguit la ieşirea din spitalulîn care lăsa corpul neînsufleţit al lui John au fost: „Spuneţi-mi cănu e adevărat!“.- Unii comentatori lansează ideea că ceea ce a fost imposibilpână astăzi ar putea deveni fapt acum: reunirea celor trei Beatlesrămaşi în viaţă într-un concert Recviem pentru Lennon. Dar totuls-a dovedit a fi o speculaţie a presei.- Ronald Reagan, proaspătul preşedinte ales al SUA, adeclarat ziariştilor: „Ce pot să spun? Este o mare tragedie. Esteîncă o dovadă că trebuie să încercăm să oprim astfel de tragedii.Trebuie găsită o soluţie pentru a curma violenţa de pe străzileoraşelor americane, dar nu cred că un control sever al vânzărilorarmelor de foc este o astfel de soluţie“.- Se anunţă cine-l va apăra pe Chapman. Este vorba de unavocat care cu câtva timp în urmă a reuşit să obţină achitareawww.oglinda<strong>literara</strong>.roREMEMBERunui individ care şi-a omorât nevasta, aruncând-o sub roţilemetroului. Un fior de indignare străbate New Yorkul, la gândul căasasinul ar putea scăpa nepedepsit.- Presa reia în discuţie un alt atentat care ocupase primelepagini ale ziarelor cu câ teva zile în urmă. Un ex-poliţist îşidescărcase în plină zi pistolul în trecătorii de pe ChristopherStreet. Victime: patru morţi şi câţiva răniţi. Motivul invocat deasasin: ura faţă de homosexuali, care au câteva cluburi peaceastă stradă.- John Lennon completează lista altor muzicieni rock careau sfârşit din diferite motive, dar niciunul de moarte bună: BuddyHolly (1959), Brian Jones – Rolling Stones (1969), Jimi Hendrix(1970), Janis Joplin (1970), Jim Morrison – The Doors (1971),Duane Allman şi Berry Oakley – Allman Brothers (1971 şi 1972),Phil Ochs (1976), Mark Bolan – T. Rex (1977), Elvis Presley(1977), Keith Moon – The Who (1978), John Bonham – LedZeppelin (1980).- Toate exemplarele ultimului album al lui John Lennon,Double Fantasy, s-au epuizat în câteva ore. Un nou tiraj sepregăteşte.- Posturile TV reiau biografia, devenită legendară, a grupuluiBeatles. Posturile de radio transmit nonstop muzica Beatles-ilor,întreruptă doar de anunţul că cei care vor să se sinucidă (doi fanichiar au făcut-o!) sau au probleme psihice în legătură cu moartealui Lennon pot da telefon la un anumit număr, la un post înfiinţatspecial. Alte anunţuri fac reclamă unor cluburi de Screamingtherapy (Terapie prin strigăt), unde eşti invitat să vii pentru ca,împreună cu alţi concetăţeni, să te defulezi strigând cât poţi detare. Preţul unei şedinţe: numai 20 dedolari. La un post TV (prin cablu) unpsihiatru se adresează în fiecare searăcelor care se simt speriaţi şi singuri.NY, 10.XII.1980.Asasinul Mark David Chapmanare 25 de ani. S-a născut în 1955, înFort Worth (Texas), dar a crescut însuburbiile oraşului Atlanta (Georgia). Decâţiva ani locuia în Honolulu (Hawaii),însurat cu o japoneză. După terminareaşcolii a practicat diverse meserii minore.Îi plăcea muzica Beatles, pe care ocânta la chitară. Cu câţiva ani în urmăa avut probleme psihice şi a încercatsă se sinucidă. Înainte de a părăsiHonolulu s-a semnat la slujbă (erabodyguard) în condica de prezenţă cunumele „John Lennon“, peste care a tras apoi o linie. A cumpăratpistolul de la un magazin din Honolulu, doar la câteva zeci demetri de postul principal de poliţie. Întrebat de ce i-a vândut luiChapman pistolul, patronul magazinului dă presei o declaraţieuluitoare: „Nu părea nebun. Se purta normal. Dacă ar fi spuscă vrea să omoare pe cineva, nu i-aş fi vândut pistolul“. Acumpatronul magazinului primeşte sute de telefoane pe zi de la diverşioameni care-l ameninţă cu aruncarea în aer a magazinului, dacănu se autodesfiinţează. El a cerut şi a obţinut protecţia poliţiei.Ajuns în New York, Chapman trage la un hotel scump (84 dedolari pe noapte) şi, cu o seară înaintea crimei, ia o cină copioasă.Ziua de 8 decembrie 1980 şi-o petrece dând târcoale casei luiLennon. În jurul orei 16, cu câ teva ore înainte de asasinat, JohnLennon şi Yoko Ono ies din casă pentru a merge la un studio deînregistrări unde pregăteau un nou L.P. Chapman îl acostează peLennon în faţa casei şi-i cere un autograf pe ultimul său album.Lennon i-l oferă, scriind pe copertă „John Lennon, New York, 8decembrie 1980“. Un fotograf amator inspirat (se va îmbogăţiapoi în câ teva zile) surprinde pe peliculă pe Lennon cum îşi scrienumele, locul şi data morţii pe coperta propriului său disc, subprivirile viitorului său asasin.În jurul orei 23, John şi Yoko se întorc acasă. Din acelaşiloc, lângă poarta buildingului, Chapman îl strigă (de ce oare?):„Hei, John!“. Lennon se întoarce şi apoi cade răpus de gloanţe.Yoko Ono se repede la John, îi ia capul în braţe strigând „Ajutaţimă!“.Dar nimeni n-o mai putea ajuta. Nici pe ea, nici pe altemulte milioane de oameni, pentru care o parte din fiinţa lor amurit atunci şi acolo.(continuare în nr. viitor)6727