Ion M. Ungureanu - Oglinda literara

DIALOGBHAGAVAD-GITA ŞI MIORIŢAIoan St. Lazăr(urmare din numărul anterior)În acest sens, funcţia ciobanilor este deopotrivă aceea desacrificatori şi de iniţiatori din planul Sorţii / Destinului (dacă neraportăm la individul victimizat, asupra căruia ei acţionează fizic,dar şi metafizic, în interesul confreriei lor, interes pe care, poateparadoxal pentru noi, eroul mioritic îl cunoaşte şi îl acceptă. „Nicio rezistenţă din partea ciobănaşului, ceea ce exclude orice ideede crimă” - remarca Vasile Lovinescu. „Cei doi ciobani... suntasesorii Regelui Lumii în misterele cosmice pe care le celebreazăla asfinţitul soarelui pentru că - particularitate admirabilă a limbiiromâne - «asfinţit» înseamnă şi «sfinţit»”. [24] Interesul ciobanilorsacrificatori nu este cel material (de a lua oile, caii şi câinii celuicăruia „îi fac legea” să-1 omoare), ci este unul sacral şi social,realizat prin „violenţă fondatoare” (Rene Girard), asupra unuiindivid „ortoman”, excelând prin calităţi ce devin augurale în acelmoment liminal de sfârşit, totodată un nou început pentru el şipentru ceilalţi.Aşadar, aşezând în schema noastră, la acelaşi nivelcu Krşna, pe ciobanii sacrificatori şi iniţiatici vizăm un vectorfuncţional cu dublu sens: ei dau curs principiului (iniţiatic) alDharmei / Sorţii de a înfăptui Actul sacrificial, dar, totodată,dăruiesc (sacrifică) acest Act nivelului superior, sacral (cu care eleste contiguu, prin acelaşi etimon şi acelaşi sens).Operaţia pe care am efectuat-o modifică semnificativSchema nr. 1. Ciobanul mioritic, pe care iniţial îl plasasemla acelaşi nivel cu zeul Krşna, „coboară” la nivelul următor (II/1), împreună cu eroul indian Arjuna, constituind un nou cupluanalogic. Amândoi se situează, pentru un moment privat, îndilema privind necesitatea sau non-necesitatea Actului, dilemăpe care cuplul Krşna - ciobanii, de la nivelul II /1, nu o au. Arjunaeste, iniţial, în situaţia de a refuza necesitatea actului / luptei,convins fiind, prin codul etic, de non-necesitatea lui. Ciobanuleste, iniţial, în situaţia dimpotrivă, de a manifesta necesitateaactului / a luptei de apărare împotriva complotiştilor, situaşie carerămâne virtuală pe parcursul textului. Arjuna, contrazis şi iniţiat deKrşna, adoptă apoi necesitatea luptei, în care se va arunca eroicca să îndeplinească preceptele Dharmei. Ciobanul îşi modificăşi el atitudinea, prezumând înfrângerea (unuia de către doi), şi(„de-o fi să mor”) luându-şi măsuri testamentare. Şi Arjuna, şiciobanul mioritic, îşi rezolvă dilema prin înţelegerea mesajuluiiniţiatic comunicat, primului, în mod direct de către zeul Krşna,iar celui de al doilea, în mod indirect, prin mijlocirea mioarei „fictiopersona”[25] de către ciobani (în balade) sau în mod direct decătre aceiaşi (în colinde, care sunt mai vechi - ritualice).Odată iniţiaţi, cei doi eroi trebuie să iniţieze la rândul lor, laun nivel III / I. Arjuna nu ajunge să iniţieze rudele (inamice) prinputerea cuvântului, ci prin puterea gestului, a armelor, încât, laacest nivel, acţiunea lui de factură verbală rămâne virtuală. Caatare, în caseta A de la nivelul III /1 vom aşeza doar în parantezărudele lui Arjuna (III / Ib). În schimb, ciobanul mioritic, ca atâţia eroiai eposului arhaic, antic şi folcloric expuşi primejdiei de moarte,pe câmpul de luptă sau în timp de pace, îşi satisface condiţia de„victimă emisar” (Rene Girard) beneficiind, ca semn al virtuţilorsale şi ca sens catartic, de posibilitatea de a transmite „mesajulînainte de moarte” (v. Georges Dumezil [19]) prin intermediulunui mesager (adesea, fictiv). Mioara năzdrăvană este aceeacare, în textul românesc, primeşte „iniţierea” testamentară şi ova transmite, la rândul ei, celor de la nivelul IV /1.Aici avem nivelul Contingentului, al „ordinii sociale” care, prindespărţirea sacrificială a eroului mioritic, trebuie şi ea restabilităîn sensul fizic, dar şi în cel metafizic. Prin intermediul „mioareinăzdrăvane”, păstorul, de o anume înălţime a funcţiei sale ontosociale,se manifestă ca emisar vizând atât „cele de sus” / prinTranscendentul „de dincolo”, cât şi „cele de jos” / din Contingentul„de aici”. într-adevăr, cerând ciobanilor sacrificatori (IV / Iml) casă-1 îngroape îi pune în faţa datinei de a respecta „limba demoarte”a celui sacrificat şi îşi asigură astfel demnitatea de a aveamormânt, care prin înţelesul său de „cameră nupţială”[20], esteşi condiţia împlinirii celorlalte două cerinţe, ambele acestea fiindlegate de transcenderea lui prin „pragul” nunţii funerare în postexistenţă.Ca urmare, el poate să facă, în mesajul către oiţe (TV/ Im2), o proiecţie a vieţii sale în planul transcendent, „al celor desus”, o viziune a „nunţii cosmice” care-i marchează ceremonios„trecerea”, acea transformare a destinului tragic într-un catharsisnupţial atât de specific trăitorului în „creştinismul cosmic” (MirceaEliade [21]) şi acel „recurs la splendoare” evocat de către NicolaeSteinhard sub impulsul unei idei a lui Hans Urs von Balthazar.[22] În sfârşit, ultimul gând testamentar al păstorului mioritic opriveşte pe mama lui (IV 7 Im3) şi el implică deopotrivă o proiecţieîn Transcendentul nupţial („Şi să-i spui curat / Că m-am însurat /Cu-o fată de crai / Pe-o gură de rai”) şi o proiecţie în Cotidianulrealist şi tragic („Iar la cea măicuţă / Să nu-i spui, drăguţă, / Că lanunta mea / A căzut o stea...”).Mesajul ciobanului transmis ficţional prin mioaranăzdrăvană corelează aşadar, toate cele trei posibilităţi logicece se configurează între planul Contingent şi cel Transcendentîn legătură cu sensul sacrificiului şi proiecţia destinală a celuisacrificat:a) ciobanii sacrificatori, agenţi ai concretului, îl vor îngropa- şi nu oriunde, ci „în strunga de oi”, ca să devină un „locusamoenus” al stânei („să fiu tot cu voi”) - , aparţin Contingentului(+C);b) oiţele, în pasivitatea lor afectivă percep „trecerea”ceremonială, nupţialitatea sacrală a transcendenţei („Să lespui curat / Că m-am însurat / Cu-o mândră crăiasă, / A lumeimireasă”), îşi transformă „lacrimile de sânge” în lacrimi debucurie, fiindcă nu au şi nu trebuie să aibă în orizontul lorsufletesc decât Transcendentul, depăşind Contingentul („Iar tude omor / Să nu le spui lor...”);Nivel deiniţiereA (în „Bhagavad-Gita”)B (în „Mioriţa”)i/i I/Ib (zeul Krşna) I/Im (ciobanul)II/I Il/Ib (eroul Arjuna) II/Im (mioara năzdrăvană)III/INiveluldeiniţiere_ (nonverbal)IlI/Ib (rudele)Fig. 1: Schema nivelurilor de iniţiere în:A. „Bhagavad - Gita” şi B. „Mioriţa”Textul A„Bhagavad-Gita”(b)III/Im1 III/Im3 III/Im2 ( oiţele) (ciobanii(mamasacrificatori) ciobanuluiTextul B„Mioriţa” (m)0/1 O/Ib Dharma O/Im Soarta /DestinulI/I I/Ib Krşna (avatar) I/Im (ciobanii /gest sacrifidal)II/I Il/Ib Arjuna 1,21=împotrivire2 = acceptareIII/IIV/IIII/Ib (gestularmelor)IV/Ib (rudele luiArjuna)II/Ib ciobanulmioritic 1,21 = împotrivire 2= acceptareIII/Ib mioaranăzdrăvanăIV/Im1 = ciobaniiIV/Im2 = oiţeleIV/Im3 = măicuţabătrânăTranscendentcontingentTranscendentulINTER-MEDIUM(INTER-MUNDUS)ContingentulFig. 2 : Schema nr. 2 a nivelurilor de iniţiere în textele„Bhagavad - Gita” şi „Mioriţa”Nivele A. „Bhagavad-Gita” B „Mioriţa”deiniţierei/i I/Ib (zeul Krşna) I/Im (ciobanii sacrificatori)ii/i II/Ib (Arjuna) II/Im (ciobanul sacrificat)Fig. 3 : Nucleele dialogice ale textelor„Bhagavad - Gita” (B1) şi „Mioriţa” (M1)(continuare în nr. viitor)6708 www.oglindaliterara.ro